Mișto și foarte serios despre bullshit, sau despre ce poate face capra vecinului

Oamenilor,

Dacă nu sunteți, printr-o ironie teribilă a sorții, ceea nu prea aveți cum să fiți pentru că ne citiți, ați bănuit dintotdeauna că în spatele tuturor panicilor sau pastilelor de înțelepciune furnizoare de sincope-n creier, postate pe diverse rețele sociale sau emise pe cale orală de diverși membri ai mulțimii amorfe pe care, din lipsă de un termen mai bun, o numim „lume”, nu s-ar ascunde dibace vreo prea respectabilă inteligență. Indiferent cât de atent v-ați selecta grupul în care alegeți să vă ascundeți de realitatea că oamenii sunt, în general și în majoritate zdrobitoare, cretini, câțiva tot s-au strecurat la un moment dat printre paracretinele voastre și v-au dat în cap cu câte o teorie a conspirației sau un citat înțelept ale cărui cuvinte pot fi rearanjate în așa fel încât să facă reclamă cu succes la Adidas, Coca Cola sau hârtie igienică.

Ei bine, recent am primit cu toții un motiv să ne uităm încă de mai sus la mânuitorii de ArsenieBocisme, căci, iată, am avut dreptate tot timpul. Sigur, o confirmare din categoria „da, laptele se vede într-adevăr alb în spectrul luminii vizibile pentru ochiul uman” nu ar trebui să ne umple de prea multă satisfacție intelectuală, dar uneori și micile victorii sunt utile, cu atât mai mult cu cât sunt obiective. Până acum poate vă simțeați prost simțindu-vă superiori pe motiv că nu puneți botul la tâmpenii. Acum puteți scăpa de această vină ipocrită (mai puțin dacă ați dat vreodată din cap a „bă, n-o fi el câștigător de Nobel, dar le zice bine totuși Poptămaș ăsta” – a se înlocui cu Iustin Pârvu, Oana Pellea sau Dan Puric, după caz).

Dar despre ce e vorba, vă întrebați poate împreună cu cucuveaua Peracle, care se uită cruciș la mine, molfăind hamsterul vecinilor Cireașă, suspicioasă că o insult. Deloc despre cât de idioate sunt cucuvelele în comparație cu noi, cei care am inventat războiul, țuica și bomba nucleară, ci despre cât de idioți consideră în mod eronat că au dreptul să fie colegi de-ai noștri de specie, care în aparență arată și măcăne ca mine și ca voi. În continuare n-au dreptul să fie așa cum sunt, dar au măcar o scuză. Pentru că, vedeți voi, am avut cu toții dreptate întotdeauna: sunt imbecili. Nu zic eu asta (bine, o zic, și încă des, doar că nu mai e o înjurătură, acum e o constatare obiectivă, confirmată științific.)

Se pare că unele țări din lumea asta au ales o cale oarecum neortodoxă de a defini ce e aia și la ce folosește un doctorat. Au renunțat la soluția practică a copy-paste-ului și au lansat tendința bizară cum că un doctorat într-un domeniu oarecare ar trebui să se lege de realitățile și de prezentul acelui domeniu, ba chiar să observe atent chestiile astea și să mai și tragă concluzii din ele. Dubios, știu. Dar fiți atenți, că nu e tot. Oamenii s-au dus și mai departe pe calea pe care nu-i putem urma și au renunțat la limbajul de lemn, probabil dintr-o convingere de neînțeles că valoarea unei cercetări stă mai puțin în densitatea de cuvinte mari pe centimetru liniar de text și mai mult în ce face ea ea de fapt. Așa e posibil să avem, iată, un studiu rezonabil de corect din punct de vedere metodologic (ar fi câteva obiecții, dar nu de natură să-l anuleze complet), care investighează sensibilitatea oamenilor la bullshit.

Intitulată exact ”On the reception and detection of pseudo-profound bullshit”, ceea ce deja e uimitor de mișto din start, cercetarea oamenilor (doctoranzi și post-doc despre comportamente) folosește, după cum mândru numără autorul ei principal, cuvântul „bullshit” de mai mult de 200 de ori. Ceea ce nu o împiedică să măsoare statistic de-a lungul a patru studii, în moduri de luat în seamă, lucrurile pe care le bănuiați, ca și mine, de mult: că receptivitatea la bullshit este corelată pozitiv cu inteligența verbală și capacitatea de gândire analitică reduse.

Paradoxal, observă și că n-au observat vreo corelație de vreun fel între sensibilitatea la bullshit și cea la teoriile conspirației sau medicina alternativă, deși și astea sunt bullshit – dar asta s-ar putea să fie pentru că celelalte categorii de bullshit, cum ar fi credința în paranormal sau religia, declanșează detectorul de conflict mult mai jos în scara gândirii analitice. Pe scurt, ca să nu crezi în religii sau paranormalisme e suficient să nu crezi că fenomene și forțe metafizice pot influența lumea materială, obiectivă. Ca să nu crezi teoriile conspirației și medicina alternativă, e nevoie de un pas suplimentar, cel al unor cunoștințe elementare din domeniile respective și despre cum funcționează ele. Or, cercetarea ăstora a măsurat sensibilitatea la bullshit la nivelul cel mai jos – cel al formulării.

Asta explică de ce, în țara campioană în 2006 la analfabetism funcțional pe Europa, grupa de vârstă 15 ani (că adulții te și iau la bătaie dacă le zici că ești de la Comisia Europeană și-i pui să citească un text și apoi sa zică despre ce-i vorba în el), cozile la Arsenie Boca sunt interminabile și Antena 3 e cel mai urmărit canal de „știri”.

Interesant, că tot veni vorba, că au considerat categorii diferite și au testat separat pentru confuzia ontologică și pentru religiozitate, deși religia e un tip de confuzie ontologică, sau mai degrabă rezultatul acesteia. Concluzia ar fi că există o corelație negativă între capacitatea cognitivă și analitică a cuiva și religiozitatea sa. Sigur, ca și mine, probabil primul vostru impuls e să exultați „ha, știam eu că toți ăștia cu religia sunt proști!” Nu e chiar așa. Io cunosc oameni oarecum apropiați de mine în ce privește – să-i zicem – capacitatea cognitivă brută, care aleg totuși să-și oprească o parte din creier, tocmai ca să nu trebuiască să se ocupe de conflictul logic (își opresc detectorul de conflict, chestie care există, într-o măsură variabilă, cam în gândirea oricui nu are probleme cognitive reale și pornește scepticismul atunci când ceva pare tras de păr). Cam așa ceva:gtfo dino

(sursa)

Eh, dacă studiul ăsta care ne zice cine sunt oamenii sensibili la bullshit ar fi fost făcut acum doi ani, sigur și-ar fi găsit loc în referințele probabil celei mai bune cărți pe care am citit-o anul ăsta, Philosophy of Pseudosciene. Reconsidering the Demarcation Problem, o colecție de contribuții ale unor tipi cu capetele pline, care actualizează o mirare existentă de câteva decenii în filosofia științei, anume: care-i diferența între științele reale și pseudoștiințe (paranormalul, medicina alternativă – aia naturistă și aia mistică, teoriile conspirației, criptozoologia, Nostradamus etc.)? Unde tragem linia, și mai ales în funcție de ce? De ce e inegală lupta între adepții unei tabere și cei ai celeilalte? (îmi vine în minte chestia aia din dezbaterea evoluționiști vs. adepții Pământului de 6.000 de ani, parcă: „the difference is, we can’t just make shit up!”) De ce există oameni care cred parascoveniile astea, ce le face atât de atractive și care-s mecanismele care le fac să funcționeze de atât de mult timp, la oameni aparent normal dezvoltați cognitiv, fără să tragă semnale de alarmă în societate ? Greșim că ne îngrijorează și enervează popularitatea lor ? Bullshit-ul reprezintă doar o parte din pseudoștiințe, dar e motorul ei, așa că io una sper să văd oamenii care au făcut cercetarea asta și pe alții ca ei că își continuă investigațiile, cu eșantioane mai mari și cu grile mai nuanțate.

(Chiar azi am căzut de acord cu Dragonul că eșantioanele sunt cam mici, ceea ce e o problemă și e păcat. Dar n-am căzut de acord, și eu îmi mențin părerea, în privința includerii lui Deepak Chopra în ecuație: oricât de adevărat ar fi că response bias-ul generat de familiritatea cu personajul face parte, la urma-urmei, din mecanismul reacției la bullshit, eu cred că excluderea lui și testarea cu bullshit aleatoriu ȘI complet necunoscut ar duce la rezultate mai obiective și cu valabilitate mai largă.)

Vorba lor, e evident că bullshit-ul funcționează și te face popular. Dacă înțelegem cum, de reușit să vaccinăm populația împotriva lui n-o să reușim, dar măcar o să înțelegem de ce nu merită să mai încercăm.

Și da, educația și un pic de common sense sunt singurul vaccin care se profilează la orizont deocamdată. Cam așa, ca să dăm un exemplu fix din ograda studiului despre care am zis aici, cea a citatelor pline de înțelepciune:

eat my pyramid

(link, ca print screen-ul făcut de mine se vede ca un drac miop)

Nasol că la noi educația se face la Universitatea Națională de Apărare și în comisii de etică pentru plagiat.

[NOSTRADAMUS DE DÂMBOVIŢA] Astăzi: previziuni haioase pentru viitorul apropiat şi ceva mai groteşti pentru viitorul mai puţin apropiat, adică îndepărtat

Citesc ştirile şi mă piş pe mine. Deschid televizoru şi am impresia tot mai clară că mă aflu pe o planetă de cretini.

Deschid zilele trecute la un negru care spunea ceva de genu: vom înfrânge, noi nu ne vom lăsa antrenaţi etc. Am rămas mască, nu-mi venea să cred că omul e atât de bou.

După care m-am gândit la o mega-postare care circula acu vreo lună cu generalii de facebook care îşi dau cu părerea şi cum de fapt trebuie să-i lăsăm pe adevăraţii generali să-şi facă treaba şi să nu ne băgăm peste ei şi peste serviciile secrete, care bineînţeles că stau la pândă prin boscheţi să-şi facă treaba.

Cum îşi fac treaba, asta deja o vedem, în ideea în care devine tot mai evident că dacă laşi hackerii de prin Râmnicu Vâlcea care sparg coduri NASA să se ia de barbă cu alde gihadiştii din Orient, e foarte posibil să obţină rezultate mai bune decât serviciile cu ceva experienţă la ascultat diverşi bulangii care vor să dărâme planeta.

Iar în ideea asta devine tot mai clar că oricine, chiar şi o florăreasă de la Piaţa Matache, ba chiar şi eu, avem tot atâta expertiză să ne dăm cu părerea cât un general cu nu ştiu câte stele şi alte tinichele care-i atârnă dă chept. Iar lucrurile, după capu meu, sunt simple:

1. Ideea că starea actuală de lucruri din miticul Levant va putea fi rezolvată fără invazie terestră, e pur şi simplu atât de naivă încât te întrebi pur şi simplu cum o poate lansa cineva. E imbecil? Răuvoitor? Toate astea la un loc? Dimpotrivă, cu cât se amână mai mult acest moment, cu atât lucrurile vor fi mai greu de reparat. A se citi imposibil.

2. De ca şi cum asta n-ar fi de ajuns, starea actuală de lucruri e foarte, foarte creepy. Adică noi ne ducem vieţile ca înainte, dar e destul de evident că ele, vieţile noastre, sunt cu totul altele. Iar treaba este, evident, pe un trend atât de pesimist încât pur şi simplu ne e frică să acceptăm că teroarea – şi mai ales frica – au devenit norma. Şi, poate mai grav, faptul că întârziem să introducem în discursul public ideea că arhitectura socială mondială nu mai e deloc aia pe care ne-o imaginăm, va avea consecinţe destul de dezastruoase. Imaginaţi-vă, cu alte cuvinte, nu ştiu de ce, poate pentru că cineva v-a jignit pisica, sau poate pentru că vecinul sforăie prea tare, deci imaginaţi-vă făcând apel cândva, peste vreo 10 ani, la principii desprinse din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Apoi imaginaţi-vă tot pe voi privind mai atent în jur şi realizând că nu mai există propriu-zis oameni care să ştie ce e aia, ba mai mult, că oamenii care vă înconjoară provin din culturi care n-au nicio legătură cu asta. Şi deci zero speranţe la vreun pic de înţelegere din partea lor, ba chiar, mă tem, dimpotrivă.

3. În toată această – la propriu – babilonie, România e plasată cum nu se poate mai prost. Un popor atât de corupt şi atât de lipsit de personalitate aşezat atât de aproape de popoare deosebit de agresive şi înapoiate, nu are cum să rezulte într-un lucru bun. Iar aici mă încumet chiar să fac un pronostic, foarte amar de altfel şi care sper din toată inima să se dovedească o idee creaţă. Anume faptul că, respectând o ironie a sorţii care este omniprezentă atât în istoria omenirii cât şi a bietului neam valaho-cuman, bieţii rumâni tot către răsărit îşi vor întoarce privirile amărâte la momentul când – cu marele eşafodaj NATO prăbuşit şi armatele lui învinse pe toate fronturile – porţile de intrare pe tărâmul nostru în formă de peşte se vor zgudui din toate încheieturile, evident, sub opintirea năvalnică a iubitorilor de civilizaţie. Priviri triste şi obidite care se vor întoarce spre Rusia, adică, în cazul în care nu v-aţi prins.

Mda. Şi ţineţi cont că nu am adăugat la asta faptul că în România avem câteva sute de mii de unguri cu care absolut nimeni nu ştie ce să facă şi, poate cel mai rău, faptul că azi dimineaţă nu aveau cornuleţe la magazinul din colţ.

Mă rog, sigur că acest ultim aspect e mai degrabă o frustrare personală pe care n-aş supune-o Consiliului de Securitate al ONU.

Future_Thumb_large

Rugămintea pe care toți sperăm să nu trebuiască s-o facem vreodată

Oamenilor,

V-am mai rugat ceva asemănător acum câțiva ani, deși atunci era mai degrabă un anunț semi-implicat, dacă e să fim sinceri. Dacă e să fim și mai sinceri, pentru mine probabil nu aș fi scris postarea asta. Dar nu e pentru mine, și totuși e personal.

Unii dintre voi știu că cea mai mare minune pe care o poți face, ca om, pentru un alt om e să-i dai de la tine chestia fără de care nu putem trăi: sânge. E atât de simplu. Nu se poate fără și uneori e tot ce putem face, dar poate fi totul. Timp nu putem da altora. Putere de luptă sau noroc, nici atât. Dar unii puteți dona sânge și, oricât de mult probabil v-ați săturat să vi se ceară, iaca hop și eu.
Dacă ați donat vreodată sau daca sunteți sănătoși și v-ați gândit s-o faceți pentru un străin, mergeți zilele astea, cât de repede puteți, la Centrul de Transfuzii de la Victoriei (str. Constantin Caracaș, nr. 2, lângă Spitalul Filantropia). Spuneți că vreți să donați pentru Dumbravă Elena, de la Hematologie la spitalul Colțea. Grupa B3 e ideală, dar după cum probabil știți se pune orice donație.

Și dacă aveți vreo idee de surse de trombocite, hai cu ea.

N-aș fi zis dacă nu era groasă, sper că și fără să mă cunoașteți personal sunteți conștienți de asta. Dar e, așa că zic. Detalii la cerere, bănuiesc.