Salut, Lukoil. Ia-ți bagajele și dispari din România

Surorilor,

Un lucru foarte important tocmai ni s-a demonstrat încă o dată: nemții au coaie, și nu doar la campionatul de fotbal. Decizia grupului Rheinmetall de a anula un contract din 2011 prin care urma să deschidă o bază de antrenament militar în Rusia, creează exact precedentul care ne roade pe toți: acela de a-i arăta imbecilului de Hollande că se poate interveni retroactiv asupra unui astfel de deal, mai ales când acest deal are în vedere un popor sălbatic precum cel rus.

De ce scriu despre asta? Pentru că nu mi se pare că se vorbește suficient despre acest subiect în România. Pentru că decizia lui Hollande de a vinde o primă navă Mistral no matter what unor suboameni care dărâmă avioane civile, nu doar că pune în pericol ideea de comunitate europeană, ci, mult mai grav, anulează însăși Alianța Nord-Atlantică. Pentru că asta este, să ne înțelegem, esența dealului Mistral – disoluția NATO.

Din fericire însă, decizia germană arată că, da, se poate. Că pentru a izola o țară hipnotizată de un individ disperat și agresiv este nevoie de asemenea gesturi. Că deși, ca de obicei, Europa acționează în ultimul ceas, o face înainte să se întâmple un nou dezastru: invazia unei noi țări, sabotarea unui nou guvern, altul decât cel ungar, sau, de ce nu, scufundarea cine știe cărui vas de pasageri chiar cu un asemenea Mistral. Acestea fiind, de altfel, cam singurele lucruri la care se pricepe Rusia.

Încă o dată: cred că subiectul Mistral nu e suficient abordat în dezbaterea publică. Și mai cred că nici unii dintre noi nu ar trebui să mai alimentăm de la Lukoil, oricât de ieftin ar vinde benzina.

5 comentarii

  1. ‘m sorry, dar nu putem compara soarecele cu elefantul. știi tu ce-i aia Mistral? pai nu cred ca știi dar poti sa-ti faci o jumătate de idee de pe wiki. in plus pot sa-ti spun ca un barcaz de tip Mistral costa enorm si reprezintă munca a mii de oameni, cu salariile lor, cu familiile, impozitele si alte bagatele. nu vinzi harabaia înseamnă ca-i dai afara din schema. cine dracu plătește? americanii? saudienii? sf Petru si pavel ca sunt doi si pun mana de la mana? nu domne, numai rusul mai poate plăti cu banii luați pe gaz si doar daca are suficientă vodkă. asta e un căcat de planetă cu circuit închis, Veto, nici martienii si nici Dumnezeu nu se baga. clar?
    ce pierd nemtii cu prostia lor de teren de gimnastica razboinica? gainatul de pe acoperis.
    bineinteles, asta nu-l face mai puțin idiot pe hollande, dar nah, daca un elefant se legana pe o panza de paing, de ce cu doi nu s-ar putea?

  2. cu boicotul sunt total de acord. nici benzina rusească, nici vodkă, nici icre negre. nicivo

  3. Corect lunatico! Foarte adevarat! Ce pizda ma-sii, sunt o gramada de bani in Mistral-ul ala bagati deja, plus ca mai sunt inca pe atata ba chiar mult mai multi in alte nave, avioane, arme, tancuri etc.
    Plus ca, in cazul in care porneste un razboi, si lu’ taica Putin i se pune pata sa dea cu bomboane-n Franta, par example, banii de pe echipamentul militar se pot folosi ca sa repare stricaciunile de razboi.
    Are sens total toata daravela asta! Vezi, gandirea practica frantuzeasca este priceless… Oricum, daca rusii pornesc razboiul intr-un final, prima tara cucerita o sa fie din start Franta, chiar daca lupta se va da in Ucraina…
    Dupa care frantujii o sa astept sa intervina iar americanii si sa-i scoata din rahat.🙂

  4. Lukoil nu mi-a placut niciodata! nu m-ar deranja sa dispara usor asa…

  5. cand vinzi o arma sofisticata te si asiguri ca nu va putea fi indreptata
    împotriva ta. elementar. daca umbla rusii lela cu mistralu atunci declansez virusu.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s