Bucuroși le-om suge toate, de-o fi pace, usturoi

Zzzbăbăciunilor,

Un pic pe alte topice, că ne-am săturat și noi de-atâta spurcat în stânga și dreapta.

Pun io azi paltonu pe mine, ies din casă. Intru la metrou. N-aveam niciun drum, da’ așa, ca fază. Ajung la Unirii. Mă mir (a câta oară) cât de prost se îmbracă românii. E, și vreo trei pași mai încolo am Revelația:

Un miros nu știu cum bre nepoțele, de rostogolea inima asta dă babă-n mine, cât e ea de stafidită, o culoare, o nebunie, o ce vrei tu. Rafturi întregi de dulciuri, de bonboane, nu mai văzusem așa ceva demult. Mă apropii.

Erea bonboanele moldovinești Bucuria, de care io mai auzisem și mai și gustasem. Aia mă știa, vânzătoarea, o dă pe glumă:

– Domniță Marx, ia-nșiarcă Bucuria d-ași, că di acreală ti-oi mai fi săturat și mata, poate ti mai îndulșiești.

Io, asta și vroiam. Halesc instantaneu. Mă lovește mai întâi un gust baban de ciocolată, cum n-am mai simțit de la Suchard-urile originale, făcute prin ’30. Apoi o dă cu cireșe, cu fructe, cu nebunii, cu post-gusturi secundare de alune, super-șmecherie ce chintesență gastronomică conține dânsa-ntrânsa.

Aia mă vede, leșinam. De bune ce erau, se pișă pe orice, da’ nu și pe alea făcute de bunică-mea, evident. Trăiește, are 163 de ani.

Zic: mamă, sunteți prea tari. Da sloganu’ ăsta, „Cu noi viața e mai dulce”, e cam de căcat.

Mda, zice, acușa am diăschis.

Drept care îi sesizez clar pe cei de la Bucuria că la o asemenea mândrie de bonbon și ciucalată nu se cade să umbli cu sloganuri amărâte. V-aș zice eu aci, acu, propoziția potrivită dacă n-ar costa niscai bani, așa că nu-mi rămâne decât să vă aștept în particoler.

La pariu că Bucuria se va pișa pe batonul Rom? 🙂

bucuria