Oamenilor,
Avem o problemă.
Este ora 4 jumate dimineața, în condițiile în care eu trebuie să mă trezesc la opt ca să stau de vorbă cu spiritul lui Homer. Trebuie să-l întreb unde mi-a pus castraveții murați ăia buni. Asta nu e o problemă, se întâmplă tot timpul.
Doar că este ora 4 jumate dimineața, în condițiile în care eu trebuie să mă trezesc la opt, precum și în sunet de sonate pentru pian de Beethoven, că am decis eu că pe Slipknot totuși am mai puține șanse să adorm repede. Lumină palidă în cameră, venind de la un instrument de ornamentare casnică pentru care nu am văzut nici o utilitate până nu l-am transformat în veioză, învelindu-l cu o instalație de Crăciun albă. Muzică v-am zis de care. Eu, baba Petronia Marcs, tuflită în diagonală pe pat și pe burtă, cu amintirea frumoasă a unei seri în care am făcut cel mai bun risotto și cel mai bun sex din istoria mea personală, cam în același timp dar fără nici o relație cauzală între ele. După care am citit niște chestii mișto, mi-am scos din dulap greaca cea bună, am scuturat-o de praf ca să fie pregătită pentru mâine dimineață și m-am culcat. Cu sonatele pentru pian de Beethoven, toate. Zece ore și un sfert, din care mai rămăseseră vreo două. Timp suficient ca să adorm sau măcar să mă hotărăsc dacă mai are vreun rost să încerc până la vreun moment dat mâine.
Deci liniște și pace, Petronia zace.
Moment în care, oamenilor, Petronia face infarct.
Pentru că undeva în cameră urlă un copil, urmat de alții și de alții și sfinte căcat ce se întâmplă în casa mea, ce fel de apocalipsă e asta?
Acu nu știu dacă știți bancul ăla cu „care e cel mai frumos sunet din lume? – Râsul unui copil. Mai puțin dacă e trei dimineața, ești singur acasă și nu ai un copil.”, dar eu îl știam. Ba chiar i l-am și spus Sfântului Petru, în scurta noastră întrevedere din seara asta. A râs. Băiat simpatic, sper să nu ne revedem prea curând.
Revenită în corpul meu și în toate mințile, observ că din boxa mea cânta în continuare o orăcăială de copii inexplicabilă. Asta:
Doar că explicabilă. Pentru că YouTube s-a învățat să bage reclame nu doar înainte de clipurile pe care vrei să dai click, ci și în mijlocul lor, dacă-s mai lungi. Fără nici o noimă. Acum, eu recunosc că sonatele alea erau conținute de un clip lung de zece ore, și că YouTube trebuie să fi stat cu degetele în flăcări până să prindă momentul să-mi strecoare o reclamă pe undeva. Recunosc și că am apreciat ironia asortării compozitorului (dacă vă chinuiți puțin, o să auziți Oda Bucuriei pe undeva pe-acolo). Ba chiar recunosc și că ideea reclamei nu e deloc rea. Dar să mor io dacă procedeul în sine e ok. Pentru că rezultatul lui a fost că chiar am murit, ceea ce e destul de puțin amuzant.
Să-i spună cineva lui YouTube că-mi datorează un laptop nou, trei pereți la casă, un parc lângă ea și cel puțin patru tablouri de Petrașcu. Ca să nu mai zic de rastelul de vinuri, că mă duc și omor Coca Cola pentru reclama aia creepy strângând-o cu YouTube de gât. Sau îi fac CocaColaboarding lui YouTube până se dezvață de trântit reclame în mijlocul clipurilor.
Acum, noapte bună. Poate nu i-a venit cuiva în minte să facă o reclamă cu urletul lui Predator încă. Vă anunț mâine, de pe unde oi fi.
16 comentarii
Comments RSS TrackBack Identifier URI
Surorile Marx 
Pentru cei care n-au putut dormi de grija mea si mai ales de speranta de a mosteni celalalte 20 de tablouri de Petrascu si ouale Faberge, tin sa va anunt ca am supravietuit noptii si ca sunt, de altfel, destul de bine dispusa pentru o baba care a fost trezita din pragul somnului de trei ore jumate de niste copii pe care nu-i avea in casa.
Pentru cei care n-au putut dormi de speranta de a mosteni pisicile Marx, va astept, nu fiti timizi. Nici ele nu sunt.
Babo, iti scriu un sfat imediat ce ma opresc din tavalit pe jos de ris.
Asaaa… dupa cum spuneam, un sfat. Daca folosesti Chrome, te duci matale si cauti „extensions chrome” si instalezi extensia numita AdBlock (nu cu Plus, Pro sau alte variante, doar AdBlock). Si scapi de toate intreruperile enervante de pe YouTube si reclamele imbecile la castraveti cu baterie de pe alte site-uri. Si gata.
