After party cu babă. Cartea a doua

Babelor, mezami, mă copii,

Acum vreo câteva zile carevasăzică, tenue de soirée exigée şi vizită la Tante Constance, care-mi făcuse dinainte ştiut că trebuiau să mai vie Frosa şi Oscar. Pour ma tante, nici o entorsă de la tabieturi : o eeenoooormă cutie plină cu bomboane de şocolată şi alte cosmogonice cofeturi de la Maiffret (sur commande, se-nţelege), o sticlă de Vieil Armagnac millésime ’73 şi două duzini de trandafiri albi. Două duzini, niciodata fără soţ (doişpe, puiule: nouă pentru glastră, unul pentru poza lui Tăchiţă, unul pentru a lui Lucică şi unul pentru reverul de la mantoul de vizon, să crape de invidie tot borfetul ăsta necopt şi şleampăt şi să treacă şi moartea pe trotuarul ălalalt când mă vede la pas pe Boul’ Mich’).

La orele douăzeci pétantes, împingeam butonul soneriei.

Dans les bras de ta vieille tante, vite… Ah, Alexandre dragă, cum mă răzgâi tu pe mine, micule… ’Aidi, dă fulgarinu-ncoace. Aa-şa. Vezi c-a venit şi Frosa, e-n sufragerie. Oscar tre’ să pice şi el d’une minute à l’autre.

În salon, voilà Frosa, oploşită plenipotenţiar într-un jilţ, pufăind cu sete dintr-o ţigară palmată soldăţeşte căreia îi rupsese ca de obicei filtrul, în mâna ailaltă c-un pahar de Porto alb. Leat cu Tante Constance, Frosa – Euphrosine Janco, după cum se fandosea – se născuse Eufrosina Iancu, a opta fiică a unui băcan care avea pignon sur rue pe undeva prin Bariera Vergului. Sătul de prostiile Frosei, burtăverde de ta-su o expediase prompt de-acasă cu un şpiţ balistic în derier în ziua în care aflase că poama rămăsese grea cu un acordeonist din Rahova, un terchea-berchea care-i băgase-n cap c-are talent cu vocea. Scuipaţi, cenuşă-n cap, onuare jicnită, huo, ce-o-să-zică-muşteriii-acuma… bref. Qu’à cela ne tienne : pişcată de bâzdâcul liric, Frosa era hotărâtă să devie şanteuză şi aşa şi făcu. Născu, dădu plodul la-nfiat şi luă calea birturilor şi a altor stabilimente periurbane de pierzanie etilică, rotunjindu-şi sfârşiturile şubrede de lună cu câte-o bancnotă înfiptă-n decolteul de cariatidă aplecat cu patos pese mesele uvrierilor de la Malaxa sau Lemetru cărora le-nmuia sufletul după tură cântându-le de inimă albastră şi pelin. Ajunsese totuşi să-şi facă un nume şi cum le monde est petit, se văzu într-o zi tocmită să cânte la un bal masqué organizat de Tante Constance în viloiul din Uranus, chiar a doua zi după cele patruzeci de văl negru trecute de la moartea lui Tăchiţă. Aşa se cunoscură şi de-atunci, Frosa avea să devie une habituée de la maison, fără să lipsească de la nici o fandacsie. Asta până prin primăvara lui ’42. A l’époque când, dupre cum se ştie, cizma teutonă boncăluia allegro în cheie cazonă în buza caldarâmului bucureştean, Frosei i se aprinseseră călcâiele după Wilhelm, un maior neamţ din ministerul propagandei…

(à suivre…)

‘Aidi, fiţi cuminţi,

Vă pup.

