Crede și nu cerceta, că dracu te ia

Oamenilor,

Am draci gravi, pentru că Puiu Hașotti este idiot. Să fie clar de la început.

Indiferent dacă a decis el că o cercetare cu șanse să devină serioasă trebuie oprită pentru că deranjează ciolanele lui Mircea cel Bătrân și ale lui Vlaicu Vodă (Vladislav Vlaicu, mai corect), sau a ascultat un altul care a bocit pe tema asta și și-a însușit ideea.

„Mi se pare o impietate groaznica fie si numai sa ne gandim ca mormantul lui Mircea cel Batran poate fi desfacut pentru a cauta ce? Care ADN ?”. (aici) Nu știu, poate ăla mult mai proaspăt decât al oamenilor de Neanderthal, care a fost studiat de zor în ultimii ani.

Eu cred că omul s-a enervat că lumea îi scrie numele greșit de a scăpat așa o chestie tembelă.

Vrea să oprească primul proiect amplu de inventariere genetică a populației (din Epoca Bronzului până prin 1500) pentru că e o „impietate” să-i deranjezi pe domnitori (cu care s-a început recoltarea probelor). Nici moaște să fie și nu ar fi o impietate. Ce dracului înseamnă „impietate”? E lipsă de respect să știm mai multe despre oamenii din cărțile de istorie? Aha. Morți anonimi pot să hăcuiască cercetătorii cât vor, să-și ia acasă fiecare câte o bucată de femur chiar, dar pe domnitori să-i lase în pace.

Ce fel de impietate e o cercetare științifică făcută după 700 de ani pe niște resturi despre care nici măcar nu se știe fără nici un dubiu cui aparțin? Dacă s-ar dovedi că ciolanele nu sunt ale lui Vladislav Vlaicu și nici ale lui Basarab I, nume care dau bine? Dacă s-ar afla că e unul din fiii lor, deci scheletul nu e al unei vedete, care ar fi reacția ministrului? Chiar și în aceeași biserică de la Curtea de Argeș, dacă cercetătorii s-ar muta câțiva metri mai încolo de mormântul care-i bântuie superstițiile pseudo-patriotice lui Hașotti și ar deschide altul ca să preleveze probe pentru analiză, tot impietate ar fi? Ce fel de impietate e să cauți adevărul? Argumentul ăsta apare cel mai des când e vorba de sfinți, că nimeni nu vrea să știe cât de reală sau de veche e de fapt mumia sacră căreia i se închină.

Sunt rămășițele unor oameni care au trăit acum câteva secole și care au aceleași motive să fie supuse cercetărilor ca și un anonim a cărui soartă nu interesează pe nimeni, dintr-un cimitir descoperit sub autostrada X. Ba chiar mai multe motive, pentru că e relevant cine ajungea la conducere. Nu pentru naționaliștii puriști isterici, care sunt îngroziți de ce pot însemna asemenea descoperiri. Dar pentru cei care pot accepta că o populație nu e o entitate fără nici un fel de legături cu cele din jur, care nu se amestecă cu ele și trăiește în afara realităților sociale și istorice, ci un conglomerat eterogen a cărui componență și evoluție a ponderilor din ea contează, e important.

Dau o clătită cui îmi dă un (1!) motiv rezonabil pentru care domnitorii sunt scutiți de a fi subiecți de investigație arheologică, antropologică, genetică etc. Nu știu dacă acest Hașotti își dă seama că în felul ăsta nu le face nici o favoare, ci îi scoate în afara contextului în care au trăit, adică în afara istoriei. Se știe azi unde sunt îngropați unii dintre ei, cum au trăit și ce realizări au avut tocmai datorită cercetării.

Or, să dau eu cu capul de perete dacă poporul ăsta nu are deja prea mulți sfinți. Să pui pe un fel de piedestal, cu statut de intangibilitate, niște oameni care au trăit în mod real și lumesc e nerealist, discriminatoriu față de ceilalți din epoca lor, pueril și periculos.

Dar cel mai tare e revoltător. Arată cât de retrogradă, cât de superstițioasă, cât de analfabetă, de redusă și de înapoiată e și vrea să rămână mentalitatea românească. Ne spune că cercetarea românească n-a terminat să se lovească de superstiții (sau chiar de habotnicie, ceea ce e mai rău și mai puțin fundamentat în același timp). Că scuipatul în sân și aruncatul de sare peste umăr încă pun bețe-n roate științei. Arată fix atitudinea de care poate unii dintre voi au avut ocazia să se lovească vreodată: „nu vă las să cercetați asta, că e păcat”. Atât.

E păcat, de exemplu, să iei covorul hidos de pe pietrele de mormânt ai primilor patru episcopi de Roman, îngropați în catedrala episcopală. De ce să fie păcat să iei zdreanța de pe niște pietre? Nu contează, e păcat. E impietate. La fel cum e să te întrebi cum ar fi posibil ca toate bisericile din Moldova să fie construite de Ștefan cel Mare, chiar și în sec. XVIII, sau cum e posibil să existe atâtea bucăți adevărate  din Sf. Cruce încât s-ar putea construi cu ele o arcă.

N-avem nevoie ca oamenii să știe. Avem nevoie ca ei să respecte orb, fără să știe ce respectă și de ce. Avem nevoie de prejudecăți, nu de judecată. Avem nevoie de spoială de cunoștințe, care să permită unora să confunde legenda și superstiția, filtrate prin opinia populară, cu istoria.

De Vladislav Vlaicu și Mircea cel Bătrân să nu vă atingeți, animalelor, că vă ia dracu! Ce vreți voi să descoperiți despre ei, ha? Ceva care să-i facă să piardă respectul sacru al poporului, nu? (Să ne întrebăm câți români știu că a existat Vladislav I Vlaicu? Sau câți din turma care se presupune că venerează domnitorii vechi știu ceva despre ei, orice? Sau în ce constă respectul ăsta sacru al poporului și ce anume descoperire ar putea fi capabilă să-l schimbe?) Eeeei comedie, sunteți niște bestii, bă ăștia cu cercetarea voastră. Ia, fuga și căutați ADN în niște anonimi. Chiar dacă mormântul lui Vladislav I a fost deschis în 1920.

România nu vrea să știe istorie, ci mituri. Între a interzice analiza oaselor unor domnitori de frică să nu se simtă jigniți și a te închina la copaci, a crede că fulgerul e furia unui zeu, a-ți îngropa strămoșii sub casă ca să te apere și a purta o coadă de iepure ca să nu faci ciumă, distanța e scârbos de mică.