Apel umanitar

Dragii nostri batrani si mai putin batrani,

desi romanii nu sunt mari iubitori ai baschetului profesionist, eu sunt, ceea ce banuiesc ca ma face o romanca mai atipica. Ma plangeam acum nu multa vreme despre turnura – oribila dupa parerea mea – pe care a luat-o finala NBA. Explicam atunci destul de vag de ce Dwight Howard n-are ce sa caute in aceasta faza si de ce sunt convinsa ca domnul Kobe Bryant este un securist notoriu, care isi toarna metodic colegii de echipa la securitate. Dar nu asta este important.

Aflu pe cai ocolite ca totusi finala se difuzeaza si in Romania, pe Boom TV. Cum noi nu avem asa ceva, pentru ca, da, recunosc, am aruncat televizorul pe geam intr-un moment de manie, fac apel la aceia dintre voi care m-ar putea gazdui in dimineata zilei de luni, 15 iunie, la ora 4.00 AM, pentru meciul 5 al finalei. Din partea mea promit o prezenta voioasa, chiar cu accente de umor pe alocuri si poate si o sticla de vin. Stiu, ora este imposibila, dar hei! De cate ori aveti ocazia sa urmariti meciul 5 din finala 2009 alaturi de o persoana atat de hazoasa cum e Veta Marx?  Evident, garantez ca imi voi pastra fata acoperita pe tot parcursul intalnirii, pentru ca voi sa nu stiti cine sunt.

P.S. – Nu, sor-mea n-o sa vina, pentru ca nu-i place baschetul.

P.S. 2 – Chiar daca vrea sa vina, o-ncui in debara, pentru ca prezenta ei mai mult ca sigur nu va avea nici un farmec.

Apel umanitar – URGENT!!!

Babelor,

Uitasem să vă spun, că am avut o mie de treburi în ultimele zile:
Luni, da, cred că era luni, vin eu acasă pe seară de la un ceai cu alte babe, şi când să intru în lift aud din spatele liftului un bâzâit. Un bâzâit aşa slab şi subţire de ţi se rupea sufletul. Mă duc eu deci în direcţia din care se auzea zgomotul, şi ce credeţi că văd? Un pui de muscă! Mic, mic de tot, şi slab şi costeliv… Vă daţi seama că mi s-a făcut pe loc milă de el, l-o fi aruncat acolo cineva, că ştiţi cum sunt oamenii, unora li se rupe de bietele animale. Îl iau în braţe, şi el se uită cu ochişorii lui mici şi mulţi la mine şi bâzâie în continuare, „bâz, bâz”. L-am luat cu mine, l-am dus acasă, i-am dat pe loc ceva de mâncare, nişte lăptic, o bucăţică de carne, le-a mâncat cât ai zice peşte, era clar că îi era groaznic de foame, cine ştie de câte zile nu mai mâncase. Ei, acum s-a întremat, e vesel şi jucăuş, dar nu pot să-l ţin la noi, că pisicile se tot dau la el, şi chiar dacă ele vor să se joace mi-e cam teamă să nu-i facă ceva, că este totuşi destul de mic şi pare cam speriat de ele. În plus, Veta zice că avem destule animale şi că nu-i mai trebuie şi ăsta, că face mizerie, că nu-ştiu-ce… În fine, nu vreau să mă cert iarăşi cu ea, că aţi văzut cum face când are toane proaste.
Aşadar vă întreb pe voi toate, că una s-o găsi să aibă timp şi spaţiu pentru un biet pui de muscă: nu-l vreţi voi? Este un drăguţ, cred că nu are mai mult de o lună, dar se vede că o să fie frumos. E negru cu ochii roşii. Uitaţi şi o poză cu el:

babyfly

Bun, deci care îl vrea să zică. First-come, first-served.

Pupăciuni,

Rhetta