Cui i-e frică de Sylvia Plath?

Oamenilor,

În acord perfect cu felul în care merg lucrurile în lume, în seara asta era să mor. Nici măcar eroic, sau de draci, sau pentru că pur și simplu uit să mă trezesc într-o zi din somn, după cum mi-am imaginat întotdeauna că o să se întâmple. Nu.

Ce-i drept, întotdeauna mi-am imaginat și o altă chestie, anume că bucătăria mea vrea să mă omoare. Nu că aș păți mai multe chestii acolo decât în alte camere din casă, sau decât oriunde altundeva. Nu, accidentele mele de babă amețită par să fie distribuite destul de uniform în spațiu și timp, cu unic numitor comun persoana mea ambulantă. Doar că bucătăria are așa, o atmosferă asasină. A vibe. Ceva în felul în care pică lumina pe gresie, ocolind câteva colțuri strategice din care lucesc obiecte bizare, ceva din hohotele malefice ale florii din geam (că a reușit să mai supraviețuiască o zi), ceva din pisicile vecinilor care-mi intră printre gratii și mi se urcă pe dulap, pe care procedează prompt la a se căca de frică atunci când dau cu ochii de mine, ceva din sclipirile amenințătoare ale borcanelor cu zacuscă.

În seara asta, lucram la un proiect de salvare a omenirii pe masa din zisa bucătărie, cu maximă atenție la mișcările plantei de pe pervaz, în care nu se poate avea încredere nici măcar cât zici „fotosinteză”. Brusc, mi-am dat seama că de ceva vreme deja mă luase o amețeală parcă mai dihai decât aia a mea obișnuită, care mă face să controlez permanent cu diferite părți anatomice duritatea obiectelor din jur și să mă duc sâmbăta asta la o petrecere cu o dungă roșie pe braț care arată ca și cum aș fi fost implantat acolo un cip într-o vizită extraterestră, nu ca și cum m-aș fi atins de o tavă absolut onestă și cuminte, însă și absolut fierbinte. De-astea se întâmplă tot timpul, după cum zic și după cum râde de mine toată lumea care mă cunoaște (unii numai o dată, ce-i drept). Amețeala asta era ceva bizar, pentru că simțeam că respir ok, ba chiar cu nasul surprinzător de desfundat, dar în același timp îmi fugise sângele din cap, cam ca undeva între două sticle de vodcă și leșin, cu peronul pe partea față.

Zic că poate mi-e foame și am uitat, halesc un piure de cartofi cu ceapă verde și brânză, zic că poate mi-e somn, halesc o cafea. Amețeala din capul meu (precizare importantă, pentru că diferitele părți ale corpului meu pot să amețească absolut independent și au fiecare tipul ei de amețeli. De exemplu, cea a antebrațului stâng, fix deasupra cotului, arată ca o dungă roșie de vreo cinci centimetri.) – tot acolo.

Măi să fie. Ok, o fi mahmureală. Mai bag un pahar de vin, să-l prindă din urmă pe ăl’ de-aseară și să-i bage mințile în capul lui, nu în capul meu.

Nimic.

Recapitulez ce pastile și chestii am luat azi, să nu fi cauzat vreun conflict regional. O aspirină, un Nurofen Forte și alte vreo trei analgezice, cianura zilnică, vreo șase chestii pe care le-am găsit prin poșetă și erau frumos colorate, nimic care să explice situația de față. Mă așez pe scaun, și-mi dau seama că eram deja așezată. Nasol. Ce dracu.

Moment în care năvălește în casă una dintre pisicile sălbăticite ale verișoarelor mele istorice, care au căpătat obiceiul de a mânca pe vecini (nu prin vecini, am zis bine), dar tot se mai întorc acasă din când în când, ca-n poveștile alea înduioșătoare cu animale părăsite sau cărora le-au murit stăpânii și care-i așteaptă în gară ani și decenii. E Puck și e zbârlită (zbârlit? Habar n-am din ce categorie face parte Puck, așa că să mergem pe mult mai sigura variantă recomandată de Oxford: Puck e ze zbârli).

– Băăăăă babă dementă, tu nu simți că miroase-a gaz aici???

– Huh?!

– Pute de mi-e frică să mă mișc, să nu-mi iasă vreo scânteie prin blană de la electricitatea statică, că aici murim cu tot cartierul!

Mă uit la cuptor, care rămăsese pornit de la ceva experimente pirotehnice de mai devreme. Cuptorul arde liniștit, afară bate vântul, colindul nicăieri.

– N-are de unde să miroasă a gaz, că uite, cuptorul arde cum trebe.

– Ești nebună, miroase de mă mir că mai respiri!

(Încep să mă mir și eu de același lucru.)

– Și mai ești și chioară. Dă-te să mă uit io.

Pauză dramatică.

Acum stau cu Puck în curte, lângă tomberoane. El cântă la o coloană de pește, eu cânt la dinți, care-mi clănțăne pe trei voci.

