Credeai că legionarii nu se mai întorc? Greşit: intră în scenă Patrula lu’ Vlad Ţepeş

E mare prostia umană şi dovezile ei sunt multe: de exemplu, faptul că şi astăzi, în 2016, nu ştiu cât la sută dintre români se cacă în curte, sau în câmp, sau unde căcat se cacă. Când prostia umană depăşeşte nişte limite, însă, se petrec următoarele lucruri:

1 – România nu e în stare să-şi facă infrastructură

2 – Diverse materii prime sunt cele mai scumpe din lume în ciuda faptului că TVA-u’ a scăzut de mult, fir-ar morţii lui de TVA

3 – Apar legionarii

Asta ultima, deşi nu pare cea mai nasoală, totuşi e, din diverse motive. Unu ar fi că, deşi bine intenţionaţi (când statu nu mai face ordine, facem noi), oamenii au dovedit deja că nu au vreo soluţie viabilă la cam niciuna dintre problemele lumii. Cât despre legionarii ăia mai vechi care fojgăiau pân România anilor 40, ei bine, ăia erau, în marea lor majoritate, nişte proşti. Da, poţi să stai liniştit viteaz soldat al lui Ştefan cel Mare şi sfânt: o ştim şi noi şi, mai nasol, o ştii şi tu – după ce mai trece euforia mistico-halucinantă cauzată de cine ştie ce fapte eroice ale poporului român, totu’ învăluit într-o aură ce nu ţine decât de sfera patologiei, adevărul iese la iveală. Oamenii erau într-adevăr nişte prostălăi mari şi laţi, ca dovadă excesele aiuritoare cărora tot ei le-au căzut pradă.

În fine. Mai nasol e însă altceva. Că fenomenele de genu ăsta nu apar oricum, ci pe un fel de vacuum care se creează ca urmare a incompetenţei tot mai mari a ordinii statale. Adaugă la asta faptu’ că românu’ nu e făcut neapărat pentru democraţie, ci pentru un soi de tătucă bicisnic şi răutăcios care îi dă peste guma de mestecat şi ai tablou’ general cu vază, viezure, mânz.

A, şi ar mai fi ceva: o greşeală foarte mare pe care o pot face oamenii care scriu şi citesc bloguri cum ar fi Surorile Marx, e aia de a crede că ăsta reprezintă un fenomen izolat. Nu, nu e deloc-deloc un fenomen izolat. România, prietene care citeşti aici, nu că musteşte, colcăie de români verzi care aşteaptă să ia puterea cu baltagu’ lu’ madam Lipan în mâna stângă şi sticla de drojdie ieftină în cealaltă. Abia aşteaptă. Ascunşi sau nu prin bodegi sau biserici, cămine culturale de provincie şi, de ce nu, IT-işti bine pregătiţi care vă repară calculatoarele la Bucureşti, ei sunt, de fapt, mult mai mulţi decât noi.

Şi, guess what: nimeni, dar nimeni în momentul de faţă nu vorbeşte pe limba lor.

Nimeni? E ba bine că nu: Daniel Ghiţă, luptător K1 şi portavoce a deputatului Bogdan Diaconu (evident, fost pesedist), actualmente şefu’ partidului PRU (Partidul România Unită), tocmai a creat şi girat ceea ce se cheamă Patrula lui Vlad Ţepeş. Vă rog de poftiţi şi ceea ce se vrea un fel de discurs de investire a patrulei, dacă înţeleg bine:

Şi na de poftim şi o parte din legionari, caz că aveţi nevoie la o reglare de conturi la care autorităţile nu fac faţă. Ceea ce, trăind în România, nu neg că e posibil. Sunt curios cum rezolvă însă brigada o atare situaţie, dar să lăsăm asta pentru o altă discuţiune.

