Modern times (and moms)

Nu, babelor, nu vreau să vă vorbesc despre filmul lui Chaplin, şi nici despre albumul lui Dylan (foarte bune amândouă). Nu. Nu.
Ci despre vremurile astea în care trăim, sau mai curând despre o fărâmă din ele.

Acum câteva săptămâni mi-am făcut un profil pe facebook, să mai schimb o vorbă, o părere, o impresie cu verişoara de la Buzău, prietena din Belgia, fostul amant din Orlando, FL. Şi alţii. Oameni ok, mai tineri decât mine, nepoţi, nepoate, nepoţii şi nepoatele lor, nepoţii şi nepoatele prietenelor mele. Lume tânără, ce să zic. Lume tânără care tocmai a făcut, cu metode specifice, un copil.
Aşa că zilnic îmi este dat să văd noi poze cu un om mic şi foarte urât, însoţit de comentarii fie banale („are 3,1 kilograme”), fie ruşinoase („iarăşi îi merge burta. N-am dormit toată noaptea, nu ştiu ce să mai fac”) fie complet idioate („iarăşi a făcut febră, am chemat doctorul, care a zis că nu-i nimic grav. Dar nu sunt sigură… Cunoaşte cineva un doctor bun?”).
Acum, babelor, poate o fi din cauză că sunt eu o persoană mai răutăcioasă, sau o fi din cauza vârstei, la 94 de ani nu-ţi mai arde de poze cu copii, dar mămicile astea tinere sunt foarte enervante. Pe vremuri nu erau, pentru că nu aveau posibilitatea să îmi invadeze ecranul cu puii lor bolnăvicioşi; dar acum, viaţa fiecărui copil pare să fie compusă dintr-un set interminabil de fotografii şi filme puse pe net. De ce? Copiii sunt relativ urâţi, nu spun nimic descifrabil multă vreme (deşi o mămică ar fi de altă părere: „astăzi a spus primul cuvânt: mgaamh”!!! Probabil că vroia să spună Mama!”) şi nu devin interesanţi decât pe la 14-15 ani.
Ştiu că vorbesc degeaba; ştiu că tinerele mame îşi văd copiii cu alţi ochi decât îi văd eu; ştiu că nu am nici o şansă, şi că în cel mult zece ani internetul nu va mai putea fi folosit, fiind inundat cu filme interminabile care ne vor arăta un bebeluş hidos dormind, eventual în 3D.
Dar nu sunt de-acord, babelor. Nu sunt de loc de acord, şi ţin să îmi exprim dezacordul.
Zis şi făcut.