Put your principles where your Goop is, or how to be a social media avenger of opportunity

Oamenilor,

Văd că e la mare modă printre principialii de ocazie de like (despre specia principialului de ocazie de like se pot scrie multe, dar sper că numele e suficient de grăitor pentru felul în care acest tip de om diferă de principialul de ocazie și atât – fiind, ca atare, și cu atât mai ridicol, cu cât răsplata e mai rizibilă) dezabonarea de la Netflix, pentru că serialul cu pizda lu’ Gwyneth Paltrow.

Dacă trăiți sub o piatră și mai mare decât mine, aflați că compania de newage wellness a lui GP (madamă de o frumusețe și un talent actoricesc la fel de sterile, în opinia mea neavizată de babă hetero care nu se uită la filme), care există de ceva timp în mod complet explicabil, tocmai a scos pe piață o nouă serie de tâmpenii. Cu raze distructive de la rizibil de inutil la periculos. Furori a făcut lumânarea etichetată „Lumânarea asta miroase ca vaginul meu” (deși nu am văzut să fie indicat pe etichetă cine este „eu”, dar poate e subînțeles, poate e wishful thinking). Dar aia e cea mai benignă chestie din serie.

Cea mai nocivă este, firește, miniseria Netflix asortată, care ne arată tuturor cât de spălați pe creier, respectiv de escroci, sunt toți oamenii implicați în povestea asta, cum nu au ei nici o legătură cu realitatea, și cum vând idioților păr pubian de șarpe care vindecă cancerul și gâlcile. Mbun. Dacă sunteți curioși, articolul ăsta vă explică tărășenia, în tot ridicolul ei de „o bate ea viața filmul, dar tupeul din viața reală bate orice film pe care l-a făcut GP vreodată”. I-au filmat vorbind tâmpenii despre lucruri de care nu au nici cea mai vagă idee reală, dând ochii peste cap la „tratamente” la fel de eficiente ca uitatul meu la voi prin monitor, și având niște tripuri pe ciuperci extrem, extrem de triste pentru vidul absolut din capul lor pe care îl relevă.

Până aici, nimic diferit față de filmarea unui teambuilding obișnuit de corporație. Toată mizeria trebuia să flopăie jilav pe asfaltul memoriei publice, ca găselnița de marketing care este. Ceea ce nu înseamnă că nu ar trebui să ne înfurie, dezguste, și lămurească despre cine este personajul din vârful piramidei.

Oh, dar s-au indignat oamenii. Dar s-au dezabonat de la Netflix pe tema asta (neuitând să se laude, firește, că au făcut asta – pe un Facebook care e vinovat la fel de direct de chestii mult mai grave, inclusiv promovarea de fake news și pseudo-științe periculoase, bașca manipulări directe de opinie publică și electorală, și studii de piață complet neautorizate pe un public neinformat. Da’ asta face parte din orbirea selectivă care vine la pachet cu activismul de social media, bănuiesc.) Indignare, frate. Au lovit, probabil, și pisica care tocmai ațipea leneșă lângă ei.

„Stai puțin”, vă veți zice. „De la asta s-au luat? De la o serie care le-a adus deja mai mulți bani celor de la Netflix decât le ia dezabonarea tuturor celor, poate, 5.000 de oameni din întreaga lume care s-au supărat pe miniseria Goop? De la pseudo-științe ambalate în lumânări de pizdă faimoasă și zen-letargică? De la asta. Nu de la filmele în care a fost implicat în vreun fel Weinstein (poate pentru că ar fi prea multe). Nu de la filmele lui Woody Allen sau Polanski. Nu de la filmulețele de weekend mahmur cu Jussie Smollet, Felicity Huffman & Lori McLoughlin, Michael Jackson, Allison Mack, Tom Cruise („asemănări între Scientologie și Goop” ar putea să fie un drinking game capabil să bage pe oricine în spital).”

Și ați avea dreptate. Prezența pe Netflix a tuturor chestiilor de mai sus, și a atâtor altora de care sunt legați direct și din care profită oameni siniștri din punct de vedere moral, nu i-a deranjat suficient. Nope. A trebuit să ia foc lumânarea cu parfum de pizdă ca să le lumineze principiile. Nici prezența acolo a atâtor filme și seriale bune, făcute de minorități, femei, autori și actori din țări sărace, filme și seriale pe care le aplaudă toate panel-urile de diversity și political corectness din lume, nu a contat în decizie.

