Campagny

Babelor,

Acum o lună erau la modă campaniile alea ale unor seminonpersonalităţi care cereau o Românie mai nu-ştiu-cum: mai curată, mai cu bun-simţ, cu mai puţin unt pe ea, cu gresie la baie şi termopan la uşă. Le ştiţi, că am mai scris despre ele.
Ei, săptămâna asta sunt la modă, probabil cam tot pentru vreo lună, campaniile de presă. Până acum am găsit două: cea a Căcatului Naţional, numită Mişcarea de Rezistenţă, şi cea a Realităţii, zisă Noi Vrem Respect. Asta din urmă are şi un manifest, care zice aşa:

blablablablablablabla,
„Noi trebuie să ducem România înainte.
Noi nu vrem funcţii şi nici putere.
Noi nu cerem nimic.
Noi vrem respect!”

Şi mă întreb, cum vine asta, să nu ceri nimic, dar să vrei respect? Eu credeam că dacă vrei ceva, trebuie să ceri, că altfel de unde să ştie lumea că vrei?
Aşa zic eu, cel puţin.

Cât despre Căcatul Naţional, ce să mai zic… Vin şi ei cu un textuleţ, scris de Marius Tucă. Care ne spune că „Jurnalul Naţional devine, azi mai mult ca ieri şi mâine mai mult ca azi, promotorul modelelor culturale”.
Da? Un ziar care în fiecare duminică Adrian Păunescu ne mai fute un episod din amintirile lui se consideră promotor al modelelor culturale?
Haida-de!

Babelor, un lucru am de zis: feriţi-vă de toate aceste campanii care vă ademenesc, vă fac cu mâna, vă spun că numai ei luptă pentru o Românie mai bună, mai curată. Nu-i adevărat. Ei luptă pentru vânzarea fiţuicilor lor nenorocite. Aş fi zis infecte, dar sunt mai curând nenorocite, deci zic nenorocite.

Şi să vă mai zic ceva, că sunt darnică cu sfaturile în ultima vreme: toate campaniile astea nu o să aibă nici cel mai mic succes, nici cea mai mică importanţă şi nu vor produce absolut nici o schimbare, din simplul motiv că ele sunt făcute de idioţi sau, hai să nu fiu dură, de oameni mărginiţi. Un om nemărginit, ca mine de exemplu, are lucruri mai bune de făcut decât să se lupte cu morile de vânt: poate să citească o carte, sau să se plimbe cu maşina, sau să pună râme în cutiile de scrisori ale vecinilor pe care are boală, sau să dea cu aspiratorul, sau să facă spaghetti cu sos de vodcă, sau să aerisească veceul, sau să scrie pe blog, sau să caute o foarfecă, sau să se uite la un tablou, sau să îşi taie unghiile, sau să cânte la chitară, sau să ridice obloanele şi să se uite în stradă, unde plouă.
Nu râdeţi, babelor, că de fapt e trist.