De ce ne ducem pe Marte?

Astazi, 14 martie 2016, Agentia Spatiala Europeana (ESA) a lansat impreuna cu agentia spatiala rusa Roscosmos o noua misiune spre planeta Marte. Naveta transporta un nou satelit (TGO – Trace Gas Orbiter) si un modul care va cobori pe Marte (EDL – Entry, Descent and Landing Demonstrator Module). TGO va monitoriza atmosfera rarefiata a planetei pentru a incerca sa detecteze care este sursa si abundenta emisiilor de metan descoperite de misiuni anterioare si pentru a cauta si alte gaze similare, iar EDL va efectua o coborire pe suprafata planetei Marte in conditii grele (in perioada in care atmosfera planetei este puternic perturbata de furtuni de praf), fiind dotat cu instrumente care sa masoare efectele unor astfel de conditii asupra capacitatilor de manevra ale modulului in coborire.

Dar de ce mergem pe Marte? De ce exista nu doar atit de multe misiuni ale atitor tari (US, UE, Rusia, China, India), ci si atit de mult entuziasm pentru acest tip de explorare? E ceva dincolo de simpla curiozitate umana si de nelinistea unora nascuti sa fie exploratori pe o planeta unde s-a explorat cam tot? Chiar mai multe motive.

Unul dintre cele mai importante deriva din observatia, devenita aproape certitudine in lumina ultimelor descoperiri, ca planeta Marte a fost pina la un anumit moment foarte similara Pamintului. Marte avea o atmosfera mult mai densa decit acum, apa in stare lichida la suprafata, temperaturi mai uniforme si mai apropiate celor de pe Pamint. Ce anume s-a intimplat cu atmosfera? Care au fost mecanismele care au dus la pierderea ei? Sint intrebari care merita investigate macar pentru a intelege daca si Pamintul risca sa treaca printr-un proces similar.

Legat de acest motiv este motivul studierii unei potentiale terraformari a planetei Marte. E din ce in ce mai evident ca Pamintul va deveni la un moment dat insuficient pentru specia umana daca isi continua evolutia actuala. Cum inca nu putem decit visa la parasirea in termeni realisti a Sistemului Solar, cel mai bun candidat pentru o migrare a unei parti din populatia Pamintului este Marte. Dar, inainte de a cauta metode prin care acest lucru sa devina realitate, trebuie sa intelegem daca este posibil.

Dar cel mai important motiv pentru care mergem pe Marte este cautarea de organisme vii sau a unor urme ale existentei lor intr-un trecut oarecare. In momentul asta, pe Pamint, cunoastem un singur fel de organizare a materiei care poate fi numit viata. Toate organismele pe care le consideram vii, de la virusuri si bacterii pina la oameni, trecind prin toate fosilele pe care le-am gasit pina acum, au la baza aceeasi structura chimica care, desi complicata, are la baza o lista foarte scurta de atomi (hidrogen, oxigen, azot, carbon si fosfor) organizati in doar patru baze (adenina, citozina, guanina si tiamina), impachetati frumos intr-un dublu-helix caruia ii spunem ADN.

Datele pe care le avem pina acum dau de inteles ca este posibil ca pe Marte sa existe sau sa fi existat o organizare a materiei care sa semene cu ceea ce noi am numi viata. Descoperirea unor astfel de urme, analiza structurii unor astfel de organisme ar putea sa ne lamureasca in citeva privinte si sa deschida orizonturi noi pentru teorie.

Daca vom descoperi organisme cu o structura chimica similara celor de pe Pamint (aceiasi atomi, aceleasi baze si o structura similara ADN-ului), asta ar insemna fie ca sursa vietii pe Pamint si Marte este una comuna (exista o teorie a „colonizarii” Pamintului in trecutul indepartat cu micro-organisme transportate de meteoriti proveniti de pe Marte), fie, de ce nu?, ca cel putin in zona noastra de Univers asta este singura combinatie care poate conduce la ceva viu.

Daca, in schimb, am descoperi ceva care este diferit (arsenic in loc de fosfor, de exemplu, sau alte combinatii, baze, o alta forma de impachetare a ADN-ului sau ceva care nici macar nu seamana a ADN), am avea la dispozitie un esantion mai mare (2 subiecti, fata de 1 in momentul asta) pe care sa ne testam teoriile.

In plus, o astfel de descoperire ne-ar da un raspuns, chiar daca doar unul partial si inca nu foarte satisfacator, la intrebarea „Sintem singuri in Univers?”.