Da, Veto, ai dreptate. Au debarcat studenții. E înfiorător. Inserează tu aici o scenă cu morții vii care năvălesc ca gândacii peste o cetate care deja avea complexul că-i asediată, că tu știi mai multe filme – și s-ar putea să începi să te apropii vag de realitate.
Ieri m-am bătut în cuțite (vorba vine, eu cu cuțitul, el cu un Macbook care costă cât toate medicamentele noastre laolaltă, bașca transplantul de păr la subbraț pe care mi l-a plătit vecina Escu pentru c-a pierdut pariul despre #metoo) cu unul cât mine de scund – și știi că asta înseamnă foarte scund, – în schimb cât vecina Escu de lat, și și asta știi cât înseamnă – pentru o cană de cafea la un 5 to go amărât, cu cafea proastă, prea prăjită și amară, și cu gust de șosete de culegător de plantație de cafea care s-a pișat pe el în drum spre bodegă.
Dar trebuia.
Trebuie dezinfectată și toată zona Romană-Universitate, dar hai să fim sinceri, nu-i asta adevărat despre tot Universul? Ba da.
Alta e întrebarea. Mi-a semnalat-o cucuveaua Peracle. Mulțimile astea care ne asaltează de peste tot – sunt aceleași, sau altele decât cele care explodează de preocupare civic-istoric-mondenă, pe tot internetul, în cazul Șora față cu reacțiunea?
Pentru că io mă mir de o chestie. Nu mă mir că oricine și bunică-sa au o părere, fie acuzatoare (și pe bună dreptate), fie scuzatoare (și pe bună dreptate), fie de mijloc și de un pic de perspectivă istorică și umană (pe și mai bună dreptate), despre clipul lu’ eMag. Că asta se rezolvă cu întrebarea simplă: bine, corect. Da’ voi și părinții voștri ce-ați făcut? Adevărat, poate nu chiar atât de bine. Dar de la asta la reproșat vitejii neavute, e distanță. Hai în Filipine să drepturile omului. Acum. Hai în Hong Kong. Hai în Coreea de Nord. Hai în Kentucky. Plătesc io biletul.
Să mor io dacă distanța istorică și geografică nu-i cel mai înalt, gros, opac și pufos gard de după care să latri, din Univers. Numai la umbra lui pot crește principiile retroactive, și la fel și vitejiile imaginare. Și aici avem câte puțin din ambele, pentru fiecare tabără.
Da’ poate că, totuși, pentru că-i la fel de adevărat și că compromisurile necesare sunt, totuși, compromisuri, ieșim mai puțin la înaintare să povestim ce mult ne-au displăcut ele, în timp ce le făceam, tot de după același gard. Că nici asta nu-i ok. Față de ăilalți care știu. Mai sunt încă unii, nu mulți, dar mai sunt, care știu și cum arată când compromisurile nu se fac. La urma-urmei, fiecare decide cu ce poate să trăiască. Nu? Ăsta-i avantajul când trăiești mai mult decât toți: poți să-ți spui povestea cum vrei. Ăsta-i și dezavantajul: lumea nu știe, realmente și onest, ce să facă cu tine. Unde să te pună, când ți-ai depășit generația istorică și ești un martor incomod al realității că lucrurile nu au fost și nu sunt, întotdeauna, împărțite simplu în albe și negre. Numai chiloții sunt, și de fapt și ăia doar declarativ, pentru că știm cu toții că e absurd să fie altfel decât negri.
În ce cutiuță: „supraviețuitor”? „Colaboraționist”? „Agresor”? „Victimă”? „Parte a sistemului opresiv”? „Cineva trebuia să le facă și pe astea”? „Principii”? „Perspectivă”?
Din păcate, oricât de mult ne-ar plăcea să credem că în momente de oroare istorică timpul stă în loc, pentru cei mai mulți viața există în continuare, și ea se trăiește cum se poate. Lașitatea nu-i în asta, de cele mai multe ori. Uneori e. Când felul în care se poate trăi duce, direct, concret și nemijlocit, la răul altuia. Direct, am zis. Ca Anne Frank. Nu ca Greta Thunberg la ONU.
Deci nu mă mir dacă merită. Merită, pentru că mai sunt încă lucruri de exorcizat aici. Și asta e și miza.
