Habemus Draconem

Oamenilor,

Ieri seară, Veta și-a scos de sub pat rucsacul de zile și nopți mari, care de oameni ca mine și ca voi ar putea fi lesne confundat cu un cort pentru opt persoane și doi câini. A îndesat în el patru baxuri de ceva bun, un arc cu o jumătate de săgeată (pe lung), două pisici și pianul, umplând golurile cu un set complet de mobilier de grădină Art Deco și o panoplie la fel de completă. Toate astea, în timp ce rodea un picior de pui cu rozmarin și sos de lămâie (despre care a descoperit, pesemne, că poate fi folosit și pe post de soluție de curățat covoare, înțeleg din bucuria cu care-l lăsa să curgă cascadicește pe podea). După care a ieșit pe ușă mai repede decât o călugăriță prinsă-n Cartierul Roșu din Amsterdam. Cu direcția pădurea Balotești, lasere și muzici revărsânde. Mă aștept să se întoarcă peste cinci zile, plină de noroi, având în buzunare cu totul alte două pisici decât alea cu care a plecat dar, din păcate, cu același pian.

Rhetta e plecată să găsească legătura dintre consumul de greieri și lipsa reumatismului la populațiile din Uganda. Sau cu alte treburi pe-acolo, în fine.

Așadar, ieri seară eram singură într-un bloc de oameni nebuni, iar blocul răsuna de emisiuni proaste de la televizor și a certuri despre cine a furat cui hârtia igienică și a pus superglue pe soneriile de la uși (eu). Când, deodată, ceva a trecut peste zgomotul de fundal (deloc neglijabil, deci ceva-ul era cu atât mai puțin neglijabil). Un urlet de nedescris pentru o ființă umană, așadar foarte posibil emis de careva dintre oamenii blocului.

Ies pe casa scării, în timp ce urletul devenea o serie de urlete fără pauză între ele. Admirând, totuși, ambitusul ființei emițătoare (semăna de-acum cu soprana aia extraterestră din Al Cincilea Element), mă întorc, iau un topor și cobor în parcare, de unde părea să provină scandalul. Nu de alta, dar m-am gândit că s-a prins ceva în capca… În fine, cobor în parcare. Orbecăind printre cratere (câteva experimente de-ale mele au mers cam prost în ultima vreme, mai ales alea sociale care țineau de buna înțelegere cu vecinii; alte câteva, pe de altă parte, mai ales alea care țineau de explozibili noi, au mers foarte bine), mă opresc brusc. Pentru că dau peste următoarea scenă: în mijlocul parcării, un copil mare și urât sărea coarda cu coada unui dragon care sufla foc pe nări. Frumos, zic, uite că mai știu să se și joace copiii din ziua de azi. Uitându-mă mai bine, văd că puștiul nu sărea coarda, ci sărea ferindu-se cu disperare de coada dragonului, care-l pocnea sistematic după ceafă. Cu țepii înainte, firește. Copilul e nepotul cotoroanței Dumitrașcu de la parter, iar dragonul e Dragonul, pe care îl știți. Și care urlă la copil, dintr-un motiv sau altul, „cosinus de 90, bestie! Cosinus de 90!” Copilul sare de ici-colo, cu muci pe față, plângând și urlând ”wtf lsmn pc 4real idgaf!!”, ”wtf lsmn pc 4real idgaf!! Băăhăăhăăă!” Moment în care Dragonul îl mai pârlește puțin (Dumitrașcu jr. seamănă puțin a porc, ce-i drept, plus că e foarte distractiv, că se mișcă foarte încet și stângaci. E ca și cum m-aș uita la o cârtiță dansând pe muzică house, ceea ce e simpatic.)