E ca și cum m-aș dezabona eu de la Discovery pentru că au un show de tatuaje cu Kate von D, care e anti-vaxxer. Ce fac eu pentru că Kat von D e anti-vaxxer, iar pe mine mă deranjează asta la nivel personal de principiu, și cred că ar trebui să deranjeze pe oricine la nivel de politici publice? Nu-i bag bani direct în portofel, necumpărând nimic din produsele ei de machiaj, deși unele dintre au review-uri foarte bune. Ce nu are sens să fac din cauza asta, pentru că nu are nici un impact? Să mă dezabonez de la Discovery, numai ca să mă laud pe Facebook că ia uite ce de principii am eu. Pe Facebook – repet și subliniez pentru ironia absolut neprețuită a situației.

În primul rând, pentru că nu-s abonată la Discovery și n-am Facebook – dar nu asta-i ideea.

S-au mai pornit unii să boicoteze firmele de cosmetice în care Nestle deține acțiuni, pentru că Nestle fură apa zonelor sărace și vai de ele. Bun. Doar că și-au dat seama că, dacă pornesc pe panta asta și se țin de ea, rămân să se spele pe față cu săpunul de rufe al bunicii și să-și dea cu piatră de alaun la subraț. Așa că s-a potolit activismul de tip „cine cu cine face afaceri”, pentru că toată lumea face afaceri cu toată lumea, câtă vreme ies bani din asta. Și s-a îndreptat spre lanțuri cauzale mai scurte și mai directe, de tip „hai să nu dau banii mei direct unui imbecil periculos”.

Da’ asta e mai complicat de semnalizat. Or, cu ce nu merită să te lauzi, nu merită să faci. Nu? Deși să mă apuc să scriu pe Facebook cum nu cumpăr eu pudra aia mișto Lock It de la Kat von D pentru că Kat von D e anti-vaxxer ar fi, dincolo de o scatoalcă garantată din partea cucuvelei Peracle și un „și ce vrei acum, un premiu?” urlat la cele mai inexistente ore ale dimineții timp de șase luni, și echivalentul unui „ți-am scris să-ți spun că nu vorbesc cu tine”.

No, bun. Și?

Și tocmai mă enervasem zilele trecute pe un concept care se cheamă „virtue signaling”. Mi se părea exagerat. Iar acum cucuveaua Peracle stă și se uită judecător la mine, și nu-mi place când are ocazia să facă asta.

Și știți care-i faza cea mai tare? Că dacă GP are inteligența de a ieși să declare că toată chestia a fost un plan elaborat de a aduce vaginul în discuția publică ca să contreze și contrarieze tabu-urile, cam 90% din oamenii ăștia nu doar că o să năvălească să-și refacă abonamentele la Netflix, dar o să și cumpere ediția a II-a de lumânări mai repede decât s-a vândut prima. Și a doua se va numi, firește, „My vagina says jump, you ask how high”.

14 comentarii

  1. „pentru că Kat” von Drachenberg?
    are draci Kat asta. dragoni, draci, tot aia.
    dar de ce sis, de ce inca o reclama pentru lumânarile alea pe care le cumpara toata lumea? de ce aici?
    acuma vezi, petronia, toti cei trei si jumatate de cititori ai blogului marx o sa le caute in draci, ca pe „fântâna” lui Duchamp sau, mai virtuos (vârtos?), ca pe „originea lumii” lui Courbet.
    unde pui ca lumânarile astea cu miros non-conventional care atrag toti locuitorii feisbucului s-ar putea sa respinga nu numai diavolii (mai ceva ca usturoiul) dar si pe insusi coronavirusul chinesex.
    si-atunci sa vezi vanzare.
    in fine, doamna aia cu nume improbabil, gwy poltron sau asa ceva, a avut o idee de succes dar de fapt o idee foarte veche, atat de veche incat se pierde in fumul istoriei, dar in acelasi timp se si etaleaza pe larg in contemporaneitate. mic exemplu: parfumurile cu mosc. ideea subiacenta fiind ca toate incep, se petrec si se termina in sex.

  2. Mie mi-a plăcut ideea pe care Gvineta ne-a pus-o, bănuiesc involuntar, în fața ochilor: băi, oameni, n-ajunge că-s slabă și urîtă, io-te și ce proastă sînt!

  3. Mi Argo, pentru oricine are draci, recomand cu caldura aghiazma de la Nicula. Cu caldura, adica se ia aghiazma, se fierbe, se arunca pe furnizorul de draci cat inca este la punctul de fierbere. Functioneaza garantat.
    Cat despre reclama, daca mi-as inchipui macar o secunda ca cineva o sa citeasca blogul asta si apoi o sa se duca sa cumpere lumanari cu parfum de vagin zen-letargic… Mi-as fi facut sex shop acum mult timp.
    Hm. Revin. Stie cineva daca domeniul sexshopbabe.eu e luat?

    Maica Smaranda, sa nu uitam ca cel mai important mesaj e cel dintre randuri: „… da’ asta-i nimic pe langa cat de idioti sunteti voi…!”

  4. Mesajul dintre rînduri probabil că nici nu e al Gvinetei. Deși ai dreptate, asta nu-l face cu nimic mai puțin important. În fine. Altceva voiam să spun. Deși n-am de gînd să mă dezabonez de la Netflix, și în nici un caz pe motiv de țicneli New Age, nu mă pot abține (adică pot, dar n-aș prea vrea) să nu remarc că serialele lor din ultima vreme parcă s-au luat la întrecere în clișeism infantil. Începuse bine Giri/Haji, experimentul ăla britanico-japonez, mai ales cînd au dat și cu o boare de manga la un moment dat. Păcat că se fîsîie și ăsta-n scremere politicocorectă. Nu mai face nimeni filme doar fiindcă așa-i place lui, toate-s cu lecții de bună purtare cu omenirea și planeta.

  5. Aici nu ma bag, Maica Smaranda, ca nu ma uit la suficiente filme si seriale incat sa fac diferenta intre chestii facute doar de dragul agendei, si chestii care abordeaza preocupari, e drept, recente, dar in moduri misto si nefortate. La urma-urmei, orice fel de continut de entertainment isi reprezinta epoca in care este creat, si felul in care vede lumea societatea in care a fost creat. Ca de asta nu e ok cenzura episoadelor de desene animate cu blackface, sau a oricarui alt tip de continut care contine realitati care acum ne sunt, pe buna dreptate, incomode. Si iar la alta urma-urmei, orice continut de entertainment e facut pentru bani, adica pentru audienta cea mai larga si fidela la care poate spera.

    Dar simt diferenta asta cand ma lovesc cu dintii de ea, si trebuie sa recunosc ca reactia mea la chestiile din a doua categorie vireaza de la indiferenta de tip „inteleg ce ai facut aici, nu pot sa zic ca ma omor si dupa cum”, pana la „ba, misto. Da da da. Era nevoie de ceva de genul asta.” Sau macar „deloc rau ca exista”.

    Adica nu as baga chiar toate tipurile de scremere politicocorecta sub aceeasi umbrela de futilitate infantila cu agenda.

    Si totusi, se fac si filme misto, pe care urasti sa le adori. Zau ca am senzatia nedefinita ca mi-a povestit Peracle despre cateva in ultimii ani.

  6. Oi fi și eu prin vreo fază, de nu mai suport nici măcar propagandele bine făcute. Că altădată le-nghițeam fără să mi se-aplece. Ba chiar mă amuzam să le dibui, ca-n jocurile alea de hidden objects. Te pomeni că-mbătrînesc.

  7. Nah, cine stie. O fi si saturatie. Si poate ca e de mult timpul pentru un film oribil de misto si de nepasator. Io una sunt convinsa ca se poate chiar si azi, dar pentru ca nu prea pare, dau vina pe faptul ca banii sunt in alta parte.

    Pe de alta parte, nu-i ca si cum cele mai bune filme care i-ar veni in minte unui cinefil au fost, neaparat, blockbusters. Si nici ca si cum propaganda vine doar in formele pe care le observam recent.

  8. lasati filmele, mergeti la teatru babelor. teatru’ bate filmu’ dupa cum viata bate si teatru’ si filmu’, bate tot si chiar omoara in bataie mai rau decat jandarmul care apara caracatita. apropo de mafia, voi babelor stiti ca va chinuiti cu roluri secundare si tertiare (sic) in telenovela asta inca nescenarizata (incremenita in intrebarea „suntem consecintele aberante ale une revolutii sau ale une lovituri de stat mafiote” pe care, culmea, aproape nimeni n-o mai pune). iar noi, babele din partea cealalta a laptopului, ne chinuim sa scriem tampenii pe care le citesc trei oameni si un sfert, din doua in doua, cu mini-constiinta impacata ca macar n-am facut si efortul inutil de a pune diacritice.
    are dreptate smarandita, netflixu’ a ajuns un mall de consum curent standardizat, cu rafturi si categorii, de care te saturi inevitabil dupa o faza de bulimie, nu? si totusi mai nou apar chestii interesante facute de necunoscuti.
    dar mai puneti mana si pe carte, ca va stricati ochii la ecran. io am patit-o si acuma, in loc sa citesc, ascult cum citesc altii. mda?

  9. Mi Argo, eu tocmai citesc „Cavalerul des Touches”, un romănel (sau poate noveletă, naiba le mai știe de genuri, mă rog, literare) de Barbey d’Aurevilly. Doar că în românește, mi-e lene să-mi dezruginesc franceza. Și nu știu de ce, dar tot am senzația că-i un fel de marchiz de Sade fără sodomii.
    La mine nu se-mpiedică filmele de cărți. Și nici invers.
    În schimb pățesc altă dandana. Știu precis că la-nceputul lui ianuarie voiam să merg la un film pe care îl băgau la cinema doar din 31 ianuarie, am zis să-mi fac notă mentală să nu uit să iau bilete, uite că se apropie 31, n-am uitat că trebuie să iau bilete, dar am uitat la ce film voiam.