Clipul e prost, și Papaya și-a permis să arunce în lume cu el, reciclare monotonă a celui cu Cumințenia lui Brâncuși (cineva pe-acolo are o obsesie cu trenuri pierdute, și estimez că o mai poate ascunde de terapeutul agenției maxim încă o campanie), numai și numai pentru că a mizat pe capitalul uriaș de scandal turbat pe care îl avea subiectul, și care anulează orice atenție la orice alte aspecte. Combinația controversabilă de om și mesaj era suficientă ca să nască o indignare de toate părțile imaginabile, ba chiar și inventarea unor tabere noi, special pentru răzbelul ăsta. Și lu’ Papaya (fruct care nici măcar nu-mi place decât ca proiectil, ceea ce suspectez că am în comun cu Papaya însăși) i-a convenit suficient de mult, încât să nu-i mai pese și la ce anume stă la primire. Pentru o agenție cu nume de fruct exotic, par destul de fericiți să-și vadă frigiderul plin cu carne neaoșă. Pentru ei, a meritat indubitabil.
Pentru eMag, discutabil dacă a meritat sau nu. Se scandalizează lumea prin toate social media de câțiva ani la bucuria hămesită cu care brandurile mari se asociază cu cauze controversate, dar bune la bază – și la modă. Vezi isteria cu Gillette. Deci, pe undeva, probabil că merită. O să năvălească lumea să cumpere biciclete de pe eMag, pentru că #libertateinfiecarezi? Haha. Sigur că nu. Se identifică publicul-țintă cu un brand care ia în brațe valori similare? Mie lamele Gillette îmi folosesc în alte moduri, mai directe decât #metoo, la combătut masculinitatea toxică. Dar câte babe ca mine cunoști?
De ce mă mir, atunci? Mă mir pentru cine dracu’ se păcălesc indignații, în caz că reușesc să ia o pauză de respirat de la furibonderie (o să-mi ierți portmanteau-ul ăsta de pudibonderie furibundă, mi se pare foarte util pentru lumea în care trăim – stai să vezi cât e de multifuncțional!), că e făcut clipul ăsta.
Pentru puștiul căruia i-am făcut eu colonoscopie cu camera de pe propriul lui Macbook, ieri? Și pentru generația lui? M-aș crăcăna de râs dacă aș crede că cineva, undeva, chiar a avut naivitatea de a crede că ceva din asta o să-i atingă.
Pentru corporatistul de 30-40 de ani, furios la tot și toate (pentru că e furios pe el însuși, de fapt și fundamental), care a prins deloc sau prea puțin vremurile alea, dar care le-a ratat la suficient de puțin încât să le simtă duhoarea rece de moarte trecându-i pe lângă obraz? Și care e și destul de citit și de informat cu realitățile curente, încât să fie în poziția cea mai susceptibilă să se indigneze cumplit, atât la generațiile de dinaintea lui (care au fost, nu-i așa, complice), cât și la cele de după (care nu mai vor să știe)? Care e și destul de înstărit, de plimbat prin lume, și la urma-urmei și destul de mobil în caz de nevoie, încât să înceapă să-și pună problema că principii? Că justiție socială? Că justiție istorică? Că #rezist?
Pentru babele ca mine și ca tine, care știu și, tocmai din cauza asta, știu valoarea unui „da, dar…”?
Pentru babele altfel decât noi, care au impresia că PSD e partid politic, și mântuirea vine de undeva de sus?
Sau stai să pun întrebarea altfel: cine, dintre grupele enumerate mai sus, e baza cea mai mare de clienți potențiali a eMAg-ului și a Papayei? Că io cred că aici e miza, și ne dăm în cap ca idioții, deloc sensibili la faptul că între clipul ăsta și Realitatea TV nu e nici măcar diferență de metodă. A, că manipularea emoțională e o chestie pe care PR-ul se bazează, iar jurnalismul ar trebui să nu – da, aia e diferența. Dar nu înseamnă că-mi place, indiferent de pe unde dau de ea.
16 comentarii
Comments RSS TrackBack Identifier URI
Surorile Marx 
Chill.Mai avem antistalinisti în porthart.
să mă iertați că mă mag și eu ca musacaua-n cafea, dar mi-am zis că trebe să-mi dau și eu o părere eronată: este un clip domne, cu obiecte, regizor, actori și figuranți. în rolul principal de măcăitor era să fie mega-starul Voiculescu. s-a desistat pe ultimul metru liniar pentru că mai avea câteva vaci aurite de muls. în viteză l-au găsit pe Sora uitat în piața rezistentei lângă un tomberon invizibil. i-au dat să citească textul. același text.
asta era.
ziua bună să vă fie inima.
