Cauză pentru Facebook

Oamenilor,

Vreau să vă spun ceva, ca o doamnă de fier ce sunt în seara asta. (Nu, nu aia penibilă pe care o caută drept Mesia nu ştiu ce partid de glume de pe la noi. Sunt literalmente o doamnă de fier, pentru că sunt acoperită cu oxid de fier. Mai precis, tocmai am făcut, întoarsă dintr-o drumeţie destul de lungă, un agreabil duş cu apă-n două cu rugină, la frumosul debit de o ceaşcă de lichid roşcat / minut de nerăbdare cu porniri ucigaşe. Mulţumesc Radet sau cui o fi vinovat pentru asta, era fix ce-am visat toată ziua, târându-mă printr-o căldură care râdea de cele 20 de grade prognozate azi pentru Braşov.)

Aşa, o parte am zis deja. Azi am fost în Braşov. M-am trezit eu dimineaţă, m-am uitat la soare cum răsărea, o pasăre tocmai se găinăţa pe pervaz, deci m-am urcat într-un tren surprinzător de frumos şi am coborât la Braşov. Unde m-am căţărat pe nişte bolte de biserici chiar mai vechi decât noi, am înghiţit nişte praf (nu ştiam eu ce bine o să meargă cu rugina din apa de acasă), am văzut nişte picturi secrete – de la care am înghiţit mucegai; m-am căţărat iar, de data asta pe un colţ de piatră, în vârful căruia am stat de vorbă juma de oră, în mod reţinut şi sceptic, cu un domn despre cetăţi dacice (de ce întotdeauna când dau de cineva aparent capabil să poarte o conversaţie care începe cu cuvântul „cetate”, invariabil o dă în 20 de secunde pe daci, locuri programate şi reactivate energetic şi alte bălării?! Altfel, mişto omul. Inexplicabil.) Mers mult, alt urcuş, pe nişte multe scări (antrenamentul de a nu folosi liftul ca s-ajung în cuibul meu de bufniţă de la etajul opt mi-a dat posibilitatea să râd deloc discret de nişte tinerele care-şi dădeau suflarea pe acolo), pe urmă alte scări (da, ştiu, de la atâtea scări parcă m-am urcat în Rai, staţi liniştiţi, nu e cazul), pe care a trebuit să le şi cobor, numai ca să orbecăi juma de oră după invizibila stradă a Sforii. Plus o mulţime de alte chestii minunate, printre care şi un loc numit Icecreamland. Care chiar asta este: un loc unde pentru 5 sau 7 lei (iar diferenţa de preţ se oglindeşte în cea de dimensiune a caserolelor) poţi să umpli un recipient deloc mic (nici chiar cel mic) cu ce combinaţii dubioase de îngheţată vrei, din 16 sortimente şi tot atâtea topping-uri. Pentru că nu am dileme decizionale, am tranşat repede şi delicios situaţia cu un amestec de ciocolată cu mure, sufocat cu fulgi de ciocolată. Arăta cam aşa, după ce-am halit o parte din el:

N-o să mint. Nu e extaziantă. Dar e bună spre foarte bună, iar fata de acolo a fost atât de drăguţă încât am luat-o acasă. (A plecat când a văzut apa roşie de la duş, merci Radet, acum probabil mă crede Moise.) Locul îl găsiţi aici, că spre deosebire de mine bănuiesc că voi zburdaţi prin Facebook.

Un alt lucru bun: am găsit singurul semn care pentru mine are sens şi cu care sunt absolut de acord. L-am luat şi pe el acasă, evident, şi l-am plantat în faţa blocului:

În fine, partea a doua a lucrului pe care am zis că-l zic, ca doamnă de fier, e că în Braşov nu sunt coşuri de gunoi. Şi mă gândesc că nu-i corect, pentru că oraşul reuşeşte totuşi să rămână suspect de curat (măcar pe unde am fost eu, adică pe o diametrală prin tot oraşul şi pe un mare cerc brăzdat de tot felul de trasee şerpeşti şi tembele prin centrul vechi). Deci unii, probabil nişte biete creaturi exploatate, fac ceva în privinţa asta. Şi atunci de ce să nu donăm noi, zic, coşurile de gunoi pe care multă lume din centrul nostru vechi, şi de fapt de peste tot, nu ştie să le folosească? Iniţiez aşadar campania „daţi un coş de gunoi Braşovului”, pe care o inaugurez exemplar donând o găleată de tablă, anterior folosită ca deşteptător pentru vecini. E în stare perfectă de funcţionare, şi bănuiesc că nu numai braşovenii o să fie recunoscători pentru gestul meu.

 

A, în caz că se întreabă careva, deşi mă îndoiesc, să mergi pe bolţile unei biserici foarte vechi arată cam aşa: