Mișto și foarte serios despre bullshit, sau despre ce poate face capra vecinului

Oamenilor,

Dacă nu sunteți, printr-o ironie teribilă a sorții, ceea nu prea aveți cum să fiți pentru că ne citiți, ați bănuit dintotdeauna că în spatele tuturor panicilor sau pastilelor de înțelepciune furnizoare de sincope-n creier, postate pe diverse rețele sociale sau emise pe cale orală de diverși membri ai mulțimii amorfe pe care, din lipsă de un termen mai bun, o numim „lume”, nu s-ar ascunde dibace vreo prea respectabilă inteligență. Indiferent cât de atent v-ați selecta grupul în care alegeți să vă ascundeți de realitatea că oamenii sunt, în general și în majoritate zdrobitoare, cretini, câțiva tot s-au strecurat la un moment dat printre paracretinele voastre și v-au dat în cap cu câte o teorie a conspirației sau un citat înțelept ale cărui cuvinte pot fi rearanjate în așa fel încât să facă reclamă cu succes la Adidas, Coca Cola sau hârtie igienică.

Ei bine, recent am primit cu toții un motiv să ne uităm încă de mai sus la mânuitorii de ArsenieBocisme, căci, iată, am avut dreptate tot timpul. Sigur, o confirmare din categoria „da, laptele se vede într-adevăr alb în spectrul luminii vizibile pentru ochiul uman” nu ar trebui să ne umple de prea multă satisfacție intelectuală, dar uneori și micile victorii sunt utile, cu atât mai mult cu cât sunt obiective. Până acum poate vă simțeați prost simțindu-vă superiori pe motiv că nu puneți botul la tâmpenii. Acum puteți scăpa de această vină ipocrită (mai puțin dacă ați dat vreodată din cap a „bă, n-o fi el câștigător de Nobel, dar le zice bine totuși Poptămaș ăsta” – a se înlocui cu Iustin Pârvu, Oana Pellea sau Dan Puric, după caz).

Dar despre ce e vorba, vă întrebați poate împreună cu cucuveaua Peracle, care se uită cruciș la mine, molfăind hamsterul vecinilor Cireașă, suspicioasă că o insult. Deloc despre cât de idioate sunt cucuvelele în comparație cu noi, cei care am inventat războiul, țuica și bomba nucleară, ci despre cât de idioți consideră în mod eronat că au dreptul să fie colegi de-ai noștri de specie, care în aparență arată și măcăne ca mine și ca voi. În continuare n-au dreptul să fie așa cum sunt, dar au măcar o scuză. Pentru că, vedeți voi, am avut cu toții dreptate întotdeauna: sunt imbecili. Nu zic eu asta (bine, o zic, și încă des, doar că nu mai e o înjurătură, acum e o constatare obiectivă, confirmată științific.)

Se pare că unele țări din lumea asta au ales o cale oarecum neortodoxă de a defini ce e aia și la ce folosește un doctorat. Au renunțat la soluția practică a copy-paste-ului și au lansat tendința bizară cum că un doctorat într-un domeniu oarecare ar trebui să se lege de realitățile și de prezentul acelui domeniu, ba chiar să observe atent chestiile astea și să mai și tragă concluzii din ele. Dubios, știu. Dar fiți atenți, că nu e tot. Oamenii s-au dus și mai departe pe calea pe care nu-i putem urma și au renunțat la limbajul de lemn, probabil dintr-o convingere de neînțeles că valoarea unei cercetări stă mai puțin în densitatea de cuvinte mari pe centimetru liniar de text și mai mult în ce face ea ea de fapt. Așa e posibil să avem, iată, un studiu rezonabil de corect din punct de vedere metodologic (ar fi câteva obiecții, dar nu de natură să-l anuleze complet), care investighează sensibilitatea oamenilor la bullshit.

Intitulată exact ”On the reception and detection of pseudo-profound bullshit”, ceea ce deja e uimitor de mișto din start, cercetarea oamenilor (doctoranzi și post-doc despre comportamente) folosește, după cum mândru numără autorul ei principal, cuvântul „bullshit” de mai mult de 200 de ori. Ceea ce nu o împiedică să măsoare statistic de-a lungul a patru studii, în moduri de luat în seamă, lucrurile pe care le bănuiați, ca și mine, de mult: că receptivitatea la bullshit este corelată pozitiv cu inteligența verbală și capacitatea de gândire analitică reduse.

