Din tinereţea lui Musiu Alexandru sau despre modă

Pfuuuuu, babelor,

M-a trăznit ieri dintr-o dată aşa o jale sfâşietoare, că mi-e greu să-mi găsesc cuvintele. Ce să vă spun, m-a luat cu o stenahorie blegoasă, cu un soi de tristeţe metafizic-abisală mai adâncă decât însăşi Groapa Marianelor, zău, ceva de nedescris. Da’ na, hai să vă povestesc. Ieri, carevasăzică, mi-am luat şi eu zi liberă. Afară era călduţ, soare, adică vremea era la randevu, cum se spune pe-aici, aşa că am hotarât să ies oleacă prin oraş, la o plimbărică. Ştiam eu o terasă mişto cu vinuri bune, locaţie amplasată ideal, adică în medie la vreo cinşpe metri de unde mi-am parcat maşina. Mă aşez, mă-mprietenesc cu un pahar de Chardonnay şi-ncep să mă uit la lumea care trecea pe stradă. N-apuc să sorb juma’ de pahar c-a şi-nceput să mă ia cu fiori reci pe şira spinării, cum zice cântecul, şi dintr-o dată mi-am dat seama, babelor,  că Dragonul avea dreptate. Trăsese el un semnal de alarma acum ceva vreme, dar n-am vrut să-i dau crezare. Ziceam ei aş, câtă vreme avem încă ovarele jos în chiloţi si zulufii la vedere pe piept, tot « halt ! » o sa spună neamţul la Roma şi tot masculul o să fie stăpân în casă. M-am înşelat amarnic, babelor, căci daţi-vă seama, suntem pe cale să traim a patra mare extincţie de la Big Bang încoace. După dinozauri, pasărea dodo şi bourul moldav, asistăm în direct la dispariţia bărbaţilor. Da, babelor, uitaţi-vă şi voi în jurul vostru la ce creaturi schilave, descărnate, limfatice şi mămoase târăsc fetele astea de mână pe stradă. Cică băieţi. Aiurea, nu se mai egzistă. E plin de androgini aseptizaţi, spelbi, hieratici, cu tenişi scâlciaţi, tricouri scălâmbe, laţe cu giugele cleioase trase peste ochi, şaibe de paişpe în urechi, belciuge în nări, insigne « nău fiuciăr » prinse cu ace de siguranţă de gecile găurite şi ginşi cu vedere la chiloţi, croiţi ca sacii de cartofi după tiparele din revista Burda, ediţia viata satului. E groasă, e alarmant de groasă.

Să călătorim în timp, way back when

 

Modă, am spus ? Poftim poză cu musiu Alexandru tânăr. Admiraţi desăvârşirea sartorialistă, galbul perfect al pantalonilor, dunga impecabilă, caroiajul exquis, touché-ul mătăsos al lânii, camaşa asortată la perciunii virili şi eleganţa, rafinamentul gestului destupării vinului. Ehe, babelor, pe vremea aia seducţia era blitzkrieg, vedeţi cum tropăie de nerăbdare demuazela ? O, tempora !

Să ne reîmprospătăm memoria cu alte instantanee de pe vremea când eleganţa îşi merita literele de nobleţe, iar bărbatul era un bărbat : da, babelor, moda se face începând dinăuntru. Să admirăm slipul aproape neîncăpător în care ghicim un conţinut versatil, sa lăudăm minunatul choix des couleurs, liniile îmbietoare, materialele nobile, croiala cu gust şi frizurile dandy.

 

P.S. Materialul foto, Copyright 2008-2009 Rich „Lowtax” Kyanka & Something Awful LLC, e luat de aici. Căutaţi la RETRO SWAT şi regalaţi-vă cu toate comentariile. Merită, pe bune.

Fiţi cuminţi,

Va pup.