Trebuia să-mi dau seama că totuși era ceva ciudat când am scos experimentele pirotehnice din cuptor și erau abia căldicele, așa, cam ca un salut către cineva antipatic. Se pare că e nevoie să fie flacără pe tot arzătorul cuptorului ca să fie bine, ca să nu fie rău. Heh. Today I learned, vorba lu’ Reddit. Thanks, Obama.

Anunțuri

8 comentarii

  1. Incep sa ma simt vinovata ca nu te-am fortat sa faci tot la noi. Era si mai fun. Data viitoare nu mai scapi. De noi. Daca nu mori intre timp. Jizuz!

  2. In primul rand, fara blasfemii, va rugam. Deci Cheesus.
    In al doilea rand, asta era, fireste, si scopul.
    In al treilea si cel mai important rand, dupa cum ne-nvata basmele, data viitoare as putea sa ma uit pur si simplu daca s-a aprins tot arzatorul. Asa se intampla cand obisnuiesti baba cu mitraliera si cu mofturi tehnologice moderne, gen cuptoare cu setari de temperatura si senzori de gaz. Ca nu mai putem testa temperatura cu degetul, ca babele traditionale. Ntz!
    Deci e vina voastra. Clar.

  3. Cam la un accident cu gazele deschise ma gandeam,cand ma gandeam sa va fac de 2 luni atunci cand am vazut ca nu va mai dati in spectacol. Tot e bine ca e bine.

  4. Va să zică n-a trecut bine o săptămână de când îți băgași votul la urnă și ți-o fi plăcut așa de mult, că te pregăteai să repeți figura cu propria cenușă.
    Cumpără-ți o spirtieră!… Mașinăriile sofisticate de gătit și minijupa nu ți se mai potrivesc după o anume vârstă.

    Dar, dacă votatul și gazatul te-au adus pe blog, îți doresc măcar o fisură în țeava de la baie, ca să-ți intri în mână cu scrisul, din nou.
    Iar dacă nu s-o întâmpla măcar până-n Crăciun, atunci io îți urez de-acum ”fie ca”-urile tradiționale.

  5. Renata, pășești pe gheață extrem de subțire când aduci în discuție fisura din țeavă. Știi vorba aia cu funia în casa spânzuratului? Ei bine, a fost înlocuită cu vorbitul despre inundație în casa babei Petronia. Nu de alta, da’ după ultima aventură acvatică a vânat vreo 6 luni aligatori pe după dulapurile din bucătărie.

  6. o babă respectabilă si intelectuală cu bule ce-mi ești, petronio, nu moare cu una, cu două, ci fix din cele trei-patru lucruri pe care nu le știe. de data asta, bine că nu era Fuck ci Puck.

  7. In primul rand, fie ca multi ani etc.
    In al doilea rand, am murit si-am inviat de zece ori zilele astea, paradoxal din aceleasi cauze, care tin de mirosuri de fripturi, afumaturi si turta dulce cu garnitura de ciocolata si sos de ciocolata, servita in ciocolata cu reductie de ciocolata, ati inteles ideea.
    In caz ca nu, ciocolata.
    In al treilea rand, va multumesc complet siderata ca mai bantuiti pe-aici, chestie complet inexplicabila altfel decat prin faptul ca vanati tablourile de pereti si lingourile din safe. Ciuciu. (O alta varianta ar fi ca sunteti abonati la postari, chestie care mi se pare si mai improbabila decat prima.)
    In al patrulea rand:
    Sensei Dan, na ca n-ai avut dreptate. N-a fost accident cu gazele deschise, ci prostie curata. E drept ca baba de prostie moare, dar nu chiar asa. Estimez ca prin separarea capului de gat intr-un incident care va parea sa aiba ceva de-a face cu incercarea de a monta un elicopter in echilibru pe lustra umpluta cu uraniu, in scopul obtinerii pietrei filosofale care va fabrica mancare de pisici.
    Renata, avand in vedere ca singura data cand am incercat sa gatesc la spirtiera a trebuit sa ma mut de pe continent, pentru ca i-am dat foc si i-am ars si toata provizia de spirtoase (asta s-ar putea sau nu sa fi avut legatura cu incendiul in sine), as zice pas. Dar apreciez sugestia piromana, ca de altfel toate sugestiile piromane.
    Dragoane, merci, tocmai de vreo doua saptamani incepusem sa nu mai visez ape neinvitate in casa. Cred ca sunt singura baba care a reusit sa fie inundata si de sus in jos, si de jos in sus. Eh, mereu am stiut ca sunt speciala.
    Mi Argo, am avut nitel noroc. Daca era Fuck, aprindea un chibrit si sarea pe geam. Babele si Fuck au o relatie tumultuoasa. Prin asta vrand sa zic ca a incercat in repetate si deloc regretate randuri sa ma omoare, si suspectez ca are o laba de vina si in disparitia verisoarelor mele.

  8. Am uitat niste ciocolata, ma scuzati.

    Si-un tort diplomat.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s