Cosmologia viitorului: corpuri celeste ce nu conţin Rusia

Dragi prieteni, ştiinţa a descoperit:

În univers există viaţă, culmea, pe planete exact ca a noastră. Totul e la fel acolo, oamenii, copacii, tot, cu excepţia unei singure dar mari deosebiri: pe acele planete nu există Rusia.

E singurul mod în care îmi dă prin minte să atac un subiect grotesc, despre care se scrie în toate modurile posibile. Grotescul e de fapt de-a dreptul halucinant, până la punctul în care trece de imaginaţie. Cuvintele se succedă: copii, avion, rachetă, cretini. Dincolo de asta nu poate fi decât, aşa cum spuneam, observaţia ştiinţifică: pe planetele recent descoperite, sau recent descoperite în viitor, nu există Rusia.

Şi da, mă văd nevoită să reiau acest subiect despre care scriam, nu premonitoriu, nu cu anticipaţie genială, ci cu simpla observaţie a bunului simţ: ceea ce se întâmplă în acea civilizaţie nu e bine. Deloc. Ceea ce se întâmplă acolo e atât de monstruos încât depăşeşte tribulaţiile epileptice ale stângiştilor de rezervă (Ernu, Rogozanu), ci tocmai, duce individul în zona de revelaţie tâmpă, aproape cretină, în care mintea face loc pentru următorul gând: Aşa nu se poate.

Sigur, nu e clar ce se poate face în cazul în care aşa nu se poate. Să se ridice un zid al tuturor zidurilor, antiatomic şi înalt până la planeta Marte, care să separe Rusia de restul ţărilor lumii? Parcă nu merge. Să se niveleze această ţară sub bombe? Imposibil. Deşi până şi-aici, o minte dibace care priveşte brusc lucrurile din altă perspectivă, îşi dă seama de o minciună care a căpătat proporţii istorice: Rusia nu este nicidecum inexpugnabilă. Rusia pur şi simplu nu a fost atacată niciodată simultan din vest şi din est. Şi cam atât.

Revenind la (marea noastră) problemă. Intelectualii cu umori adolescentine n-au a se teme citind această postare: sigur că nu toţi ruşii sunt imbecili. Sigur că unii se cacă pe ei de jenă realizând că tot ce se întâmplă îi scoate din istoria lumii civilizate. Singura problemă e că nu au ce face. Monstrul de căcat îşi dă ultimele suflări, doar că e foarte, foarte periculos. Trebuie să fim cu ochii-n patru în vreme ce asistăm la dispariţia acestei civilizaţii inutile, altfel riscăm să dispărem odată cu ea. Iar asta, ştim de pe celelalte planete pe care s-a descoperit viaţă (culmea, aidoma cu a noastră, doar că nu există Rusia), nu se poate.

Şi încă o veste proastă pentru cei care găsesc încă justificări acestui vecin mare şi de căcat de la est: pe acele corpuri cereşti unde s-a aflat că există viaţă, nu doar că nu există Rusia. Nu, acolo, într-o cauzalitate ce pare să semene foarte mult cu ce se întâmplă pe pământ, nu există nici Siria, nici Sudan şi nici Bangladesh.

Ştim, e mai puţină varietate pentru apărătorii drepturilor omului.

Dar e mai ok.

4 comentarii

  1. deci nu. îți faci iluzii ca de obicei. stiu din sursa sigura (ortopezi, savanti sau simpli ruși de grădina) ca ei visează o alta planeta in care nu exista… decât Rusia. asta e tot

  2. În afară de cei doi menționați, Ernu și Rogozanu, mai sunt destui pe la noi care-și doresc o Rusie mare și dodoloață care să ne ia la țâța ei puțind a vodcă și mahorcă ieftină, că doar nimeni pe lumea asta nu e mai îngăduitoare când e vorba de furat de la prostime ca maica Rusie. Nu știu totuși de ce nu se mută ei acolo.

  3. @Pol: din aceleași motive ca mai sus, sf vineri dixit😛

  4. Veto, frumoasa lume au descoperit oamenii astia. Foarte frumoasa. Mai putin daca mai tii minte „Imparatul mustelor”, caz in care iti dai seama ca oriunde, oricand, e in natura umana sa fie de cacat. Daca mai pui pe farfuria asta si vointa de putere (in formula diagnosticata de nea’ Nietzsche) si deja parca iti pierzi speranta ca o planeta fara Rusia ar fi, neaparat, o planeta mai buna.
    Ceea ce nu inseamna ca o planeta cu Rusia in agonie (fiarele in agonie sunt cele mai nasoale, orice vanator stie asta, iar eu o stiu de la pisicile voastre) e o planeta buna.
    Cat despre observatia ta, ca Rusia nu a fost niciodata atacata simultan de la vest si de la est, corect si bine spus (in ce priveste istoria moderna, cel putin). Nu e nevoie, insa. Rusia a fost invinsa pe bune o singura data, iar povestea poarta numele marii invazii mongole. Care a venit dinspre est si, dupa toate datele, ar putea fi reactualizata in prezent, tot din directia aia. Consecintele au fost si ar fi o alta poveste. Atat ca Rusia, spre deosebire de aproape oricine, pare sa invete din greseli, motiv pentru care se imprieteneste de zor de ceva timp cu potentialul pericol de la est. Mi se pare mai degraba posibil ca Rusia sa sughite abia in momentul in care (inovatie) o sa aiba probleme din interior.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s