Schiop versus Teleșpan și succesul la români

Deși nu aveam de gând să fac reclamă cărții anului 2013 (sau 14?), iată, mă văd nevoită să-mi încalc principiile. Și asta pentru că aș vrea să le transmit celor care au editat această glumiță semi-retardă, că nu orice fel de publicitate e totuși publicitate. Greșit. E ca și cum ai spune că orice căcat care zboară prin librărie se și mănâncă.

Dar să încep cu începutul: dornică să mă pun la curent cu noutățile literare românești (deja vechituri), am reușit să consum (ăsta e cuvântul) două dintre revelațiile recente: Soldații lui Schiop și Cimitirul lui Teleșpan. Deși trebuie să recunosc că în ce o privește pe ultima, m-am oprit după vreo 63 de pagini citite cu mari, mari eforturi. Și chiar aici vreau să ajung, de fapt.

Din start, alăturarea celor două cărți face o nedreptate celei scrise de Schiop, ghinionul ei fiind, în opinia mea, faptul că Teleșpan s-a nimerit să scoată o carte foarte slabă cu aproximativ același subiect relativ simultan. Altfel, singurele puncte comune între cele două sunt într-adevăr poveștile cu și despre poponari, în rest totul diferă: tonul, construcția textului și, mai ales, talentul.

Sigur, fiind un tip inteligent, autorul Cimitirului și-a pregătit terenul cum se cuvine, afirmând despre sine pe coperta IV că e „nu este scriitor”. Dibace mișcarea, dar chiar și așa, nu se explică cum de a putut scrie o carte întreagă la nivelul unei compuneri de casa a VI-a, căzând instantaneu în păcatul de a crede că tot ceea ce se trăiește se și povestește. Iar dacă veți face vreodată greșeala de a cumpăra această tentativă de roman, aflați că ăsta e păcatul lui cel mai mic. Neajunsul său major, din păcate pentru intenția autorului, este acela de a fi, foarte, foarte plictisitor.

În fine. Așa cum bine ați înțeles, scopul acestei postări nu este acela de a povesti acțiunile celor două cărți și cu atât mai puțin (culmea!) de a face critică literară. Nu, dimpotrivă, ceea ce vreau este să vă sugerez este pe care dintre cele două merită să dați banii și pe care nu. Cât despre succesul la public al Cimitirului, am mai spus asta, cu alte cuvinte: într-o țară unde jumătate din populație are veceu în curte, chiar nu e de mirare.

2 comentarii

  1. ba nu. veceu in curte inseamna bun simt. oroarea si nenorocirea e ca cealalta jumatate tine veceul in casa pe mobila si se uita le el toata ziua de i s-a urcat la cap. si din pacate jumatatea asta e mult mai mare decat ailalta

  2. Cimitirul lui Telespan nu este singurul cacat. Mai exista un alt cacat, varianta feminina, cu mot, adica cu fluturi – o manea autentica numita Fluturi scrisa de Irina Binder. Diferenta fata de Telespan consta in faptul ca Binder este o semidocta careia ii place sa se autointituleze „diva” cu pretentii culturale.

    Ai dreptate, Veto, „într-o țară unde jumătate din populație are veceu în curte, chiar nu e de mirare” sa apara cartile-maculatura folosite pe post de hartie igienica. Parol!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s