Admir spectacolul vreo juma de oră, după care întrerup gimnastica, profitând de faptul că Dragonul schimbase întrebarea cu „suma unghiurilor într-un triunghi oarecare?”, la care copilul se oprise pur și simplu în mijlocul mișcării, devenind cea mai expresivă statuie a disperării pe care am văzut-o vreodată. S-ar putea să aibă un viitor la vreun festival de statui vivante, îmi zic în treacăt. (Să nu uit să-l anunț și pe el, pare oricum singurul lui viitor care nu implică dezmembrarea de mașini fără acordul proprietarilor.) Îl iau pe Dragon deoparte, ocazie cu care copilul se scurge sub o mașină, de unde începe să chițăie comic.

–          Ce-ai, bre, cu puștiul?

–          Veneam la voi, cu o sticlă de vin. (Îmi arată o cisternă, mai încolo.) Am dat de el în fața blocului, în timp ce tocmai o înjura pe bunică-sa, care se ruga de el de la geam să vină-n casă, să mai învețe puțin la mate, că acuși vine BAC-ul.

(Îmi aduc aminte că nu știu de ce, dar știam că nepotul Dumitrașcei e în clasa a XII-a. Pentru a treia oară. Niște lucruri încep să aibă sens.)

–          Și?

–          Și l-am întrebat așa, în treacăt, cât e cosinus de 90 de grade. La care s-a uitat la mine ca o felie de Camembert topită. Ce era să fac?

Corect, ce altceva să facă? Dobitocul ăla mic are noroc că nu s-a întâlnit cu mine, să-l întreb ceva din istorie și să mă apuc să-i arăt cele mai populare tehnici de tortură medievale. Păcat, abia așteptam să-mi fac papuci din fața lui. Data viitoare.

–          Lasă, Dragoane, dă-l încolo. (Între timp, puștiul se dă singur încolo, curgând într-un canal.) Hai sus.

La care Dragonul ia cisterna de vin în dinți și începe să urce pe scări. Ajungem în casă, îi arăt unde să lase cisterna, ne punem la o vorbă, la un pahar de vin, două pahare de vin, o cisternă, și ne prinde dimineața. Ca de obicei. Și, cum ideile cele mai bune vin la vin, am prins ocazia și l-am întrebat pe domnul Dragon dacă nu vrea să se mute cu câțiva spini din coadă și în blogul nostru, ca să-l țină în priză pe nepotul Dumitrașcei (care ne fură cu nesimțire cablul de net de pe scară, după ce că nu știe cât e cosinus de 90 de grade) și să-i amintească periodic vecinei Pojar că are pacemaker. A zis că da, ceea ce m-a bucurat, și nu doar pentru că:

  1. Dragonul are un bun obicei de a ajuta babele pe care le suportă, așa ca noi – de amintit doar cum a salvat-o pe Rhetta de la înec în valuri câlți, pastă verde și apă cu detergent din mașina de spălat.
  2. Dragonul are, ca și noi, extrem de bunul obicei de a se enerva pe niște chestii care merită nervi, și de a avea simțul umorului în legătură cu aproape orice. Bine, mai are, spre deosebire de noi, și prostul obicei de a încerca la nesfârșit să dialogheze rațional cu ființe care evident nu pot sau nu vor asta, dar sperăm că se va vindeca repede de el. În plus, e cam la fel antic ca și noi, și aproape la fel de vechi pe aici chiar. Ceea ce înseamnă că devine de-al casei doar de jure, pentru că de facto de mult și-a pus maceta în panoplia familiei.
  3. Dragonul e singurul om pe care-l știu care citește Principia Mathematica lui Newton înainte de culcare. În germană și latină.

Nu doar de asta, ci și pentru că babelor, chiar când dorm cu topoare sub pernă și cotonogesc între 5 și 24 de oameni săptămânal, le prind bine întăriri. Prin urmare, o să vă întâlniți cu zisul Dragon de-acum încolo pe aici, când o să aibă chef și chestii de zis.

În concluzie, habemus draconem. Nu, n-avem draci, deși da, avem draci de dat la metru, întotdeauna. De azi însă, blogul nostru a devenit bârblog cu Dragon. Să vă fie de bine.

Eu m-am apucat deja de învățat chestia cu sinusurile și cosinusurile. Dacă nu mă credeți, poftim dovadă.

DSC_1122 - 1