  10. maica smarandita, e normal. la fel de normala e si povestea mea: intr-o nustiucare seara, intr-un nustiucare sat (etc, vezi rosu-si-negru antediluvian) eram la Union, cinemateca aia carevasazica. un filmulet romanesc, chiar in ziua lui de lansare, cu titlul gen „cine suntem, de unde venim”… si incotro ne ducem (asta adaog eu ca sa faca Gauguin). nu imi amintesc titlul si nici autorul (vezi sindromul „maica smaranda”), asa incat il povestesc un pic: era mai degraba documentar istoric, sociologic, cu referinte la familia regizorului si impanzit de mici comentarii-interviu aproape personale de Ioana Parvulescu, Th Paleologu, Stelian Tanase etc.
    eh, daca ma pun si ma uit pe bing sau google imi revine memoria urgent: „istoria familiei escu”. dar daca o fac in prealabil atunci nu mai vine bine sa strecor referintele alea, care toate au un rost (doar pentru mine, caci cititorul trece peste ele ca iisus peste apa). ce rost, nu stiu, dar fara referinte nu as avea nicio motivatie la scris bazaconii, zau.
    nu asta era insa povestea mea. un moment…
    bai, esti prost? (ma intreaba daimonul)
    nu bai, am facut doar introducerea bazaconoida, dah?
    fu…! (zice daimonul. ii tai macaroana la timp).
    revenind. la terminarea filmului am ramas oarescum ganditor (de doua minute) in sala arhi-goala (5 spectatori?) si numai ce aud din primul rand: ajutor, va rog. era ceva din film? nu. era un spectator care nu vedea prea bine, spre deloc si care ne ruga sa-l scoatem si pe el afara din sala. in fine, ce s-o mai lungesc, omul platea bilet si statea la toate proiectiile romanesti (unde intelegea ce se spunea), pana la ultima.
    asa da cinefil.

  11. Taci, că mi-amintii: „Gangsteri cu stil”. Și nici măcar n-a fost nevoie să gugălesc. (Oricum erau puțin șanse să știe Google să răspundă la întrebarea „la ce film am zis că vreau să mă duc, cînd am fost să văd Knves Out în Sun Plaza, cu soră-mea mai mare?”)
    Eu am o poveste și mai tristă decît a ta. La Cinemateca de pe Eforie, nu știu dacă ai prins-o, era pe vremea ailaltă (acolo am văzut „Pierrot le Fou” și „Un bărbat și o femeie” și „Recursul la metodă”, ba nu, pe ăsta l-am văzut la Volga, cred, cînd încă mai exista).
    Unele filme n-aveau titraj sau îl aveau în cîte-o limbă la fel de stranie ca aia vorbită în film, și le traducea sincron cîte-o tanti din cabina de proiecție. Filmul despre care zic era japonez și cu titrarea într-o limbă nordică, parcă daneză. Traducătoarea avea o voce și mai nasoală decît a celebrei Irina Margareta, te zgîria la propriu pe duramater, piamater și arahnoidă. Plus zero intonație.
    Vreo treime din film a fost cum a fost, dar de la un moment încolo a apărut o personajă pe care o chema Osugi.
    Le-a trebuit golanilor din sală vreo cîteva minute să percuteze, dar și cînd au percutat, îți dai seama cu ce hăhăială s-a lăsat.
    Iar traducătoarea s-a supărat și a plecat, lăsîndu-ne să ne uităm ca boii la ceva ce nu-nțelegeam nici din văzute, nici din auzite.

  12. nonono lady smaranda, povestea ta o fi trista dar in alt sens.

    cu astea am ajuns la combinatia parfum-femeie-orb-film: „scent of a woman”.

    dar revenind la aberatia lu’ gwy-net toata lumea stie (din cultura urbana) ca de fapt numai doua lucruri pot avea miros de „vagina”. al doilea fiind fructele de mare înainte de preparare.

  13. Stricto sensu vorbind, dacă-mi scuzi latineasca vulgata, mirosul aparținei vulvei, de regulă, nu vaginului.
    Ceea ce ne aduce, zic eu, la nemuritorul Seinfeld, cu al său inegalabil George, cu a lui inenarabilă Mulva.
    Da, brey, episodul cu „iubita lui Jerry al cărei nume rimează cu o parte anatomică feminină”.
    Eu mă gîndisem la Lucy, dar… din păcate, nu mă cheamă Larry David.

  14. petronia, rogu-te schimba topicul caci cand citesc titlul „put your…” imi vine sa intreb „ce put?” si uneori imi mai si raspund singur: put principiile! trebe ca ie ceva putred in lumea asta.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s