Patrula lui Vlad Tepes

10 comentarii

  1. Da. Ingrijorator, chiar daca, uitandu-te la baietii astia si vazand ca pe ei scrie „PRU PRU”, iti aduci aminte de pretextele de mancare bio pe care le cumpara de prin supermarketuri corporatistii care-si inchipuie ca sa mananci bine inseamna sa dai de 10 ori mai mult pe o chestie decat ar da un om care nu esti tu. FRU FRU, alea.
    Si tocmai asta demonstreaza ce zici tu mai sus: ca pe mine ma buseste rasul cand ii vad pe baietii astia, la fel cum m-a busit si cand am auzit de ei. Ceea ce nu e bine. Pentru ca in ochii aia nu e ascuns nici un dram de inteligenta. E privirea goala a mansardei nelocuite. Iar cand un nene vine si umple mansarda aia cu ceva sobolani, nimic nu impiedica cercopitecu’ sa puna mana pe topor. Si nu e deloc mai putin neplacut sa fii omorat de un cercopitec decat sa fii omorat de Hanibal Lecter, ba chiar as banui ca dimpotriva.
    Singura diferenta e ca militiile pe bune sunt totusi in afara legii, si imediat cum baietii astia cercopitecosi o sa pretinda ca pot face ceva concret, o sa se poata face ceva concret impotriva lor. Desi as zice ca terenul mistic e cam la fel de pornit pe distrugere ca si atunci, dovada ca, departe de a se potoli cu Catedrala, acum ii dau inainte cu cacatul sinistru cu Constitutia.

  2. Babelor, da’ ăsta e mersul istoriei. Generații care uită mizeria violenței își imaginează că reinventează ele apa caldă, că sînt mai curate și mai uscate decît alea dinainte. Nu zic că e bine, zic doar că așa se întîmplă. Și e cu atît mai grav la un popor fără o vocație reală pentru violență pentru că pică inevitabil în extreme. În psihologie îi zice actualizarea funcției nediferențiate.

    Iar apropos de ce zice baba Petronia, nu cred că e nevoie de cercopiteci pentru asta. Nu prea are de-a face cu inteligența sau educația, e mai degrabă o problemă de etică. Așa ne întoarcem la Trahanache și la soțietatea lui fără prințipuri.

  3. Mă rog, în apărarea lor să zicem că ăştia ar fi nişte legionari axaţi pe despăduriri. Şi poate că au dreptate: pe coclaurile alea pe unde nu trece nici dracu, apar ei şi – când iese hoţu cu stejaru-n spate – pac, sar ăştia cu lopeţile pe el. Adică dacă se limitează la atât, merge, mă gândesc.

  4. Apropos de tatuca ce ne da peste bot, asta e o chestie ce se poarta si pe la casele mari ce se pretind democratice. Unii ii zic motivatie.
    Indiferent de gradul de inteligenta, toata lumea (ca grup) are nevoie de un leader. De unul care sa le tina discursuri motivationale.
    De unul care sa dea un scop in viata. Proiect de tara il numea Base si deaia inca are procente.

    Cum nationalismul pe la noi a pierdut ceva personaje, e normal sa apara unii, mai buni sau mai prosti care sa umple golul. Asa cum spune Dragonul, se intampla, iar eu nu vad problema.
    Din contra, as spune, sunt oameni de rand care ajung la disperare. Mor cu legea in mana, sau mai rau, fara lege, desi au dreptate.
    Un om din popor, intr-o situatie limita, are cateva variante: da in cap, se alatura nationalistilor daca are cui (si aici gasesc eu partea buna in prezenta PRU), sau renuta si pleaca mai departe sau mai aproape. Da, sunt si alte optiuni dar aici vorbesc de oameni cu ceva in cap.

    Daca romania de azi musteste de oameni gata sa sara la lupta iar as spune ca e de bine. Astia sunt cei ce au reusit sa iasa in strada dupa colectiv. Problemele ii unesc oarecum pe oameni in momente cheie. E aproape la fel ca atunci cand am votat cu iliescu impotriva lui vadim (deci aceeasi revolutionari se pot trezi).

    Eu as spune ca toate cele de mai sus sunt datorate liderilor actuali, doi nefericiti din punct de vedere al pozitiei pe care o ocupa. Nu inteleg decat cel mult partea tehnica a functiei lor si obtin o nota foarte proasta la marketing (ma refer la presedinte si primul ministru).

