Șoimi nocturni la-mpinge tava

Oamenilor,

Pentru că ceea ne așteptam cu toții să se întâmple s-a întâmplat, nimeni așteptându-se de altfel să se întâmple altceva, nu știu voi cum vă petreceți seara, da’ io o să pun niște Tom Waits (merge cu atmosfera generală și cu alcoolemia mea din momentul ăsta), o să halesc niște prune în diverse forme de conservare (care am impresia că o să devină utile cândva în următoarele zile), o să continui să construiesc de zor alcoolemia de mai sus și o să termin de citit „Bucureștiul fanariot” a lui Tudor Dinu, pe care nu o recomand celor care chiar vor ca istoria să fie citibilă, gen Constanța Vintilă-Ghițulescu sau chiar matusalemicul Djuvara, ca să nu mai zic de ăia de afară, care chiar scriu ca și cum ar vrea ca cărțile lor să se vândă și să fie citite de oameni. Nu. Tudor Dinu e sec, notele lui sunt strict de acoperire academică, iar inflația de „dar și”-uri ar face-o pe Rhetta să se sinucidă (ea a semnalat la un moment dat boala asta în aria de conjuncții copulative ale limbii române – chiar, o boală a conjuncțiilor copulative e o boală cu transmitere sexuală a gramaticii? Am timp să mă gândesc la asta în următorii patru ani.) Omul e un istoric aproape valid, dar un scriitor tern, în ciuda sarcasmelor surprinzătoare pe care și le permite uneori, absolut delicios și ne-deontologic. Nu recomand. Vă recomand să așteptați cartea pe care o s-o scriu io despre fanarioți.

Care prezintă avantajul că n-o să apară niciodată, dat fiind că nici n-a fost începută, drept care voi, așteptând-o, veți trăi la infinit. E că am grijă de voi?

Măcar io. Că restul generației mele se pare că a mai futut România-n cur pentru încă un ciclu parlamentar. No, sorry.

Anunțuri

2 comentarii

  1. nu doar pentru un ciclu parlamentar.
    și nu doar o generație, și nu doar pentru o altă generație.
    se pare că se află în sindrom peren de imbecilitate.

  2. draga, 18% din cei cu drept de vot au stampilat PSD. asta reprezinta chiar mai putin decat procentul de colaboratori zelosi ai vechiului regim plus dobânda pe 27 de ani. coruptia este insasi baza subliminala a constitutiei Ro de dupa 1990 iar cei 18% sutinatori fideli ai spiritului ei sunt convinsi ca fara sarea si piperul coruptiei nu se poate face nimic.
    te pui cu ei?


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s