Uite, da un click acilisea, ar trebui sa te duca unde trebuie:
https://chrome.google.com/webstore/search/adblock
Cred că mesajul lui You Tube se poate citi și într-o cheie mai constructivă: Beethoven n-a scris sonatele pentru pian ca să doarmă o babă pe ele, ci ca să fie ascultate de babe melomane. Babele cu pereții tapetați în Petrașcu (babe de viță nobilă, adică) nu consumă Beethoven ca să-și ia avânt la somn. Pentru asta s-a inventat nitrazepamul. Dacă, totuși, vreo babă de-asta cultă se lasă cuprinsă de picoteală pe sonata Waldstein, apăi chiar merită un dos de labă peste timpane, cu orăcăieli de prunci. Zi mersi că n-a băgat iutubu clip publicitar la bormasina Bosch, că n-apucai să mai scrii postul ăsta.
Dragoane, mulțam, să-ți trăiască pisica! Nu mai vrei vreo cinci? Că prea arată bine hrănită și odihnită a voastră.
Știi că mă dau pe Opera, că doar tu ai instalat-o. Dar pentru chestia de aseară, ori mă mut pe Chrome, ori fac rost de ceva filtru pentru Opera. Văd eu.
Renata Carageani (o să te rog să-mi permiți să-ți folosesc doar prenumele, tot numele e prea lung dacă ai de gând să comentezi la noi mai mult de o dată pe an. Sigur, ca întotdeauna, pentru a scurta lucrurile am făcut un ocol de un kilometru, dar poate merită pe termen lung.) La faza nu ai nici măcar un atom de dreptate. Muzica e făcută pentru ca oamenii să-și trăiască viața pe ea, sub ea, cu ea, pe lângă ea, prin ea. Și când citesc, și când spală vasele, și când se fut, și când dorm, și când beau, și când caută formule noi de bombe atomice, și când spală pisica, și când scriu, și când merg pe stradă. Oamenii își alocă muzicile preferate acestor momente și multor altora în funcție de chef. Cât despre adormit pe muzică, nu știu alții cum sunt, dar pentru mine e opusul vreunei insulte aduse muzicii. Doar cea cu care pot dormi are șanse să rămână în vreun playlist, indiferent de ce gen sau specie e, de la cele mai clasice clasicoșenii la cele mai îndrăcite furii contemporane.
Da. Poți să-mi zici renata sau r.
Dacă tot s-a terminat luna de miere – paranteza aia e așa de oficial-zgrunțuroasă, încât se pare că am intrat direct în luna de fiere -, atunci dă-mi voie să observ că citiorul blogului tău are de-a face cu două petronii: aia plină de umor care scrie postul și aia constipată care răspunde comentariilor. Că veni vorba: n-am zis că pe Beethoven trebuie să-l asculți în poziție de drepți, am zis că poți citi incidentul personal cu you tube-ul ȘI în altă cheie.
Altfel spus, când faci blog unui personaj, rămâi personajul cu pricina și sub articol, la comentarii. Altminteri ne aflăm pe tărâmul celor care aud voci și nu se tratează.
Sau poate că nu m-am prins eu de regula jocului? Poate ar trebui să las să treacă cel puțin un an între acest comentariu și următorul? Mm?…
Renata, aia era una dintre cele mai binevoitoare paranteze de care sunt în stare. În urma sesizării tale, am scos-o la raport și a început să plângă, chiar e una dintre cele mai inocente din arsenalul meu. Și mai era și necesară, chestie pe care, recunosc, nu pot să o spun despre toate parantezele mele. Zici că ne-ai citit tot blogul. Atunci sigur știi că musafirii noștri văd o singură Petronie, cu mai multe dispoziții, așa cum îmi place să cred că se întâmplă cu toți oamenii. Lasă-mi iluzia asta, că altfel ar fi extrem de plictisitor, și babele nu-și permit să se plictisească, altfel uită să respire și gata pocinogul.
Ai zis că merit să fiu bătută cu copii peste timpane la ora 4 dimineața, motiv pentru care am ținut să explic cum tratez eu muzica. S-ar putea să ai dreptate, și fantoma lui Beethoven să fi posedat YouTube-ul momentan, cât să ne întâlnim pe lumea cealaltă și să-mi dea niște sugestii. Din păcate, am stat prea puțin pe-acolo ca să ne găsim, deci probabil o să mai încerce în viitor. Va urma.
Hai ca m-am luat cu bezmeticul si abia acum am constatat ca voi continuati aici discutia.