Da.
Hai să recapitulăm ce reiese din spațiul public și ce ne explică, nu-i așa, grafic, Perjovschi:
1. Mihai Șora e ok, în ciuda a ceea ce se spune despre el
2. Emag e de căcat
3. Papaya e de căcat
Nu pot decât să adaug că sunt de acord cu punctele 2 și 3, dar că sunt în dezacord cu 1.
Nu, Mihai Șora nu mai e frecventabil după acest demers și nu are legătură cu trecutul lui. Pur și simplu nu trebuia să facă așa ceva.
Concluzie, poată fi luată ca axiomă:
Dacă Florin Iordache a pornit cumva mișcarea #rezist al cărei stindard a devenit Șora, acesta din urmă a reușit, culmea, să-i pună, simbolic, punct.
Ca un bou, dacă mă întrebi pe mine.
Sora nu e ok Veto. cine dracu e ok cand toti, dar absolut toti mancatorii de salam cu soia sau fara soia au fost colaboratori ai regimului comunist, unii stahanovisti, altii sabotori de sertar si cei mai multi pasivi si super-pasivi. cam ca acuma. exceptiile sa le trecem la apendix si mai vorbim cand avem timp, dar n-avem timp domne decat sa condamnam comunismul de forma.
sa revenim totusi la francezul JP Sartre, de un exemplu din afara scumpei si fascinantei. nu a fost ok. stalinist convins ca dracu’, a facut mai mult rau decat toata propaganda petainista in ocupatie. bah, la nivelul ideatic, nu la tras cu pusca. era insa foarte destept, atat de destept incat orice pacat (stalinist) i s-a iertat. sau aproape. pentru domnia mea, el si-a compensat pacatul stalinist atunci cand a refuzat Nobelul pentru literatura plus alte cateva mizilicuri de distinctii precum legiunea de onoare. ma rog, nici eu nu sunt ok la cap, evident.
Corneliu Cretulescu: mai avem si Altex, si Notino, si Farmacia Tei. Sa-mi fie teama, sa-mi fie foarte teama?
De Argo: foarte, foarte plauzibil. Probabil ca textul trebuia sa fie citit, si mai la origine, de Greta Thunberg la adunarea ONU despre Hong Kong, care urmeaza sa se intample daca oamenii de acolo isi primesc salariile luna viitoare (aia de la ONU, ca cica e penurie – nu aia de la protestele din Hong Kong, ca stim din proprie experienta cat de adanc e buzunarul lui Soros, nu?) Voiculescu era planul B. Vezi, asta se intampla cand planul B este indisponibil. Ajung oameni respectabili sa-si compromita imaginea si principiile. Cat despre Sartre, eu totusi nu inteleg de ce toata lumea in afara de noi pare sa aiba monopol pe decenta. Pare sa fie mai degraba un exopol menit sa ne tina in afara lumii civilizate. De la daci, cu siguranta.
Veto, ma tem ca sunt de acord cu dezacordul tau de la punctul 1, cat si cu principiul derivat din el. Unele lucruri e mai bine sa nu se faca.
De exemplu, nu era mai bine daca imi dadeai mie, de bunavoie, bicicleta? Ti-a placut sa cureti pisici si muraturi aplatizate de oarecine orbecaind prin garaj in creierii noptii, cautand, pare-se, o bicicleta cu care sa ajunga la Maratonul International Bucuresti?
dupa ce ca aveam doo complexe (adicatelea sindromul mioritic si sindromul drobului de sare), ne-am imbogatit (in ciuda crizei) cu alte doua: complexul soros si acuma complexul sora. românul are insa solutie la toate: decat sa le studieze, mai bine plagiaza o teza de doctorat in teoria militiei. sau doua, daca are bani. daca nu, se reinscrie la pesede si asteapta pana trec fraierii ceilalti prin guverne de austeritate.
O fi okay pentru cei care habar nu au. Pentru *nepasatorii* de atunci ,nu.
Si da, detergentul Bakonschi
Nu o sa reuseasca sa faca alb din negru.Greyul e mult mai pregnant si nici nu omoara pe nimeni ….
(Papaya e yuuukk 😦 are insa o enzima care curata frumos tenul ;)^5)
La romani ca la nimeni.