Reclame

Dezvăluiri cutremurătoare

Rhetta,

Adresa aia de email (rcm2821@yahoo.com) a cititoarei din Posta redactiei 17 mi se pare cât se poate de concludenta. Auzi la ea, „cu multumiri anticipate”…
Aiurea, Rhetto, trezeste-te. Rahat. Dupa toate indiciile e hoasca, impostoarea aia notorie careia de vreo saptezeci de ani încoace îi curg balele dupa Petraşcul ăla din sufragerie, dupa colectia de rubine de la Charles-Antoine si dupa comoda Louis XV si care pretinde ca face parte din familie. O uzurpatoare. Voi ăştilalţii, va zic io cine e. E Răgălia Marcu, zisa Creta, o oafă peltică si foanfă de pe la Bariera Vergului, copil din flori, puită prin ’21 de o spalatoreasa pe care o calcau toti soldatii veniti acasa-n permisie sa se-mbete la coltul strazii, la cârciuma lui nea Tache Guvidu. 2/8/21 e data ei de nastere iar rcm sunt initialele, Rhetto, chiar credeai ca dobitoaca are imaginatie ?. Răgăliei lumea din cartier îi spunea creta fiindca era palida ca varul, se-mbraca numai c-o fusta rosie si mai avea si o voce pitigaiata ca scârtâitul cretei pe tabla. Cum trecea câte-o patrula-n pas de defilare pe ulita, se hlizea toata mahalaua: Fă Creto, moamă, ce corp are tac-tu… fă, tac-tu e un corp de armata, fă ! Asta-i blestema, îi scuipa si-si ridica poalele-n cap la ei: Baaa, hai thictir, thugeti vreju’, tha va ia thifilithu’ de tharantoci ce thuntethi, baaa ! Deh. Proasta a facut vreo sase clase întâi si doua clase a doua la o scoala de ambliopi dupa care a bagat-o ma-sa servitoare la Virgil Eftimescu-Plopşor, un vaduv înstarit, negustor de palarii, care avea o casa prin Mântuleasa. Plopşor asta avea doi baieti, doi gemeni, niste hahalere retardate care nici una nici doua au lasat-o pe Creta cu burta mare. Pitigaiata a simtit ca e rost de-un mic santaj si-anceput sa oracaie, sa sâsâie, ca cine-o mai ia ia de nevasta asa, ca e dezonorata, ca câr, ca mâr, asa ca negustorul i-a-nchis gura cu un teanc de bani dupa care i-a dat un sut viguros în cur si-n dezonoare. Vreo câteva luni dupa aia, Creta îsi dadea plodul la Leaganul de copii si se cara la Monte Carlo. Unde fireste ca-n doua zile a tocat toti banii la cazinou, dupa care s-a apucat sa faca trotuarul. Asta noaptea, ca ziua spala scarile la Hôtel de Paris – sa tot fie prin vara lui patrusase. Aşaaaa. Ei bine, tocmai în vara aia si tocmai acolo, la Hôtel de Paris, Rhetta, aflata în vilegiatura (nu, Rhetto ?) l-a cunoscut pe Charles-Antoine Bondry, marchiz de Guillemondière. Marchizul era deja instalat acolo, în suita Garnier de la etajul doi. Un efeb, întruchiparea dandyismului, ultra-milionar, înca becher si râvnit de toate Bourbonoaicele, Hohenzollernesele, Holsteinoaiele si Capetiencele din lume. Marchizul traia cum stie sa traiasca un marchiz: seara cazino, noaptea petreceri si ziua curse de bolizi (era un pasionat, de fapt tot la Monte-Carlo avea sa se faca farâme cu masina lui, într-un raliu prin… nu mai stiu, parca prin ’59 sau asa ceva). Bine-nteles ca Charles-Antoine al nostru s-a-ndragostit nebuneste de Rhetta, iar ce-a urmat nici nu va spun. Ce baluri a dat în cinstea Rhettei, ce fast, ce splendoare… Devenise imponderabil, parca se-nvârtea pe orbita, nu stia ce sa mai faca doar-doar i-o cuceri Rhettei inima… Blanuri, bijuterii, yachturi, deh, you get the picture. Asa i-a venit nemernicei aleia de borfet de Creta sa-si schimbe identitatea din Răgălia Marcu în Cretta R. Marks si sa pretinda ca e o verisoara si asa mai departe, vorba lui Vasile. A tot încercat sa puna mâna pe o parte din avere, culcându-se cu avocatei de duzina si mituind notari verosi, dar vacs. A naibii tenie mai iese la suprafata din când în când, la diversiune.
Rhetto, emailul ala e trimis de la o garsoniera confort III din Pantelimon. Eu zic sa mergem sa-i aratam ce arma misto e Browning-ul ala si sa-i împrastiem caracterul pe pereti. Când te-ntorci din Vama.
Pai nu ?