Poliţist, laxativ

Bun. Hai ca iar o sa enervez multa lume cu postul asta. Dar pe de alta parte n-am de ales si nici nu ma intereseaza pe cine deranjez.

Deci ma duc la filmul numit mai sus, la muzeu’ taranului roman. Lume putina. Cam juma de sala plina, sa zic ca la 30 de oameni. Sar peste partea cu oamenii care se uita urat la mine pentru ca sunt prea batrana, m-am obisnuit demult.

Si-ncepe filmu’ sorelor, suroricilor si cine mai vreti voi. Care film, asa cum o spune si Gorzo in cronica lui si cum ati vazut si voi – care-ati vazut – e lent, chiar foarte lent. La inceput nu intelegi de ce, da’ zici – bun, asta e stilu’ omului, ne-am obisnuit cumva, merge, poate ca e ok. In clipa in care lentoarea lui devine insuportabila, iti dai seama insa ca de fapt despre altceva e vorba si anume ca ti se arata – cat mai aproape de realitate – munca unui politist. Care probabil ca e chiar asa – cu multi timpi morti, cu rabdari fripte si discutii cretine cu colegii.

Dar inainte sa mergem mai departe povestim filmul pe scurt pentru cei care nu l-au vazut (printre care probabil si sor-mea), ca sa intelegem la ce ne referim. Cristi (Dragos Bucur) fileaza un pusti care fumeaza hash. Din porunca sefului (nu stiu cine e, nu ma intereseaza sa caut in net), nu ca ar vrea el. Pentru ca dac-ar fi dupa el, l-ar lasa in pace. Vorba aia, a fost la Praga cu sotia lui si a vazut ca acolo lumea are liber la hash (??). Si totusi continua, aduna informatii, face rapoarte, se da pe dupa garduri, se intalneste cu informatorul, cu nevasta, lungeste cazul prea mult pentru ca inca nu vrea sa-l aresteze pe pusti, drept care in final ajunge in biroul capitanului Anghelache (Vlad Ivanov). Care Anghelache ii demonstreaza cu Dex-ul de fatza ca motivele pentru care Cristi nu-l salta pe pusti, adica legea morala si constiinta lui, nu au nici o legatura cu realitatea descrisa de Dex. Pe care Dex il tot schimba niste unii destepti la Academia Romana (vezi discutia de zilele trecute ref. la niciun, nicio de pe blogul nostru), dar asta e deja o subtema a filmului. De fapt o subtema si nu prea, din moment ce Cornel Porumboiu face analogie intre baba politieneasca care se piaptana cu pustii consumatori de hash – tara care arde de mari smecheri care fura de sting versus Academia romana freaca pula schimband adjective care nu intereseaza pe nimeni in timp ce politistii nu stiu definitia cuvantului politist.

Ai inteles, Rhetto, despre ce-i filmul asta sau nu prea? Te simt confuza. In fine. Mergem mai departe.

C.Porumboiu este in mod evident sub calitatea filmului precedent, din urmatoarele motive:

In ciuda motivatiei coerente de a da un ritm propriu activitatii politienesti, filmul este deosebit de plictisitor. Ai secvente lungi in care Cristi, nu-i asa, mananca. Singur. Mult. La bucatarie. Deschide frigiderul. Il inchide. Mai mananca. Se uita pe geam. Iar mananca. Iar deschide frigiderul. Tuseste. Rupe o bucata de paine. Iar se uita pe geam. Se uita in farfurie, apoi la usa. Nu vine nimeni. Mananca iar. Pentru ca nu-i asa, asta e cinema-ul romanesc actual si noi trebuie sa-l suportam. Nu mai discut secventele de filaj, pentru ca alea dureaza triplu cat secventa cu mancatul. Drept care, dupa fix o ora pe ceas (jur), primul spectator iese din sala.

Asta in timp ce, fiti atente, criticareasa de film Iulia Blaga ne explica in felul urmator: „Intr-unul dintre cele mai bune filme romanesti din toate timpurile, Corneliu Porumboiu pune in discutie limbajul cinematografic si insasi ideea de limbaj prin intermediul unei povesti cizelate ca un diamant in care societatea postcomunista transpare in cele mai mici nervúri.”

E hai nu zau. Ce-ai zice daca te rugam sa te uiti in Dex la „varza”? Adica da, doamna Iulia Blaga, despre tine e vorba, tu esti varza, muci, praf. Daca nu, vezi ca e un dictionar urban pe net.

Mai departe. Filmul merge in continuare, dar in sala se vorbeste, se rade – desi nu e de ras, se dau sms-uri. Nici nu poti sa-i acuzi pe oameni, cinema-ul intelectual din capul lui Porumboiu si al lui Gorzo e numai in capul lor. Incasarile si numarul de spectatori nu mint.

