Oamenilor,
Pentru că este foarte modern şi cool, iar noi suntem cele mai moderne şi cool babe, dar mai ales pentru că anul ăsta am uitat să vă anunţ din timp, o să comit în următoarele ore ceea ce se numeşte un live text de la singurul eveniment care mă scoate benevol din casă ziua, ba chiar şi fără proteste. Mă refer la BIAS, bineînţeles.
Planul, pe care spre inconvenienţa mea imediată şi viitoare în ce priveşte credibilitatea punctualitatii mele, am apucat să-l împărtăşesc cu Dragonul, era să ajung acolo la 10:45, să prind prima tură de Baltic Bees. Drept urmare, tocmai am ieşit din casă. Normal. E 11.
Aşa că acum stau într-o staţie de 205 şi râd cu hohote interioare de ceea ce trece prin căşti, în pauzele muzicii, din discuţia unui moş cu o babă despre cum e de căcat ţara asta în mod iremediabil şi cum l-au împuşcat degeaba pe Ceauşescu. Cumva, am senzaţia că ei nu merg la BIAS.
Staţi pe-aproape, s-ar putea chiar să ajung acolo la un moment dat.
PS (deja): asta fiind prima dată când folosesc wordpressu de pe tel ca să scriu, s-ar putea ca lucrurile să ia o turnură, nişte turnuri. Asta fiind şi ideea, bineînţeles.
13:25 (a doua zi) Am scos de la „favorite” din telefon şi am închis pagina BIAS 2015. Un moment trist. Drept care, să mâncăm nişte brânză cu vişine.
21:42 (update salvat în telefon atunci, dar încărcat acum din rezon de baterie) Gata. Bandiţii au fost, ca de obicei, prea scurt. Putea să ţină şi trei zile, tot prea scurt era. Înainte de ei au mai zburat o tură Mig-ul, Typhoon-ul şi planoarele. Aş zice că lumea a reuşit să ignore cu destul de mult succes maimuţăreala de pe scena, vândută drept muzică sau ceva. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu stră-trîmbiţaţii Criiisti Minculeeescu pluuuus Iiiiiris!!! (Da, ştiu, şi mie mi s-a părut interesant, estimez că în maxim două săptămâni auzim despre re-despărţirea lor. Sau re-re, cine mai ţine socoteala.) Încă nu începuseră să zbiere că să nu-i uităm şi că poate că doare (durea, zău!) când lumea a început să curgă fluvii-fluvii spre ieşiri. Ai crede că or fi prins mesajul, dar sunt sigură că viitorul ne va demonstra cu vârf şi îndesat ca nu. Cu mirosul de kerosen ars în nări şi gâtul plin de praf şi paie stârnite de elicoptere, lumea care venise pentru show-ul aviatic s-a cărat acasă, unde deja aşteaptă tura de la anu’.
20:04 De pe juma de orizont se târăşte spre noi o noua ploaie, pe care sperăm să n-o prindem, dar degeaba sperăm. Baltic Bees au evoluat fain, iar io regret că nu am ţinut socoteala de cate ori au făcut tîmpiţii de prezentatori aluzie la curajul celor care au zburat, spre deosebire de laşitatea turcilor, care au decis să nu zboare. Nu ca era plafonul de nori prea jos pentru supersonice, doar că n-au respectat ei publicul. Urmează planoarele pe acompaniament de Amadeus (fetele naşpa cu viori, nu Mozart), dar toată lumea aşteaptă Air Bandits. Deocamdată, ne pică plombele cu Hawks of Romania.
18:30 Mda. Se pare că m-a muşcat karma de cur şi ciuciu Turkish Stars. Asta ar putea fi din cauza norilor, sau ar putea fi din cauza faptului ca Pavel Bartoş, inexplicabil prezentator iar, le-a pocit numele formaţiei absolut de fiecare dată când a încercat să îl pronunţe. E posibil doar să se reorganizeze programul. Typhoon-ul zboară, spre liniştea si mai ales lipsa de linişte a publicului. Ferenc Laszlo a făcut minuni cu Extra lui, Ion Alexandru s-a tăvălit şi el pe cer în cele mai neverosimile moduri imposibile, iar acum toată lumea aşteaptă gigantul pakistanez, incredulă ca aşa ceva chiar poate sa zboare. (Prin „gigantul pakistanez” mă refer, fireşte, la cel mai mic şi mai zburdalnic avion al zilei.)
