În România cineva s-a apucat în sfârșit de muzică

Aflată ca și societatea românească în chinurile facerii de 25 de ani, iată că muzica de prin părțile locului naște în sfârșit ceva. Și pentru că de obicei este rolul acestui blog să semnaleze lucrurile care merită semnalate, o facem cu mare bucurie și acum.

Dar mai întâi un pic de contextualizare. Adică în ce peisaj apare acest Ceva? Să vedem arealul recent și vă rog să rețineți că și numai faptul că numim aceste trupe e de bine; cu alte cuvinte orice nu se regăsește aici ori nu contează, ori e lipsit de valoare – categorie la care se încadrează, spre exemplu nulitățile muzicale de la Poetrip – ori e încremenit în proiect, vezi cazul Norzeatic):

trupa Fierbințeanu (interesanți, dar mult prea hipsteri, în sensul rău al cuvântului; adică lipsiți de cultură muzicală, lucru care se simte)

Subcarpați (deja mult prea mainstream, de fapt demult mult prea mainstream)

Steaua de mare – inconsecventă, probabil că deja nu mai există, păcat de talentul lui Andrei Dinescu

Aș adăuga și recent reînființata Basorelief, o preferință personală dar din păcate nu foarte originali

Ei bine, în tot acest peisaj apare acum trupa Litera 1, un proiect foarte foarte interesant aflat undeva la intersecția dintre Tangerine Dream și Celelalte cuvinte (mișto combinație, nu?).

Am să adaug dedesubt două piese selectate de mine într-un soi de playlist pentru voi, deși vă asigur că tot ce se găsește de ei pe net merită încercat. Să salutăm prin urmare această apariție doldora de știință compozițională, curaj cât cuprinde și, foarte important, bun simț muzical.

De remarcat și conceptul grafic foarte fain.

5 comentarii

  1. Babo, poate ca nu mi se potriveste mie stilul, lucru foarte probabil, da’ sound-ul mi se pare oleaca prea sapte-optzecist ca sa-mi stirneasca mari entuziasme. Iar in prima piesa ruperea dintre prima si a doua parte mi-a sunat cam bizar. E drept, la capitolul aste si io-s cam hipster (in sensul rau, de lipsa de cultura muzicala)😀

  2. Veto, po’ să-ți zic așa? Fiindcă ”Doamna Veta ” mi se pare de domeniul coaforului…
    Nimic nou sub soare! Prin anii șapte zeci spre șapteșnouă, toată clasa a unșpea de la liceul de muzică G. Enescu avea te(a)mă pentru acasă, pentru ora de ”forme muzicale”, să-și disturgă seara la Sala Mică a Palatului, unde rula un concert de muzică contemporană. (Sper că astă cacofonie e la fel de permisă ca și aia cu biserica catolică!) Ne duceam, că ce dracu era să facem? A doua zi ne asculta Mitică Avachian și ne freca ridichea ca pe un penis erect bun de vârât în curul iubitului. Adică zdravăn, până în prag de corigență. Așa că-i ascultam cu urechile ciulite la maxim pe compozitorii moderni (care nu doar că n-aveau Dumnezeu, dar n-aveau Tonică, Dominantă și Subdominantă, nu erau ca Mozart, nici ca Bach, erau niște zgubilitici care vomitau linie melodică și atmosferă înspre distugerea noastră, la seminarul de a doua zi. Așa că-i ascultam de frica morții, cât să terminăm clasa a unșpea, cu Mitică Avachian la butoane.
    Bă, știi ce făceam de frica seminarului de a doua zi?
    Luam chestia de pe scenă drept muzică și luam notițe. Treceam clasa, cel puțin. Și totuși…
    NU. Răspunsul meu e NU. Chit că e muzică de cea mai bună calitate. Și tipii ăștia cunosc mai mult decât note.

  3. Nu pot să zic că o să ameninț prea curând că rad orașul de pe fața Pământului dacă nu prind un bilet la concertele băieților ăstora, dar trebuie să recunosc că au învățat niște chestii deloc puține și deloc rele din muzica electronică a ultimilor ani. A doua piesă m-a făcut chiar să dau replay. Mi se pare nițel nedrept să-i considerăm optzeciști. Hipsteri, însă, da. Nu există scară a hipsterimii suficient de mare. Ceea ce, în lumina unor discuții recente pe care le-am avut cu diverși cetățeni pentru opiniile cărora am un sănătos respect chiar și când sunt greșite, poate să fie bine sau poate să fie rău, dar este.

  4. am fost odata pe la Fierbințeanu acasă și vreau să spun că avea biblioteca ticsită de cd-uri si dvd-uri cu muzică din diverse epoci dar probabil că nu le-a ascultat dacă spuneți dumneavoastră că „se simte” lipsa culturii sale muzicale. ori poate există și nu știe el să o transmită prin muzica lui, ceea ce este foarte grav, adică îndrăznește să creeze original, fără să-i identificăm și noi influențele?

  5. Nu mă îndoiesc că Fierbinţeanu are biblioteca ticsită de muzică. Asta nu înseamnă însă că ceea face nu sună a muzică populară şi mă refer aici la gustul comun, la oameni superficiali în educaţie, care urmăresc trendurile zilei. Ce face Litera 1 e muzică cultă, pentru oameni cu alt bagaj de cunoştinţe muzicale, asta e tot.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s