Vedeti, cand e sa te spele cu profesionalism “detergentul Baconschi”, in tablou apare, in plan central, “intelectual cu optiuni de stanga, sotie evreica, nazisti, rezistenta” – adica normalitate, sentimente, emotii – si dispare cu desavarsire ceea ce a existat in realitate “membru al Partidului Comunist Francez, pilotat de Moscova stalinista”. Pentru ca una e sa scrii “Bellu Silber, Mihai Roller si Lucretiu Patrascanu, membri importanti ai Partidului Comunist Roman in neagra perioada stalinista” si alta e sa scrii despre ei doar ca “au fost niste intelectuali cu optiuni de stanga”. Este ca, asa, se simte mangaierea placuta a moderatiei?
Si “detergentul” continua sa spele: “Imediat după război, când toată Europa de Est (aflată în drumul Armatei roșii până la Berlin) cade sub dictatura comunistă, dl Șora se repatriază și antamează o lungă carieră de editor (mai puțin de filozof, registru în care a fost relativ parcimonios). Oricum, în celelalte cărți publicate, a fost mai apropiat de personalismul lui E. Mounier și M. Buber, decât de marxism-leninism.”
Acum, in avanscena, “antameaza o lunga cariera de editor”, este puternic luminat de reflectoare. Subliminalul te trage, violent, de maneca – tu, el , noi, voi, ei, ca si Sora atunci, antamezi, antameaza, antamati, antamam o cariera de editor. Normal acum, normal atunci! Nimic iesit din comun. Sora a fost doar unul dintre editori. Unul simplu. Ca Ion Iliescu la Editura Tehnica!
Ce spala “detergentul Baconschi”, lasand in intunericul culiselor, este ca Sora, comunistul Sora Mihai, a fost seful celei mai importante edituri din Republica Populara Stalinista Romana, Editura de Stat pentru Literatura si Arta (ESPLA). Chiar atunci cand intelectualii, cand scriitorii, Traian Braileanu, Radu Rosetti, Istrate Micescu, Anton Golopentia, Ghe I Bratianu, Constatin Gane, Mihail Manoilescu mureau in puscariile Partidului Comunist, al carui membru important era chiar “editorul Sora”! Chiar atunci cand lui Radulescu Motru si lui Dimitrie Gusti li se luau casele si erau aruncati pe drumuri, la propriu, fara pensie, in timp ce un sfert din membri Academiei Romane erau aruncati in puscarii, iar restul dati afara, “editorul’ Sora il publica pe Mihai Beniuc si ale sale nemuritoare randuri: “Auzi cum mitralierele apara cauza poporului? Reactiunea care ridica capul o sa fie lovita implacabil! Proletariatul se va instala la putere si tancurile sovietice o sa faca una cu pamantul dusmanii clasei muncitoare”.
“Mai apropiat de E. Mounier si M. Buber, decat de marxism leninism” – spala “detergentul”.
Cand Emil Racovita murea de foame in mizerie, cand Blaga era interzis, cand Alexandru Paleologu, Constantin Noica, Dinu Pillat, Nicolae Steinhardt si Pastorel Teodoreanu erau aruncati in inchisori, Anna Pauker isi tragea consilier apropiat de Mounier si Dej il aproba sef la ESPLA pe admiratorul lui Buber! Cat mai departe de Marx si Lenin! Sa le semene! Alb ca neaua!
“Bref, domnia sa nu poate sta moralmente alături de foștii deținuți politici, nici de scriitorii care au fost marginalizați pentru că nu erau ”pe linie”, dar nici nu poate fi taxat sec și definitiv drept bolșevic impenitent, vinovat de crime documentate.” – il scoate din lighean pe Sora, acum curat, Teodor Baconschi.
Bref, cu asta au ramas sutele si sutele de mankurti carora le place “detergentul Baconschi: Sora “nu poate fi taxat sec si definitiv drept bolsevic impenitent vinovat de crime documentate”. Fara sa realizeze ca, spalati cu detergentul Baconschi”, Gogu Radulescu, Dumitru Popescu – Dumnezeu, Alexandrina Gainusa, Suzana Gadea, si altii ca ei, nu mai au cum sa fie numiti niste comunisti impenitenti. Gata cu asta! Ca doar nu au omorat pe nimeni !