18:05 Hopa, s-a dat până la urmă drumul la baloane, şi baloanele au pierdut. Se asteapta ok-ul meteo pentru Turkish Stars.
17:48 După o tură serioasă de ploaie, vine altă tură şi mai serioasă. Până una-alta, Aeroclubul României şi-a pus Zlin-urile să zboare într-o vânătoare de baloane, doar că (probabil din cauza vântului) nu s-a mai şi dat drumul la baloane. Că ajungeau baloanele la Bobocu înaintea avioanelor.
17:21 După o şaorma sănătoasă pe pistă, cum îi şade bine oricui, şi o ploaie şi mai sănătoasă, tot pe pistă, s-au reluat lucrurile. Thunderbolt-ul americanilor nu mai vine, că s-a pupat cu un front de furtună, nu s-au plăcut şi avionul nu a vrut să meargă mai departe. Buhuhu.
15:36 Au apărut relativ simultan F-16 şi ploaia. Din fericire nu tună, că se deprimau Thor şi Sf. Ilie şi dezvoltau complexe de inferioritate.
15:02: Şi au fost, ca de obicei, fabulosi. Acum ne holbăm în toate părţile ca nişte giruete isterice după Thunderbolt-ul americanilor. Dar apar Mig-urile noastre. Zgomotoase, puternice, cum le stă bine. A ieşit niţel soarele, drept care am nevoie de mâini pentru proba mondială de tencuit spf 50 viteză.
14:36 Intră Iacării în display.
14:06 Oamenilor, în timp ce prin faţa noastra face opturi un elicopter, vă mărturisesc un lucru: cu singura excepţie a unui Mig care a trecut la 10 metri deasupra mea când aveam vreo opt ani, făcându-mă să mă cac pe mine şi să scap pe jos un sac de nuci, Eurofighter Typhoon este singurul avion de care mi s-a făcut frică. E o bestie. O bestie care valsează dezinvolt la unghiuri la care un avion nu ar trebui să zboare, într-un zgomot infernal, I repeat, infernal şi cu un dezinteres complet pentru orice ştim că e posibil. Căcător şi sper să nu-l văd vreodată vorbind serios.
13:45 Paraşutisti, deci se poate scrie. Pe dracu, s-au făcut interesanti şi ăştia. Între Kairys şi Turkish Stars au mai tăiat respiraţii şi Flying Bulls, făcând tumbe cu elicopterul. Important e că e în general înnorat, chestie care demonstrează că dacă înduri fără să te plângi (-ish) an după an de soare dement, karma e cumulativă şi la un moment dat ceva se întâmplă. Gata, acu chiar a venit Typhoon-ul.
13:40 A aparut Typhoon-ul. Pauză de orice, inclusiv de respirat.
13:20 Kairys a început să facă omor de public cât eram în budă. Sper că sunteţi de acord că nu puteam face nimic altceva decât să ţâşnesc din budă cu pantalonii în vine şi ochii pe cer. Din fericire, n-avea cine să mă vadă. Turkish Stars au făcut ce fac ei cel mai bine, adică au lăsat lumea fără piuit.
12:08 Am intrat pe poarta Romaero. Tot Bucureştiul care nu-i pe drum încoace e deja aici. Deja am auzit clasica imbecilitate „oare cat costă?” Pe cer, planoarele. Ceea ce explică de ce n-am auzit motoare. Game on.
11:56 Am mers 100 de metri fără oprire! Yes we can! Simt cum îmi trece protecţia solară. Fetiţa încă plânge. Din fericire, căşti.
11:42 Sau nu. Tocmai am prins roşu a şaptezecea oară la Piaţa Presei. O fetiţă care a urcat cu maică-sa la Muzeul Satului plânge că vrea afară. Îi spun că o înţeleg. Băiatul de lângă mine miroase a transpiraţie şi eu vreau să văd Typhoon-ul în acţiune.
11:31 Afirmaţia referitoare la lipsa duhorilor tocmai a devenit invalidă. Din fericire, suntem la Arcul de Triumf, deci poate am şanse să prind tura 1 de Kairys.
11:20 Am urcat in 205. Nu pute nimeni, e răcoare, geamurile sunt deschise şi am prins loc pe partea cu umbră. Ziua începe bine.
Surorile Marx 