Dar revenind la ecran, dupa ceva timp incepi sa te intrebi unde e femeia din viata lui Cristi, ca au trecut deja 8 ore din film si ea nicaieri. Dar, na, asa e filmul romanesc, fara femei, trist, serios, grav, intelectual, superior lumii intregi. La un moment dat, insa, regizorului i se face mila de noi si atunci apare si ceea ce probabil ca se vrea secventa forte a filmului, in afara de cea de final. Adica: Cristi se intoarce acasa, nevasta asculta Mirabela Dauer de zguduie peretii. Si nu orice melodie, ci „Nu te parasesc iubire”, ale carei versuri ne dau de inteles – in timp ce el se duce in bucatarie si mananca din nou cateva ore intregi – ca intre ei doi care va sa zica nu mai merge treaba. Subtil, zice regizorul. Camera, desigur, numai pe Cristi. Si da-i si mananca si da-i si mananca si dup-aia du-te-n sufragerie langa nevasta ca sa aveti o discutie despre anafore (jur) vis-a-vis de versurile Mirabelei Dauer. Ca, nu-i asa, asta discuta cuplurile de romani, chestii serioase, grele, bagate asa subtil din condei ca sa mearga la tema lu’ filmu.

Am uitat ca intre timp au trecut momentele 1:05 respectiv 1:30 din film. Nu, stati linistiti, asta nu inseamna ca acolo filmul devine bun, ci ca acolo au plecat spectatorul 2 respectiv 3 din sala. Am timp sa notez lucrurile astea exact, ca doar e mai interesant.

Nu stiu cu ce, dar mergem mai departe. Intre timp Cristi taraganeaza cazul (hohoo si cum ne mai arata Porumboiu asta), colegii din sectie sunt scarbosi dar totusi il ajuta, el isi citeste rapoartele. Lucru pe care, jur, soro, domnul Porumboiu il arata in felul urmator: filmeaza raportul la gros-plan in exact atat timp cat iti ia sa citesti o foaie de hartie. Adica mult. Genial, trebuie sa recunosti.

Timp in care Gorzo spune asa: „Nu e vorba doar despre o plăcere de a tachina spectatorul. Umorul acesta însoţeşte un efort serios de a-l educa pe spectator în acceptarea faptelor (sau a non-faptelor) înseşi în locul prescurtărilor cu care lucrează limbajul cinematografic convenţional.”

Nici o problema, probabil ca asa e cum spune don Gorzo, doar el stie mai bine cum e cu astea. Problema e alta: intre timp s-a facut 1:37 de cand a incept filmul si spectatorul nr. 4 paraseste sala. Si domnu’ premier Boc taie fondurile pentru cinematografie (probabil stiti) in vreme ce marii intelectuali o bunghesc cu neo-românismu (permiteti-mi, va rog, licenta asta) cinematografic minimal facator de labi triste pe bani publici.

Ce merge ceas, pentru ca exista si asa ceva, e jocul actorilor. Dragos Bucur e foarte misto. Si iarasi, felul in care pune in discutie Porumboiu mania oamenilor de a nu se ocupa decat de lucrurile neimportante, vezi schimbatul de cuvinte la Dex si arestatul de pusti care fumeaza hash, e foarte ok si sustinut pe parcursul filmului.

Dar daca asta este filmul politist romanesc, sorelor, am cacat steaua. Daca asa vede un roman un film politist, atat de plictisitor si de lipsit de farmec, am pus-o. Iar greseala lui principala, pe care ma tem ca n-o vor intelege niciodata criticii romani de film, este urmatoarea: este un film care nu se adreseaza publicului, ci lui Cornel Porumboiu.

Mai rau, remarc cu tristete ca scoala de film iesita de pe mainile lui Zizi Bostan (inca decan al UNATC-ului la varsta de 842 de ani) face filme ca si generatia dansei. Neinteresante. Doar ca  Zizi, la vremea ei, inca mai baga spectatori in sala. Mult, mult mai multi decat va aduce filmul asta.

Dupa aceasta vizionare, prezic urmatorul lucru: acesta este primul semn clar ca noul val de regizori s-a blocat in niste formule din alte timpuri si, daca nu va gasi un suflu inovator, se va opri aici. Juriile de specialitate din vest le vor mai da atentie probabil un an dupa care ii vor uita. Asta, insa, in timp ce marii regizori romani de film, renumiti peste hotare dar nu si-acasa, vor face filme ca in anii 50. Dar prim-ministrii Romaniei le vor taia in continuare fondurile, si pe buna dreptate. Ei se uita la cifre, nu au orgasme intelectuale a la Gorzo si Iulia Blaga.

Sper sa ma insel. Dar, cum bine zice vorba romaneasca, speri mata, coana Veta, dar speri degeaba.

