România e dincolo de salvare. Iată de ce:

Paradox relativ unic în zona țărilor Europei de Est, România se confruntă cu următoarea situație. Sau hai să-i spunem, poate mai corect, radiografie:

  • În zona structurilor de forță, deși avem, pentru prima oară în istorie, trupe americane pe teritoriul țării, culmea este că au o eficiență limitată. Sau cel puțin nu în ce privește motivele pe care noi le identificăm, mai nou, ca amenințări la siguranța națională. Iar asta pentru că zona serviciilor este puternic, ba chiar foarte puternic, penetrată de FSB. Asta nu e ceva nou, pentru că propriu-zis această structură de forță în particular a fost ranforsată cu ajutorul rușilor la momentul în care au ocupat România, orice alte tentative anterioare de asemenea comunități de informații fiind, propriu-zis, niște glume. Desosebit de periculoasă astăzi este însă deturnarea (cuvântul hijack ar descrie totuși mai bine situația) legislativului, iar după cum putem lesne observa din inepțiile care ies de pe masa lui de lucru, reiese că în acest moment România se confruntă cu o dictatură parlamentară. De ce e asta rău? Păi e simplu, pentru că o dictatură nu e bună în sine, e ceva ce vrei să eviți dacă nu ești masochist. De ce e asta de două ori rău în cazul României? Păi simplu, pentru că România este o republică parlamentară și nu una prezidențială, ceea ce arată din start care este ponderea acestei instituții în buna funcționare a statului. Nu de drept, că până la ăla mai sunt de întrunit niște condiții. A statului pur și simplu. Adăugați la asta o legitimare a acestei dictaturi parlamentare printr-un discurs cu dublu standard construit pe principiul psihologiei inverse (structurile anticorupție sunt, de fapt, vinovate, pentru permanentul spectacol al cătușelor) și va reieși o schizoidie pentru a cărei lectură corectă este, într-adevăr, nevoie de un IQ mai mare decât cel mediu. Dar na, până la urmă tot de așa ceva era nevoie și când s-au trezit ăia cu calul troian în incintă. Și nu l-au avut. Pe el, pe IQ.
  • La această stare de fapte, căreia societatea civilă a reușit să-i pună stavilă printr-un efort impresionant, se adaugă însă ceva de factură nouă, absolut inedit: genocidul economic. Da, ați citit bine. Exact despre un genocid vorbim, care genocid, ca orice genocid de la mama lui, va avea efecte pe termen lung și foarte lung. Este vorba, mai exact, despre creșterea salariului minim pe economie, lucru care, deși sună bine în primă audiție, reprezintă de fapt exact opusul său: deja nenumărate businessuri din zona inițiativei private, și așa foarte săracă, sunt nevoite să apeleze la disponibilizări. Iar asta este destul de evident ce înseamnă: canibalizarea tuturor firmelor sau firmulițelor din orice domeniu pe care-l vreți voi și, pe termen lung și foarte lung – pauperizarea clasei de mijloc. Say, deci, hello to republica bugetarilor osificați în funcții lipsite de orice competitivitate și cu zero inovație. Say, deci, hello to ev mediu în formă continuată. Adăugați, iarăși, la asta, deja binecunoscuta OUG 9/2017, care, deși nu provoacă aceeași isterie în mentalul colectiv precum celebra OUG 13, are efecte la fel de devastatoare. Care sunt ele? Păi, pe scurt, eliminarea plafoanelor până la 1 ianuarie 2018 pentru cheltuielile autorităţilor publice. Adică, în traducere liberă, liber la jaf pentru administrația (și deci funcționărimea publică) locală și centrală. Dar mai ales locală, gândiți-vă numai ce înseamnă eliminarea acestor plafoane pentru un primăraș de localitate de provincie care va băga mâna până la cot și chiar și mai departe în acest mega-butoi cu lovele. Trist. Foarte trist.
Anunțuri

6 comentarii

  1. veto, vad ca mai e nevoie de timp pana sa se developeze radiografia
    asta luata cu mijloacele rudimentare de care dispunem fiecare: mintea manipulata de tot ce misca. nu-ti place „manipulata”? sa zicem atunci influentata, desi stim ca mass-media este, constient sau inconstient, manipulatoare. din pacate nu numai mass-media ci si barfele si „declaratiile” din tot azimutul politic. asta din urma cu „multiplicarea salariilor” de care zici tu, veto, pare un traznet cu miros de pucioasa care te paralizeaza daca te dai intimidat. de fapt de unde buget, de unde banii? aaa, de la robin hood. ce conteaza aici, veto, e insa „efectul de anunt”. nu ca restul e minciuna, dar asa, pentru moment, te-a paralizat cu cura cascata dublu, ca intre timp
    ne-a fulgerat si cea de-a doua ineptie, aia cu gratierea mafiotilor, apud nicolae soferul.

  2. Veto, când ai dreptate, ai dreptate.
    Creșterea salariului minim pe economie, că așa a decis guvernul, mi-a adus, în Prăvălie, un nas pe sus (al femeii de serviciu) și stâmbături de nas (al personalului de specialitate, care voia și el salarii mai mari, ca să respectăm diferența între 12 + 5 + 3 ani de studiu față de școală generală plus nimic). Revolta a mers până acolo unde personalul specializat se oferea, voluntar, să dea cu mopul,
    Trăim, din nou, vremea ciocănarilor ajunși intelectuali pe bază de seceră și ciocan.
    Și, în oglindă, trăim și vremurile când Volga Negră te săla din așternut.
    Unde greșim cu toții: nu știm să cernem cele două realități.
    NU mă aștept să-mi dai dreptate, fiindcă ești prea implicată în unul dintre scenarii.

  3. Timp? Să se developeze fotografia? Implicare într-unul dintre scenarii? Ba s-avem pardon. Ceea ce a făcut agentul de influență al Moscovei Călin Popescu Tăriceanu, astăzi, prin a afirma întâietatea Parlamentului în raport cu celelalte puteri ale Statului, nu doar că susține, ci confirmă ce am scris la primul punct. Adaugă la asta un curs de 4.45 la EURO și încearcă să-ți dai seama ce urmează. Mă rog, sigur, s-ar putea să nu poți, dar asta e altă discuție.

  4. pardonul trebe amplificat, veto, ca le amesteci. eu iti dau dreptate desi pare ca te contrazic (hehe), pe cand renata te contrazice desi pare ca-ti da dreptate (hoho). fiecare cu realitatea lui, indiciile îs marunte, dar îs. no dară.
    cât despre tariceanu, citez ca un semidoct din propria creatie scremuta pe fb, apropo de afirmatia individului ca e „siderat de mitingurile pro-DNA” (care o scot din minti si pe renata, sunt convins):
    sa învățam un cuvânt nou pe zi, astăzi cu monsenior Tăriceanu: „siderat”. împrumut francez, fără dobânda și fără ciubuc. în traducere, împietrit. întrebarea care rămâne ar fi: în ce postură ești împietrit dle Tăriceanu (nume predestinat, deh)? în cea de mincinos, în cea de ticălos, în cea de distrugător de țară sau în cea de peripatetician flatulent?

  5. Asta cu peripateticianul flatulent e chiar bună 😀 În ce-l privește pe Tăriceanu, e aproape ca și cum ai numi o tumoare canceroasă – pisoiaș filistin, sau ceva de genul. Aproape. P-acolo 😀

  6. ati adormit? Hai,ca e groasa!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s