Astazi, 14 martie 2016, Agentia Spatiala Europeana (ESA) a lansat impreuna cu agentia spatiala rusa Roscosmos o noua misiune spre planeta Marte. Naveta transporta un nou satelit (TGO – Trace Gas Orbiter) si un modul care va cobori pe Marte (EDL – Entry, Descent and Landing Demonstrator Module). TGO va monitoriza atmosfera rarefiata a planetei pentru a incerca sa detecteze care este sursa si abundenta emisiilor de metan descoperite de misiuni anterioare si pentru a cauta si alte gaze similare, iar EDL va efectua o coborire pe suprafata planetei Marte in conditii grele (in perioada in care atmosfera planetei este puternic perturbata de furtuni de praf), fiind dotat cu instrumente care sa masoare efectele unor astfel de conditii asupra capacitatilor de manevra ale modulului in coborire.
Dar de ce mergem pe Marte? De ce exista nu doar atit de multe misiuni ale atitor tari (US, UE, Rusia, China, India), ci si atit de mult entuziasm pentru acest tip de explorare? E ceva dincolo de simpla curiozitate umana si de nelinistea unora nascuti sa fie exploratori pe o planeta unde s-a explorat cam tot? Chiar mai multe motive.
Unul dintre cele mai importante deriva din observatia, devenita aproape certitudine in lumina ultimelor descoperiri, ca planeta Marte a fost pina la un anumit moment foarte similara Pamintului. Marte avea o atmosfera mult mai densa decit acum, apa in stare lichida la suprafata, temperaturi mai uniforme si mai apropiate celor de pe Pamint. Ce anume s-a intimplat cu atmosfera? Care au fost mecanismele care au dus la pierderea ei? Sint intrebari care merita investigate macar pentru a intelege daca si Pamintul risca sa treaca printr-un proces similar.
Legat de acest motiv este motivul studierii unei potentiale terraformari a planetei Marte. E din ce in ce mai evident ca Pamintul va deveni la un moment dat insuficient pentru specia umana daca isi continua evolutia actuala. Cum inca nu putem decit visa la parasirea in termeni realisti a Sistemului Solar, cel mai bun candidat pentru o migrare a unei parti din populatia Pamintului este Marte. Dar, inainte de a cauta metode prin care acest lucru sa devina realitate, trebuie sa intelegem daca este posibil.
Dar cel mai important motiv pentru care mergem pe Marte este cautarea de organisme vii sau a unor urme ale existentei lor intr-un trecut oarecare. In momentul asta, pe Pamint, cunoastem un singur fel de organizare a materiei care poate fi numit viata. Toate organismele pe care le consideram vii, de la virusuri si bacterii pina la oameni, trecind prin toate fosilele pe care le-am gasit pina acum, au la baza aceeasi structura chimica care, desi complicata, are la baza o lista foarte scurta de atomi (hidrogen, oxigen, azot, carbon si fosfor) organizati in doar patru baze (adenina, citozina, guanina si tiamina), impachetati frumos intr-un dublu-helix caruia ii spunem ADN.
Datele pe care le avem pina acum dau de inteles ca este posibil ca pe Marte sa existe sau sa fi existat o organizare a materiei care sa semene cu ceea ce noi am numi viata. Descoperirea unor astfel de urme, analiza structurii unor astfel de organisme ar putea sa ne lamureasca in citeva privinte si sa deschida orizonturi noi pentru teorie.
Daca vom descoperi organisme cu o structura chimica similara celor de pe Pamint (aceiasi atomi, aceleasi baze si o structura similara ADN-ului), asta ar insemna fie ca sursa vietii pe Pamint si Marte este una comuna (exista o teorie a „colonizarii” Pamintului in trecutul indepartat cu micro-organisme transportate de meteoriti proveniti de pe Marte), fie, de ce nu?, ca cel putin in zona noastra de Univers asta este singura combinatie care poate conduce la ceva viu.
Daca, in schimb, am descoperi ceva care este diferit (arsenic in loc de fosfor, de exemplu, sau alte combinatii, baze, o alta forma de impachetare a ADN-ului sau ceva care nici macar nu seamana a ADN), am avea la dispozitie un esantion mai mare (2 subiecti, fata de 1 in momentul asta) pe care sa ne testam teoriile.
In plus, o astfel de descoperire ne-ar da un raspuns, chiar daca doar unul partial si inca nu foarte satisfacator, la intrebarea „Sintem singuri in Univers?”.
8 comentarii
Comments RSS TrackBack Identifier URI
Surorile Marx 
Excepțional articol!
Dar nu te lua după mine, eu plâng ori de câte ori mă uit la ”E.T.”, cu acealeași sughițuri ca prima dată.
🙂 nici nu vreau sa stiu cum reactionezi la „Armageddon” cind Bruce Willis omoara asteroidul ala 😀
Dragoane, ia să facem o paralelă: Bruce Willis arată ca un om și am văzut la oameni în viața mea de mi s-a acrit, dar E.T., cu gâtuțul ăla zbârcit, cu ochișorii ăia rotunzi, cu mersul ăla caraghios și legănat, când zice, pierit, „goooo hoooome”… Frate, îmi rupe sufletul! Mai ceva ca Puiul de Brătescu-Voinești, când eram într-a patra!.
p.s. ce-ai zice dacă siliciul, la fel de tetravalent ca și carbonul, în alte condiții de mediu (temperatură, presiune, catalizatori naturali) ar putea să-l substituie pe cel din urmă? Eu sper asta. Dacă n-o fi greșit Mendeleev tabelul…
Renata, paralela mea era E.T. – asteroid, nu Bruce Willis. 🙂
P.S. Exista destul de multi care se gindesc la siliciu ca fiind o alternativa la carbon intr-o eventuala chimie a viului.
Daca imi aduc bine aminte, acu’ ceva ani s-au crescut primii neuroni in laborator. Substratul folosit a fost de siliciu.
uite mah aici prezentare stiintifica, ia iegzemplu https://www.youtube.com/watch?v=O61eEJ0xCJ8#t=99
Imi cer scuze, da’ nu stau bine la capitolul recuzita, asa ca nu-mi permit prezentari la nivelul asta de calitate. Poate doar daca le convingi pe Veta, Rhetta si Petronia sa-si scoata decolteele de la naftalina 😀
neuroni artificiali? AlphaGo bazat pe deep learning tocmai l-a batut rau de tot pe super-marele maestru Lee Sedol. wax! daca-l pui cu marele mincinos super-plagiator pontax, sa vezi cum ia foc.
Toate tinichelele de module le trimitem pe planeta rosie, de-or sa ne-njure stra-stra-nepotii nostri de fiecare data cand se vor intepa in picior atunci cand vor merge desculti la plaja de pe Marte. Nu-nteleg, de ce ce se tot amana colonizarea panetelor din Sistemul Solar? Rachete – este, Agentii Spatiale – este, kerosen – este, refugiati – este. Decat sa-si riste viata oamenii aia ca sa traverseze cu niste plute improvizate Marea Mediterana din Africa pana in Grecia, mai bine ar fi imbarcati in niste curse spatiale regulate intre Terra si Marte. Astfel omenirea ar coloniza o planeta in plus, Europa ar scapa de povara imigrantilor, colonistii ar scapa de Bashar al Assad, oamenii de stinta ar avea ce studia si toata lumea ar fi multumita.