Pai, babo, exista AdBlock si pentru Opera, doar ca nu-i zice extensie, ci add-on. Si il gasesti acilisea (daca nu s-a intimplat deja):
https://addons.opera.com/en/extensions/details/adblockforopera/?display=en
Acu’ sa nu-mi spui ca folosesti Opera doar pentru ca l-am instalat eu! 😀
Mai observ eu ca exista consecinte pe care nu le-am banuit ale micului conflict de la postarea anterioara. Renata s-a speriat oleaca (sau cel putin asa pare, ca sa ne acoperim toate fronturile ca nu se stie niciodata) de tonul martial si lipsa de umor la care te impinge interactiunea cu oameni iritanti. Motiv pentru care ma simt nevoit sa o indemn sa citeasca nu numai tot blogul, ci si toate comentariile 😀 Asta ca sa vada ca pe aici lumea este in stare sa se certe ca chiorii fara a pune in mod necesar la suflet. Ba chiar exista o tandrete a paruielii ce apare dupa ceva timp daca ingredientele sint toate la locul lor.
petronia, de multe ori am injurat cand am sarit de pe scaun pana hat, in tavan, cand youtube se hotara sa-mi intrerupa preferintele cu te miri ce chestie. n-am patit-o cand dormeam, dar acum vad ca tre sa verific muzica inainte, deh. sa stii ca nocturnele lui chopin curg linistit, asta daca nu cumva n-a umblat intre timp vreun binevoitor youtubeian pe-acolo. eu zic sa pui pisicile de paza, iese o paruiala strasnica de nu mai indrazneste youtube sa-ti umble la muzici.
Ionamainen, bun plan, dacă pisicile Marx n-ar avea de ceva timp cele mai puțin discrete porniri ucigașe pe care le-au vădit vreodată. Sigur, ai crede că asta ar fi în avantajul meu, că asemenea fiare puse de pază ar speria reclamele inoportune mai dihai decât AdBlock, doar că deja nu mai pot fi sigură de câte tăișuri au animalele astea ascunse în blană și spre cine sunt dispuse să le îndrepte. Aș păți ca Năstase, care a trebuit să iasă azi la tv să-l tragă de urechi pe Ponta, care nu-i răspunde la sms de când a plecat în Dubai, în vacanța de dinainte de vacanță, după cum arată lucrurile. Hehe.
Sigur, dacă pisicile Marx ar fi primit ceva de mâncare în ultimele trei luni, poate n-ar mai fi fost așa de imprevizibile. Poate. Cum însă n-au primit decât câțiva vecini și un martor al lui Iehova (pentru ăsta le-am certat, că chiar nu-i cazul să le mai oferim ălora și martiri), singura pază despre care poate fi vorba în legătură cu ele este cea pe care am angajat-o contra lor, sub forma unui pluton de KGB-iști care n-au pretins că s-ar fi reformat niciodată. Băieți de treabă, vin cu vodcă bonus.
Recomand recomandarea Dragonului, anume minunata invenție numită AdBlock. E practic Aspacardinul Internetului.
n-am ce face decat sa te cred pe cuvant, tu cunosti cel mai bine pisicile si esti la curent cu starea si nazdravaniile lor, eu le stiu din povestile de aici, destul si asa.
acuma, drept sa spun, io nu ma pricep la pisici, si inteleg, desigur, ca aveti antrenamente si experimente, mai ales in febra alegerilor abia trecute, dar chiar trei luni fara mancare? intreb si io, ca nestiutoru’.
Ionamainen, o să te rog să-mi scuzi răspunsul întârziat, m-am dezobișnuit în așa hal să am de întreținut conversații în două postări diferite.
De fapt, încerc să știu cât mai puțin din starea și năzdrăvăniile pisicilor Marx, pentru simplul motiv că așa am mai multe șanse să mă lase în viață. Vezi tu, fiarele astea nu-mi aparțin, nu mi-au aparținut niciodată și, în ciuda evidenței care se străduiește să se insinueze în viața mea și a propriilor lor convingeri, nu-mi vor aparține niciodată. Singurele forme de viață pe care le suport în jur sunt pițigoiul Peracle, care are bunul simț să vâneze singur, și mucegaiul din baie.
Din păcate, știu că pisicile Marx nu sunt bine pentru că mă trezesc în fiecare zi cu câte un afiș la geam la ușă, pe care scrie cu sânge „hrănește-ne sau o să ai soarta lor”. „Lor” referindu-se la toate vietățile care au început să dispară de prin împrejurimi, de la copiii vecinilor la câini și viermi de pescuit pe care oamenii îi știu în siguranță, în frigider, în cutii înșurubate strâns. (Asta când nu sunt suficient de sătule încât să renunțe la viermi, pentru a mi-i trânti mie în pat sau în papucii de casă. Alarma casei e cu totul neputincioasă în fața pisicilor Marx, nr. 3 fiind antrenată de MI6 tocmai pentru depășirea tuturor obstacolelor de acest tip.) Chestia asta ține de trei luni pentru că de atunci nu le-am ai dat de mâncare Rhetta. Veta, s-o recunoaștem cinstit, n-a făcut-o niciodată decât sub formă de experiment, ca să vadă dacă mănâncă până crapă, ca peștii de acvariu. Răspunsul, aflat pe cale empirică, este că nu. Nu că nu mănâncă, ci că nu crapă.
