Pe care… l-am băut (N° 19)

 

Babelor, mezami, mă copii,

 

Oyez, oyez, braves gens, damoiselles et damoiseaux… cu sufletul stârnit, am să vă întorc niţel pe lama de aur a Loarei pentru o altă divină fericire vitiferă. Morceau choisi astăzi – nimeni altul decât plant du roy, adică regescul soi cu o sută de feţe, pe adevăratul său nume côt. Les cent visages du côt, spunea musiu Antoine Ménoux, iar vinul pe care am să vi-l torn – clin d’oeil subversiv circumstanţelor – chiar aşa se şi cheamă: Cent Visages. A.O.C. Touraine. Sută-n sută côt şi pe deasupra millésime 2004, alt an de mare reuşită pentru vinurile franţuzeşti.

Trivia: cent visages se prounţă la fel ca sans visage, de unde eticheta.

Côt-ul e un soi rustic, sprâncenat, năvalnic şi deşucheat şi pe cât de prolific, pe atât de fragil, dar care se domesticeşte – de fiecare dată cu alt chip – prin multe locuri. Mâînile vrăjitorilor din Cahors – unde se cheamă auxerrois (auxerrois vine de la Haute – Serre, nu de la Auxerre, urbea) au dat lumii acea liqueur forte et savoureuse, cum o lăuda Clément Marot, devenită vin de împărtăşanie la ruşi…

Pe urmă, dacă vedeţi scris undeva pressac sau malbec, să ştiţi că iar e acelaşi soi. Malbec se cheamă la Bordeaux, după numele neamţului care – cică – ar fi venit cu el acum vreo două veacuri. De acolo a plecat şi spre Argentina, unde dă vinuri sprâncenate, negre, vârtoase, dar cu parfumuri diafane.

Bordelezii îi dau malbec-ului rolul de acompaniator în doze mărunte, aproape homeopatice în asamblajele lor, dar să nu credeţi că e en mal d’amour. Acolo aduce forţă şi ritm, precum alămurile şi contrabaşii într-o orchestră, zicea iar musiu Ménoux. Alteori, e solist virtuoz, cum e cazul vinurilor argentiniene şi al celor de pe Valea Loarei, unde dă licori delicate şi melodioase.

Si Deus Pro Nobis, Quis Contra Nos ? Am zis Loara, pentru că noi ne-ntoarcem şi ne oprim în braţele zeiţei Ligeria, atât de dragă lui Balzac. Suntem la Saint Julien de Chédon, la sud de Tours şi la o cratimă numai de Amboise, castelul atâtor începuturi – cel aproape conspirativ al Renaşterii franceze, spre o pildă, şi al atâtor sfârşituri. Afabilul rege Charles al optulea s-a născut şi a murit acolo, iar cu el se prăpădea ultimul Valois direct. Secole mai târziu, după ce avea să fie, rând pe rând castel şi temniţă de lux, Amboise intra în stăpânirea cetăţeanului Chartres, ultim rege al francezilor, l-am numit pe Louis-Philippe.

 

 

Cent visages e un vin puternic dar rasat, deloc rustic, cum ne-am fi aşteptat. Îl trecem vreo două-trei ore în carafă, şi haidi:

Roba: roşie-grenat intensă

Aroma: violete, iasomie şi câteva frugale note pământii

Gustul: atac viguros şi franş, cu taninuri virile, dar brodate-ntr-o structură rafinată, onctuoasă şi rotundă

Final: să spunem aşa: Les dieux, très satisfaits, faisaient briller les eaux claires du fleuve, dans son parcours paresseux vers la mer. [Paul Maj]

 

Haidi, gata,

Fiţi cuminţi,

Vă pup.