(Bogdan Calehari)
se „antameaza” si aici o discutie interesanta. babelor, doamnelor si domnisoarelor, domnii sa stea la rand, daca va vine la indemana analiza situatiei de acum vreo 70 de ani, daca in virtutea exterminarii oponentilor comunismului puteti judeca fiecare din supravietuitorii fostei dictaturi dupa locul de munca in care a fost numit, distribuit etc, atunci cum se face ca traim acum si de 30 de ani intr-o dictatura a jafului, a impunitatii, a obscenitatii si a crimei intelectuale? sa mai treaca alti 40 de ani ca sa faca 30+40=70 si sa putem in sfarsit sa ne indignam mai serios ca veorica, ca draknea, ca ccr, ca toader, ca ponta plagiatorul, ca oprea criminalul etc etc. sau toate astea nu conteaza? sau nu avem inca suficient recul? nu suntem decat cativa si masa critica n-a fost atinsa? nu avem suficienta constiinta civica? avem de trait si de luptat cu viata curenta si nu ne putem implica asa cum au facut-o de pilda cei din lista eroilor anti-comunisti? vrem sa mai putem bea o bere si maine tot acolo, sa mai ascultam un concert, sa mai (aici ma cenzurez voluntar, ca e cu sex), adica sa fie si maine un fel de azi plus inca un pic daca se poate?
de ce nu putem judeca decat lucrurile foarte vechi in timp ce actualitatea ne depaseste si nu ne pasa ca ne va veni randul dupa cei 70 de ani de rigoare, bineinteles cu conditia sa mai fie neuroni in capul urmasilor. aaa, sau suntem convinsi ca urmasii n-o sa poata sa ne judece pentru ca au alte dictaturi de suportat.
Babelor, tocmai pentru ca nu poti condamna in bloc si radical trecutul, si nu doar pentru ca asta te-ar obliga la sinucidere sau la fugit in pestera (si nu stiu ce-mi displace mai mult, gustul de cucuta sau reumatismul), ci si pentru ca nu e logic in sensul inventarului de pete (privita cu lumina ultravioleta, Romania epocii este un Pollock amestecat – tre’ sa aprinzi lumina ca sa-ti dai seama daca e sange, saliva, sau sperma pe pereti – spre deosebire de… Cine? Cand? Unde?), eu o sa ma duc sa ma gandesc la toate aceste lucruri in expozitia Mattis Teutsch de la Scena9. Mi se pare locul perfect in care sa cantaresc idealisme, efectele lor nocive, si bucatelele de realitate ascunse pe sub ele. Va sugerez ceva similar.
ai dreptate petronio, în concluzie trebe sa faci chestii de nobel de îndată ce ești nubila, precum Greta Thunberg. că după aia vin dracii si te corup să păcătuiești, ceea ce ți se va reproșa după 70 de ani sau oricând iți vor da ei cuvântul.
Am văzut expoziția Mattis Teutsch. Mi s-a părut destul de slabă.
No, futu-i. Nu-mi mai ramane decat sa gasesc ceva substantial, totusi, la Noaptea Galeriilor. Ar trebui sa stiu cel mai bine cat de misto pot cuvintele potrivite sa faca sa para lucrurile, mai ales arta. Da’ tot ma duc s-o vad, fireste.
Mi argo, pai nu-mi ramane decat sa astept sa vina Altex peste mine cu o propunere de nerefuzat, ca coada impletita mi-am taiat-o de mult. Si, odata cu ea, si increderea in umanitate. Tre’ sa fi fost o chestie gen Samson, sau ceva.
in ce-o priveste pe greta, as fi multumit pe moment daca i-ar da aia premiu si ea l-ar refuza. idem cu sora, desi nu i-a oferit nimeni vreun premiu.
despre samson era un cantec prin anii ’70 (tot 70, coincidenta) pe care il youtubeaza si acum unul tom jones, gen „my my my delilah”, dar de fapt aici e ceva cu mahomed: daca nu vine Altex la tine, nu-ti ramane decat sa te duci tu la Altex.
mattis teutsch s-a născut la brasov și s-a încăpățânat sa moara tot acolo. sunt deja foarte impresionat, ceea ce nu e de-ici-de-colo. cum adica „futu-i”? nu sunt oare noile generații de babe cam prea blazate?
petronia si peracle, acum așteptăm cu interes ceva despre noaptea galeriilor in (citez) „cuvintele potrivite care sa facă sa para lucrurile mișto, mai ales arta”.
sa întreb si io, de ce se cheamă „noaptea galeriilor” și de ce asta e din aceeași familie cu „noaptea cucuvelelor” sau cu „noaptea minților”.