    Oricum, e de bine ca lumea se sesizeaza cu prvire la prezenta patrulei. E inca un mod de a atrage atentia ca oamenii sunt nemultumiti de tot ce inseamna administartie si ca nu doar DNA-ul trebuie sa faca ceva.

  5. tot ce nu convine lu’ nea mainstream e sau legionar sau fascist, automat. pai atunci ia sa vina migratia sa sa futa tot, ca românu’ n-are coaie. (acest com si pentru a demonstra ca se poate foarte bine fara cuvintele „pula” si „cur”. eleganta exista numai daca e practicata zilnic).

  6. cred ca-mi place mai mult de patrula calare din bronx. esti sigura, madame veta, ca astia nu sunt de la candid camera?arata fioros de penibil.

  7. din discursul filozofului Alain Finkielkraut cu ocazia receptiei la Academia Franceza (28 ianuarie, ieri), evreu francez din parinti deportati din Franta la Auschwitz, acuzat azi de unii ca este prea mare aparator al identitatii nationale (adica legionar, in traducere româneasca)

    „… mes parents auraient été désolés de me voir m’assimiler à la nation en lui sacrifiant mon identité juive même si cette identité ne se traduisait plus, pour eux ni donc pour moi, par les gestes rituels de la tradition. Ce qu’ils voulaient ardemment néanmoins, c’est que j’assimile la langue, la littérature, la culture française. Et ils pouvaient, à l’époque, compter sur l’école. Ils vouaient à l’enfant unique que j’étais un amour inconditionnel mais ils ne lui ont pas vraiment laissé d’autre choix que d’être studieux et de ramener de bons bulletins. J’ai donc appris à honorer ma langue maternelle qui n’était pas la langue de ma mère (la sienne, le polonais, elle s’est bien gardée de me l’enseigner, pour que s’exerce en moi, sans partage et sans encombre, le règne du vernaculaire). J’ai appris aussi à connaître et à aimer nos classiques. Pour autant, le fait d’être français ne représentait rien de spécial à mes yeux. Comme la plupart des gens de mon âge, j’étais spontanément cosmopolite. Le monde où j’évoluais était peuplé de concepts politiques et, l’universel me tenant lieu de patrie, je tenais les lieux pour quantité négligeable. L’Histoire dont je m’entichais me faisait oublier la géographie. Comme Vladimir Jankélévitch, je me sentais libre « à l’égard des étroitesses terriennes et ancestrales ». La France s’est rappelée à mon bon souvenir quand, devenue société post-nationale, post-littéraire et post-culturelle, elle a semblé glisser doucement dans l’oubli d’elle-même. Devant ce processus inexorable, j’ai été étreint, à ma grande surprise, par ce que Simone Weil appelle dans L’Enracinement le « patriotisme de compassion », non pas donc l’amour de la grandeur ou la fierté du pacte séculaire que la France aurait noué avec la liberté du monde, mais la tendresse pour une chose belle, précieuse, fragile et périssable. J’ai découvert que j’aimais la France le jour où j’ai pris conscience qu’elle aussi était mortelle, et que son « après » n’avait rien d’attrayant.

    Cet amour, j’ai essayé de l’exprimer dans plusieurs de mes livres et dans des interventions récentes. Cela me vaut d’être traité de passéiste, de réactionnaire, voire pire, et même le pire par ceux qui, débusquant sans relâche nos vieux démons, en viennent à criminaliser la nostalgie, et ne font plus guère de différence entre Pétain et de Gaulle, ou entre Pierre Gaxotte et Simone Weil. Le nationalisme, voilà l’ennemi : telle est la leçon que le nouvel esprit du temps a tirée de l’histoire, et me voici, pour ma part, accusé d’avoir trahi mon glorieux patronyme diasporique en rejoignant les rangs des gardes-frontières et des chantres de l’autochtonie….”

  8. scrisesem no thanks si a aparut .na.na, wtf?

  9. Alte noutăţi despre P ula lui Vlad Ţepeş n-aveţi?

  10. Oameni simpli…. ( „Prosti,dar multi ! „)


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s