lasa, ca nu e cazul de scuze aici, asa baba ma stii? si bine ca mi-ai spus de cealalta conversatie, mi-am aruncat si eu ochii pe acolo, la un moment dat a trebuit sa beau pe nerasuflate toata cana de ceai de cucuta.
dar sa revin la pisici. miros aici complexul abandonului. ca rhetta si veta le-or fi parasit cu adevarat sau nu, asta nu stiu. dar din ce povestesti, pare ca pisicile interpreteaza lipsa hranei cu care fusesera obisnuite drept abandon din partea surorilor. de-ar fi fost ele, pisicile adica, prêt-a-porter, ar fi plecat in lumea larga. or, pisicile marx au inceput sa se reorienteze catre un nou stapan, si, tine-te bine, te-au ochit pe tine. de aici si dragostea lor cu forta asupra ta, exprimata prin amenintari si prin plasarea strategica a viermilor in patul si papucii tai de casa.
Ce?! Nu nu.
Nu nu nu nu.
Nu nu nu nuuu nu nununununununununu NU.
Dacă acceptam rolul ăsta le dădeam de mâncare acum trei luni. Ceea ce nu am făcut, ceea ce n-a dus la rezultatul scontat. În sensul că, după cum bine ai observat, nu par să fi înțeles mesajul. Dimpotrivă.
Să vezi că ai dreptate. Așa-mi zice tot internetul, că cică fiarele mă gratulează cu mortăciuni fiindcă mă văd vânător neajutorat și, în logica lor, decât să mor de foame, mai bine mănânc viermi de pescuit. Drept care, o să încep să mănânc risotto în fața lor.
Poate dacă mă feresc de ele suficient de mult o să înceapă să se mănânce între ele. Au mai încercat și cu motive mai puține.
Vezi, Dragoane? Când ți-am zis la Gaudeamus că am văzut o carte despre cum să scapi de pisici și alți dăunători periculoși te-ai uitat cu milă la mine și ai amenințat că mă pârăști pisicii voastre. Acum de unde mai scot eu cartea aia, ca să le-o dau s-o citească? O să trebuiască să scriu eu alta, pe baza propriei experiențe.
Petronio, deja ar trebui sa stii bine ca atunci cind casc in preajma matale nu e nici a plictiseala, nici a dezaprobare, nici a amenintare (cum oi fi ajuns taman la proiectia asta nu stiu, da’ incep sa banuiesc ca te terorizeaza cind ramineti singure, asta explicind si de ce nu mai ramii pe la noi nici macar cind ne-ai golit tot rastelul de vin), ci e pur si simplu a somn, lucru perfect justificat de temperatura crescuta de la Romexpo si de lipsa de oxigen din aer. In consecinta, eu zic sa schimbi tema cercetarii si sa lucrezi la cartea aia. O astept la corectura, promit ca nu i-o arat pisicii dragonesti.
petronia, dragoste cu nabadai la voi acolo, ce sa mai.
decat sa speri ca se vor manca intre ele (ceea ce e putin probabil, si zic asta bazandu-ma pe marturia ta ca au mai incercat pisicile sa faca asta, si nu pot decat sa presupun ca motivul esecului a fost chiar natura lor nabadaioasa), nu mai bine incerci sa ti le apropii? fireste, asta inseamna pachete de nervi si ceva tambalau in casa, dar poate merita, mai stii? nesuferit si naravas era si behemoth al lui bulgakov, dar si tare util cand era nevoie de el.
Dragoane, ceva jumate de adevăr ai prins tu. Nu mai aterizez pe canapeaua voastră după serile noastre de convinorsație pentru că mă miros a pisică străină bestiile când mă întorc acasă, și zece zile după aia calc în mortăciuni prin casă, mă trezesc zgâriată până la os și împănată cu sare, piper și rozmarin, ca să nu mai zic de capetele de cai de mare pe care le găsesc în pat. Ai idee cât de mic, de uscat și de țepos e un cap de cal de mare mort de câteva zile? Eu da.
Ionamainen, înțeleg din grația cu care eviți răspunsul că într-adevăr nu pot să fac nimic ca să mă împotrivesc acestei luări în posesie. Credeam că sclavia față de pisici începe după ce-ți iei una, cu iluzia că a fost decizia ta, nu după un război de gherilă și de uzură simultan. O să rezist mai ceva ca Masada. Nu de alta, dar chiar și Masada a căzut. Or, eu am suficient tămbălău și suficiente pachete de nervi și doar eu cu mine în casă.