The Walking Marx

Haaaaaaah! Că bine mai e la aer! Da, chiar și la aer de București. Respirați voi păianjeni și scărpinați-vă nasul când vă gâdilă miriapozii, și apoi să vă aud plângându-vă de calitatea aerului bucureștean.

Asta-mi aduce aminte că am revenit cu un plan.

Madam Fireo (am crezut că-i o glumă proastă când am aflat, una dintre multele, dar ok, țin la glumă), pentru că știu că textul ăsta o să ajungă cumva la tine, asta-i cheia să pui capăt miorlăielilor bucureștenilor că vor să locuiască în orașul ăsta și alte absurdități: închide-i singuri 3 ani în câte o criptă. Sunt sigură că rezolvi cumva cu spațiul, dacă n-ai înființat o companie municipală pentru cimitire probabil doar n-ai găsit omul potrivit care s-o conducă. Ia un băiat de la Prima Casă, redenumești programul Ultima Casă, pac! Și tot așa: se plâng de drumuri, aruncă-i în Dâmbovița. Se plâng de viniete? Dă-le voie în oraș doar cu ricșa. Fiecare să-și care vecinul, alternativ, zile pare – zile impare (dacă nu știi modelul, întreabă pe-acolo prin PSD, dacă mai vorbește careva cu tine – sigur își amintește vreunul că a fost mângâiat pe cap pentru propunerea asta acum ceva timp). Fără mofturi de sciatică, de picioare rupte, de poliomielită (a, asta n-a revenit încă? Scuzați, am ieșit puțin cam devreme din criptă. Observ că Olivia Steer se mișcă mai încet decât estimaseră Frankie și Benjy.) Asta ar trebui să rezolve și problema traficului, măcar o perioadă.

Hm. Ceva se simte greșit aici, și nu cred că e doar faptul că mi-am lustruit gresia din baie cu Peracle. (Nerecomandabil, lasă o grămadă de pene în urmă, dar aspectul practic a fost irelevant, a existat un scop mai important al acestui exercițiu.) Totuși, ce?

Ah!

 
Oamenilor, (nu mai știu nici să vorbesc)

Dat fiind că nici de ieșit din cripta în care m-a închis acum trei ani cucuveaua Peracle, complet din greșeală și poate doar un pic intenționat, nu pot ieși fără public, nu rămâne altceva de făcut în afară de observat: iacătă-mă-s. Experimentul meu de omorâre definitivă a blogului și de damnatio memoriae a verișoarelor mele Rhetta și Veta (inclusiv cu rașchetat ochii portretelor împrăștiate prin cele mai improbabile colțuri de casă, ba de câteva ori cred că le-am rașchetat ochii reali chiar lor înșile), cel mai lung exercițiu de răbdare pe care l-am făcut vreodată, a eșuat lamentabil. Câțiva dintre voi încă bântuie pe aici. Și de câte ori mi-am mușcat limba, degetele și alte părți ale corpului la care ajung (unele dintre ele s-ar putea să fi fost fără legătură cu frustrarea), când aveam chef să bârfesc nasoale pe aici! Mbine, atunci.

Să-i dăm drumul, zic.

Let the bitching and moaning begin again! Că dacă nici acum și-ntotdeauna n-avem de ce, atunci cine?

Reclame

2 comentarii

  1. se poate si mai rau. inainte sa devina o vedeta a politicii, firea era una a liricii, cu premonitii hiper-relevante (vorba frantuzului „poet un jour, poet toujours”, in varianta româneasca: o zi poet, pe viata membru al uniunii scriitorilor) : „Si cine-si mai aduce aminte/Cat a fost de bine si cat a fost chin dintr-o iubire mare,/Prea ocupati acum/Sa ne potrivim ceasul la ora exacta/Pentru a aduna foloase necuvenite”. – din volumul „O alta lume”, premiu pentru debut al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti 2001.

  2. shit, intre timp ce mai face Chilly Gonzalez?


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s