Paradoxal, observă și că n-au observat vreo corelație de vreun fel între sensibilitatea la bullshit și cea la teoriile conspirației sau medicina alternativă, deși și astea sunt bullshit – dar asta s-ar putea să fie pentru că celelalte categorii de bullshit, cum ar fi credința în paranormal sau religia, declanșează detectorul de conflict mult mai jos în scara gândirii analitice. Pe scurt, ca să nu crezi în religii sau paranormalisme e suficient să nu crezi că fenomene și forțe metafizice pot influența lumea materială, obiectivă. Ca să nu crezi teoriile conspirației și medicina alternativă, e nevoie de un pas suplimentar, cel al unor cunoștințe elementare din domeniile respective și despre cum funcționează ele. Or, cercetarea ăstora a măsurat sensibilitatea la bullshit la nivelul cel mai jos – cel al formulării.

Asta explică de ce, în țara campioană în 2006 la analfabetism funcțional pe Europa, grupa de vârstă 15 ani (că adulții te și iau la bătaie dacă le zici că ești de la Comisia Europeană și-i pui să citească un text și apoi sa zică despre ce-i vorba în el), cozile la Arsenie Boca sunt interminabile și Antena 3 e cel mai urmărit canal de „știri”.

Interesant, că tot veni vorba, că au considerat categorii diferite și au testat separat pentru confuzia ontologică și pentru religiozitate, deși religia e un tip de confuzie ontologică, sau mai degrabă rezultatul acesteia. Concluzia ar fi că există o corelație negativă între capacitatea cognitivă și analitică a cuiva și religiozitatea sa. Sigur, ca și mine, probabil primul vostru impuls e să exultați „ha, știam eu că toți ăștia cu religia sunt proști!” Nu e chiar așa. Io cunosc oameni oarecum apropiați de mine în ce privește – să-i zicem – capacitatea cognitivă brută, care aleg totuși să-și oprească o parte din creier, tocmai ca să nu trebuiască să se ocupe de conflictul logic (își opresc detectorul de conflict, chestie care există, într-o măsură variabilă, cam în gândirea oricui nu are probleme cognitive reale și pornește scepticismul atunci când ceva pare tras de păr). Cam așa ceva:

(sursa)

Eh, dacă studiul ăsta care ne zice cine sunt oamenii sensibili la bullshit ar fi fost făcut acum doi ani, sigur și-ar fi găsit loc în referințele probabil celei mai bune cărți pe care am citit-o anul ăsta, Philosophy of Pseudosciene. Reconsidering the Demarcation Problem, o colecție de contribuții ale unor tipi cu capetele pline, care actualizează o mirare existentă de câteva decenii în filosofia științei, anume: care-i diferența între științele reale și pseudoștiințe (paranormalul, medicina alternativă – aia naturistă și aia mistică, teoriile conspirației, criptozoologia, Nostradamus etc.)? Unde tragem linia, și mai ales în funcție de ce? De ce e inegală lupta între adepții unei tabere și cei ai celeilalte? (îmi vine în minte chestia aia din dezbaterea evoluționiști vs. adepții Pământului de 6.000 de ani, parcă: „the difference is, we can’t just make shit up!”) De ce există oameni care cred parascoveniile astea, ce le face atât de atractive și care-s mecanismele care le fac să funcționeze de atât de mult timp, la oameni aparent normal dezvoltați cognitiv, fără să tragă semnale de alarmă în societate ? Greșim că ne îngrijorează și enervează popularitatea lor ? Bullshit-ul reprezintă doar o parte din pseudoștiințe, dar e motorul ei, așa că io una sper să văd oamenii care au făcut cercetarea asta și pe alții ca ei că își continuă investigațiile, cu eșantioane mai mari și cu grile mai nuanțate.

(Chiar azi am căzut de acord cu Dragonul că eșantioanele sunt cam mici, ceea ce e o problemă și e păcat. Dar n-am căzut de acord, și eu îmi mențin părerea, în privința includerii lui Deepak Chopra în ecuație: oricât de adevărat ar fi că response bias-ul generat de familiritatea cu personajul face parte, la urma-urmei, din mecanismul reacției la bullshit, eu cred că excluderea lui și testarea cu bullshit aleatoriu ȘI complet necunoscut ar duce la rezultate mai obiective și cu valabilitate mai largă.)

Vorba lor, e evident că bullshit-ul funcționează și te face popular. Dacă înțelegem cum, de reușit să vaccinăm populația împotriva lui n-o să reușim, dar măcar o să înțelegem de ce nu merită să mai încercăm.

Și da, educația și un pic de common sense sunt singurul vaccin care se profilează la orizont deocamdată. Cam așa, ca să dăm un exemplu fix din ograda studiului despre care am zis aici, cea a citatelor pline de înțelepciune:

(link, ca print screen-ul făcut de mine se vede ca un drac miop)

Nasol că la noi educația se face la Universitatea Națională de Apărare și în comisii de etică pentru plagiat.

11 comentarii

Comments RSS TrackBack Identifier URI