Un vis urat devenit realitate

Babetelor si stimati vizitatori,

iata, in urma cu ceva zile va aduceam la cunostinta un vis de-al meu, pe care la timpul respectiv l-ati considerat oribil, dezgustator si asa mai departe si pe care v-ati grabit sa-l interpretati luandu-va dupa niste dictionare de vise care s-au dovedit a fi de cacat.

Eu v-am spus de la inceput ca visez exact ce se va intampla. Drept dovada ca asa a fost. La sectiunea lung-metraj a castigat ultimul deasupra liniei un film numit Portrete in padure care, banuiesc eu, e ala despre care se vorbea in juriu in visul meu. Iar domnul cu capul patratos nu poate fi altul decat dl Mungiu care, am aflat din ziare, chiar a dat cu pumnul in masa la conferinta de presa in care s-au anuntat rezultatele.

Pentru detalii, cititi aici:

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/842170/Concursul-CNC-contestat-de-Mungiu/

Asa, ca sa nu mai interpretati dupa carti tampite visele mele.

Va pup

CNC, vise si cozonaci

Babelor din tara-ntreaga,

cinefile in special,

iata maine se anunta conferinta de presa in care CNC-ul (Centrul National al Cinematografiei) va dezvalui rezultatele concursului de proiecte cinematografice sesiunea nov-dec 2008.  De-abia astept.

Drept sa va spui, si acum va rog sa fiti atente, pentru ca am sa va spui un mare secret de-al meu:  eu visez in fiecare noapte ce mi se intampla a doua sau a treia zi…. Da. Pentru mine viata nu are surprize la nivel macro. Uneori, la nivel micro, mai sunt. De exemplu: visez ca a doua zi vin minerii in Bucuresti. Vad cum lovesc niste tineri cu bastoane, il vad pe Iliescu cum ii priveste zambind de la un geam, ma trezesc inspaimantata si pregatita pentru aceasta situatie. Dar, poftim, ziua incepe pasnic, vecina Natalia de la 1 imi suna la usa tinand in brate un cozonac cald, aburind chiar. Il imparte pentru sotul ei, mort acum ceva timp. II zic bogdaproste, o invit inauntru la cafea. Ne distram ca doua babe ce suntem, in timp ce minerii ii bat pe aia in centru.

Sa revin. Aseara dormeam si in timp ce faceam asta am avut visul prevestitor.  Se facea ca eram intr-o sala mare ca de conferinta, nu pot sa povestesc in detaliu cum arata, pentru ca o vedeam ca prin ceata. Acolo eram la masa cu mai multi indivizi trecuti de tinerete, unii trecuti chiar si de-a doua tinerete.  Mancam biscuiti din farfurii de plastic si beam Fanta din sticle de doi litri.

Dintr-o data unul de langa mine sopteste:  Tu ai inteles ceva din scenariul ala care a castigat? Ala cu padurea, cu femeia aia, cu barbacsu care era mort sau il omorase sau doar se plimbau pe-acolo ca era primavara… Sau cum?

Un domn distins de langa, cu capul cam patratos, zice: E, nici nu l-am citit.

Nici eu, zice altul, un bosorog. M-a pierdut la randul doi din  sinopsis, era o basina ininteligibila.

Bine ca a castigat, totusi, zice primul, ala care a deschis discutia. Altfel se supara pe mine, a adaugat multumit.

Ceilalti s-au uitat prin el si i-au zambit politicos si intelegator.

Eu m-am uitat la toti, aveau niste fete de babuini descurcareti si mi-am dat seama ca astia sunt juriul concursului.  De fapt, aveau si in fata lor, pe masa, niste placute pe care scria Juriu.

Dupa aceea usile s-au dat de perete si in sala aia au navalit trei jurnalisti plictisiti, care au trecut pe la masa si au dat noroc cu fiecare dintre noi, dupa care si-au bagat mainile murdare in farfuriile cu biscuiti, ceea ce pe mine m-a facut sa nu mai mananc. Cand spiritele s-au linistit, jurnalistii si-au scos carnetelele si pixurile iar domnul cu capul patratos s-a ridicat, a dat cu pumnul in masa si-a urlat ca la nunta:  Rezultatele, baaaa! Dintr-o data, din spate a aparut Adrian Copilul de Aur Minune cu un acordeon mititel in brate si a inceput sa cante ceva vesel, in timp ce domnul patratos striga la refren: Pentru Radu, pentru Radu pentru Radu (cu ecou), pentru Dan, pentru Dan, pentru Dan, pentru Dinu, pentru Dinu…

S-a incins o hora pana la urma. Eu am dansat cel mai mult, pentru ca nu mai iesisem la discoteca de 6 luni si mi-era dor.

Acum, babelor si diversilor indivizi care mai cititi pe aici, pot sa afirm cu tarie ca ceva din visul asta tot o sa se adevereasca. Nu stiu inca ce. Sau poate pur si simplu iar vine Natalia cu un cozonac si gata.

Va doresc pofta buna.

Sau sa va puneti pofta in cui.