Petronia Marcs către Academia Română

Oamenilor,

Pentru că de azi începe să fie prea cald afară şi nici nu pot să mă caţăr pe chestii, am draci în consecinţă. În afară de asta, am terminat de compus cererea foarte dramatică la care am făcut aluzii discrete în ultimele zile. Probabil vă întrebaţi de ceva timp despre ce naiba o fi vorba, de nu pot să rezolv problema singură. Uitaţi că nu pot, pentru că trebuie să fie un efort colectiv. Vi l-aş povesti, dar mai bine vă daţi seama din scrisoarea deschisă care urmează. Iar ea urmează în felul următor:

Stimată Academie Română,

Subsemnata, Petronia Marcs, om cu creier relativ funcţional în cap şi zisul cap încă pe umeri, împreună cu toţi cei care vor subscrie acestei cereri, vă cer cu hotărâre să luaţi atitudine în legătură cu o aberaţie care ne face de râs în lume.

Nu vă faceţi griji, cunosc specificul instituţiei dvs. şi nu intenţionez să vă distribui topoare, ca să participaţi la eradicarea infractorilor care-i fac pe străini să se uite cruciş când aud de români, iar pe francezi să se facă de râs într-un fel de lanţ al penibilului. Nu e vorba nici despre vedetele care, deprimate că nu le mai bagă nimeni în seamă pe aici indiferent cât de adânc s-ar băga în căcat, migrează prin alte ţări de bani pline şi se reinventează. Este vorba despre ceva ce chiar specificul instituţiei dvs. include, anume despre limba română.

Ca să nu mai lungesc povestea: limba română este probabil singura formă de exprimare care pune intrarea în lume a oamenilor la diateza reflexivă. Stimată Academie Română, n-o să mă apuc să vă povestesc că românescul „Cutare s-a născut în data x, în locul y” ar scurtcircuita mintea oricărui limbaj normal la cap din Univers. N-o să mă apuc să zic asta, pentru că nu ştiu cum o fi pe alte planete. S-o fi putând ca vreun extraterestru să se nască el pe el însuşi, nu ştiu. Chiar dacă într-o lume ideală ar fi treaba dvs., suspectez că nici dvs. nu ştiţi. Dar ca una şi aceeaşi fiinţă să nască şi să fie născută simultan, cred că puteţi fi de acord că e, cel puţin pentru Terra mileniilor 5 î.Hr. – 3 d.Hr., cam greu. Vă asigur că am încercat nu doar personal, ci şi conducând numeroase experimente în decursul celor cam 67 de ani de când am fost născută.

Aşa că, stimată şi în general stimabilă Academie Română, corectaţi urgent limba română, scoateţi-i capul din cur (asta se poate, pentru că e metaforic, vedeţi dvs.) şi trimiteţi-o să mai studieze niţică biologie. Oamenii nu se nasc. Oamenii sunt născuţi de alţi oameni. Pe cuvânt şi pe verificate.

 

A, da, că uitam. Vreau ceva de la voi: subscrieţi careva la cererea asta, dacă sunteţi de acord cu ea, că altfel introducerea ei va suferi de sindromul „tu şi care armată?” şi n-aş vrea ca un asemenea detaliu să strice credibilitatea unui ditamai demersul cultural.