Adevăratul și previzibilul rezultat al alegerilor din noiembrie

Ehe, treabă grea.

Adică pe 10 noiembrie ieșim (sau nu) din case ca să punem ștampila (pentru nostalgici, e singurul mod în care mai putem folosi această unealtă de pe vremea voievozilor, în rest se pare că au scos-o) pe unul dintre candidați.

Iată cum stau, deloc imprevizibil, lucrurile în cazul candidaților care contează. Mai mult sau mai puțin, motiv pentru care și începem cu cel care contează cel mai puțin:

1. Dan Barna

Dan Bana e out, și nu ca urmare a campaniei Rise Project. Oricine spune asta, habar nu are despre ce vorbește. Păi da, dar timingul campaniei, taman în prag de prezidențiale… Nu, stai jos, ești un bou. Da, timingul e ciudat și campania e evident pusă cu mâna, dar nu de asta e Barna out. Dan Barna e out ca urmare a personalității sale foarte plictisitoare, asta ca să nu zic foarte foarte plictisitoare și cine contestă asta bate cumva câmpii. Am văzut eforturi uluitoare de a ni se explica faptul că, nu, nici vorbă, de fapt nu există contextul prin care poporul român să aleagă un astfel de candidat și asta venind de la o publicație altminteri respectabilă, recte Press One. Adică nu era suficient că ne iau politicienii români de proști, ne mai ia și Press One de proști, insistând, nu se știe de ce, să ne explice că Barna, săracul, e ingurgitabil, noi suntem niște înapoiați și niște proști. Mă rog, insistența pot s-o înțeleg, e de fapt aceeași cu care doamna Ioana Ene Dogioiu, altminteri o jurnalistă respectabilă, încearcă același proces de prespălare (inutil) al domnului Barna de câteva luni încoace, lucru care mă plictisește foarte tare. NU, Barna NU va intra în turul doi al prezidențialelor din simplul motiv că ăsta e felul lui de a fi, plictisitor și (aparent) corupt, lucru care în mod normal ar trebui să și stârnească niște convulsii interne în USR care să îl debarce de la șefia partidului. Bun, și cine să vină, întrebi? E simplu, am mai scris-o și în alte părți și o repet: Stelian Ion.

2. Mircea Diaconu

Nu, Mircea Diaconu este exclus să intre în turul doi, oricât se crede că va fascina cu discursul lui imbecil. Votanții ALDE nu îl vor vota, nostalgici fiind după Tăriceanu, iar votanții PRO România nu sunt suficient de mulți. Mai mult, Diaconu este lipsit în mod evident de mașinăria de partid din teritoriu pe care o are Dăncilă, deci nu are cum să conteze pe România profundă. So deci, nu, tristul Mircea Diaconu va lipsi din turul doi, iar din punctul ăsta de vedere merg chiar până la a spune că Victor Ponta ar fi făcut un scor mai mare dacă ar fi candidat el însuși, dar, na, asta e.

3. Paleologu

Sincer, scriind Paleologu mă întreb care e primul lui nume, ceea ce nu e bine. Răzvan? Mihai? Cornel? Dracu știe, e treaba lui. Evident, exclus să intre în turul doi și, de altfel, după cum bine s-a remarcat în spațiul public, un alt motiv pentru Barna va sta pe bară. De ce? Da, ai ghicit, pentru că va rupe din baza lui de votanți. Altminteri, păcat, pentru că e într-adevăr rasat ca intelectual. Dar, din și mai mare păcate, un om aflat în siajul lui Băsescu și Udrea (da, și Udrea) nu poate fi privit decât cu scepticism, oricât de mult ar cita din marii autori ai lumii.

4. Viorica Dăncilă

Da, va intra în turul doi cu Iohannis, am explicat mai sus de ce. Să mai spun o dată? Bine: toți pesediștii (și sunt încă mulți) se vor alinia s-o voteze. Atât, nu există alte motive, dar ăsta, unicul, e suficient. Și, da, va pierde în turul II, în caz că încă ai neclarități. Îți dau în scris aici.

Cam asta e tot, pentru că restul candidaților nu contează.