România e dincolo de salvare. Iată de ce:

Paradox relativ unic în zona țărilor Europei de Est, România se confruntă cu următoarea situație. Sau hai să-i spunem, poate mai corect, radiografie:

  • În zona structurilor de forță, deși avem, pentru prima oară în istorie, trupe americane pe teritoriul țării, culmea este că au o eficiență limitată. Sau cel puțin nu în ce privește motivele pe care noi le identificăm, mai nou, ca amenințări la siguranța națională. Iar asta pentru că zona serviciilor este puternic, ba chiar foarte puternic, penetrată de FSB. Asta nu e ceva nou, pentru că propriu-zis această structură de forță în particular a fost ranforsată cu ajutorul rușilor la momentul în care au ocupat România, orice alte tentative anterioare de asemenea comunități de informații fiind, propriu-zis, niște glume. Desosebit de periculoasă astăzi este însă deturnarea (cuvântul hijack ar descrie totuși mai bine situația) legislativului, iar după cum putem lesne observa din inepțiile care ies de pe masa lui de lucru, reiese că în acest moment România se confruntă cu o dictatură parlamentară. De ce e asta rău? Păi e simplu, pentru că o dictatură nu e bună în sine, e ceva ce vrei să eviți dacă nu ești masochist. De ce e asta de două ori rău în cazul României? Păi simplu, pentru că România este o republică parlamentară și nu una prezidențială, ceea ce arată din start care este ponderea acestei instituții în buna funcționare a statului. Nu de drept, că până la ăla mai sunt de întrunit niște condiții. A statului pur și simplu. Adăugați la asta o legitimare a acestei dictaturi parlamentare printr-un discurs cu dublu standard construit pe principiul psihologiei inverse (structurile anticorupție sunt, de fapt, vinovate, pentru permanentul spectacol al cătușelor) și va reieși o schizoidie pentru a cărei lectură corectă este, într-adevăr, nevoie de un IQ mai mare decât cel mediu. Dar na, până la urmă tot de așa ceva era nevoie și când s-au trezit ăia cu calul troian în incintă. Și nu l-au avut. Pe el, pe IQ.
  • La această stare de fapte, căreia societatea civilă a reușit să-i pună stavilă printr-un efort impresionant, se adaugă însă ceva de factură nouă, absolut inedit: genocidul economic. Da, ați citit bine. Exact despre un genocid vorbim, care genocid, ca orice genocid de la mama lui, va avea efecte pe termen lung și foarte lung. Este vorba, mai exact, despre creșterea salariului minim pe economie, lucru care, deși sună bine în primă audiție, reprezintă de fapt exact opusul său: deja nenumărate businessuri din zona inițiativei private, și așa foarte săracă, sunt nevoite să apeleze la disponibilizări. Iar asta este destul de evident ce înseamnă: canibalizarea tuturor firmelor sau firmulițelor din orice domeniu pe care-l vreți voi și, pe termen lung și foarte lung – pauperizarea clasei de mijloc. Say, deci, hello to republica bugetarilor osificați în funcții lipsite de orice competitivitate și cu zero inovație. Say, deci, hello to ev mediu în formă continuată. Adăugați, iarăși, la asta, deja binecunoscuta OUG 9/2017, care, deși nu provoacă aceeași isterie în mentalul colectiv precum celebra OUG 13, are efecte la fel de devastatoare. Care sunt ele? Păi, pe scurt, eliminarea plafoanelor până la 1 ianuarie 2018 pentru cheltuielile autorităţilor publice. Adică, în traducere liberă, liber la jaf pentru administrația (și deci funcționărimea publică) locală și centrală. Dar mai ales locală, gândiți-vă numai ce înseamnă eliminarea acestor plafoane pentru un primăraș de localitate de provincie care va băga mâna până la cot și chiar și mai departe în acest mega-butoi cu lovele. Trist. Foarte trist.
Anunțuri