Pe care… l-am băut (N° 14) – premiul rokssanei

Comme de toute chose, il y a un secret du vin ; mais c’est un secret qu’il ne garde pas. On peut le lui faire dire : il suffit de l’aimer, de le boire, de le placer à l’intérieur de soi-même. Alors il parle. En toute confiance, il parle (Francis Ponge)

Babelor,

Vinul ales e un roşu. Ne-ntoarcem la Graves, epicentru bordelez pentru care ştiţi că nutresc un incompresibil afect. Graves, cea dintâi podgorie acvitană, zice-se. Là où tout a commencé, dacă aţi fost atenţi şi aţi luat notiţe. Graves, acolo unde însuşi Papa de la Roma trăgea vin, ronţăind smaragde sfărâmate în chip de leac şi elixir, după ce-şi troca îndeletnicirile ecleziastice pe propria-i parcelă de vie şi tiara cu trei coroane puse una peste alta pe veşmintele de podgorean. (Clement al cincilea, nu-i aşa, Petronia ?). La Graves s-au scris primele litere de nobleţe ale vinului de Bordeaux, iar acum vreo nouă sute de ani dezgheţata şi intrepida Aliénor a Acvitaniei, năpârstoacă celestă şi cruciată cu menestreli în jur îi ameţea deja pe engleji cu licorile de acolo. Cam cum spunea de curând Catherine Bugnard : Pour que le vin fasse du bien aux femmes, il faut que ce soient les hommes qui le boivent. Heh, perfidul Albion încă se dă-n vânt după divinul french claret…

Dar să citim :

Château Rahoul 2004, Graves. Grand vin de Bordeaux

Toponimia ne aruncă în 1646, când vinurile în Franţa aveau deja gust de soare, vorba domnului Moore. Şi cum altfel, când suntem pe timpul – încă şubred, ce-i drept – al regenţei lui Ludovic al XIV-lea, al preacinstitei hahalere de Mazarin şi al frondei princiare… În anul cu pricina, le chevalier Guillaume Rahoul punea să i se ridice acolo o tihnită şi cochetă chartreuse, bucurându-se de o ralonjă funciară campestră. Pe blazonul lui – à trois fleurs de lys – citim : Lilio fidelis. Fidelitate florii de crin suverane. Crin ? Nu cumva e vorba de irişi ? Poate o să mai vorbim de chestia asta, fiindcă legendele pierd urma simbolului regalităţii franceze între crinolinele capeţiene şi năvălnicia merovingiană…

Gata, haidi să ne-ntoarcem la vinul nostru. Asamblajul  respectă întru totul typikonul meşteşugului locului (vreo 70% merlot, vreo 25% cabernet sauvignon şi restul cabernet franc plus petit verdot), iar din alchimia asta iese un vin puternic, corpulent dar rafinat, elegant, de rasă seniorială şi spijă cavalerească. Destupăm şi lăsăm licoarea să respire vreo două-trei ore în carafă. Puis on y va :

Roba : scăpărările rubinii atât de tipice vinurilor de aici, coafate de inconspicuous purple twinklings care mângâie privirea à contre-jour

Aroma : o colosală stare de oglinzi paralele, de efracţie voluptuoasă şi pe deplin asumată : supradoză de délice aux fruits rouges şi plus un filigran de prună uscată

Gustul : atac suplu, tout en finesse, caracter puternic dar taninuri mătăsoase, rontunjime mângâind palatul, echilibru aproape funambulesc, din nou şi iarăşi et encore des fruits rouges plus un zest de boisé dozat la perfecţie

Finala : bis prelung în care răsar delicate arome campestre, resort sinestezic în acorduri baroce :

Fiţi cuminţi,

Vă pup.

21 comentarii

Comments RSS TrackBack Identifier URI