Transmit un mesaj.

Babelor,

M-am dus azi dimineaţă să pun câteva infinituri de benzină în Suburban. Intru în benzinărie să plătesc, cumpăr un Toblerone, nişte ţigări, o ceafă de porc şi o sticlă de cola, mă întorc la maşină cu astea, le arunc pe bancheta din spate, mă aşez pe scaunul meu, şi lângă mine apare brusc Dumnezeu. Aşa cum îl ştim din icoane şi filme: un bărbat mai curând bătrân, barbă albă, ochi serioşi, doar că purta un costum destul de scump şi nişte pantofi frumoşi (Clarks, mi-a zis) în loc de cearşaful în care este înfăşurat de obicei şi sandalele poleite cu aur.
– Salut, zic.
– Bună să-ţi fie inima, Rhetta, zice El, şi m-am gândit că asta e bine, că mi-a binecuvântat inima, deşi n-am mai avut de ani de zile un preinfarct.
– Aşa să fie, zic. Cu ce ocazie pe-aici? Te duc undeva?
– Nu, nu, zice El, nu vreau să te deranjez prea mult. Mergi unde ai de mers şi cobor cu tine.
Am pornit maşina şi am luat-o înspre casă. Să fac nişte conversaţie, mi-am zis.
– Şi deci ce te aduce pe-aici?, am întrebat.
– A, da, a zis Dumnezeu, am venit să… Să te rog să îmi transmiţi mesajul. Pe blog.
– Transmit cu plăcere, am zis depăşind un Clio cam indecis şi făcând semnele de rigoare şoferului. Doar că blogul nostru, în fine, este cam de nişă, adică n-avem chiar atât de mulţi unici ca ăia din top 10…
– Păi tocmai de-aia, a zis Dumnezeu arătând cu mâna înspre semaforul la care tocmai trecusem pe roşu (dar abia se făcuse), că mi se pare că şi eu, adică noi, adică, înţelegi, biserica, a ajuns ceva de nişă, inclusiv Cuvântul meu. Şi decât să apar pe un blog din ăla ultrareligios – vezi, camionul, camionul!!! Uff… – zic, decât să apar pe un blog religios, unde oricum scriu numai trăzniţi, m-am gândit să te rog pe tine să… dacă poţi…
– Sigur, sigur, l-am încurajat eu, oricum, la noi se comentează mult, şi este o lume foarte mişto care se adună acolo… Şi ce să le transmit?
– În primul rând, să se iubească unii pe alţii, a zis El.
– Adică sex?, am glumit.
– Ah, Rhetto!, a râs Dumnezeu, nu, normal că nu! Să se iubească aşa, din suflet, normal!
– Ok, am spus, cred că o să ţin minte. Mai departe?
– Păi ăsta e un lucru din doar două, a zis Dumnezeu, că ultima dată când am venit cu zece, cred că lista era cam lungă, nu ştiu aşa mi se pare. Ei, şi al doilea lucru este… să fie calmi. Să fie cool. Înţelegi?
– Cred că da, am zis. Nu era şi un cântec al Rollingilor de pe Between The Buttons, Cool, Calm & Collected?
– Ba da, cam la aşa ceva mă gândisem, a zis Dumnezeu.
– Cum, şi asta-i tot?, am spus.
– Da, nu vreau să plictisesc lumea.
– Ok, am zis, evitând totodată un crater şi intrând pe sensul opus, ceea ce a presupus o frână bruscă a unei furgonete care venea din faţă. Bă boule!, am strigat la şoferul palid care mă privi ca pe un înger al morţii.
Am accelerat din nou, şi peste numai treizeci de secunde (în care Dumnezeu îşi făcu trei cruci şi se uită în urmă să vadă dacă n-am făcut prăpăd) am ajuns în faţa blocului meu. M-am dat jos şi am scos sacoşa din spate.
– Urci la o cafea?, l-am întrebat pe Dumnezeu.
– Nu, mersi mult, dar nu pot, a zis, mai am nişte treburi de rezolvat.
– Ok, am spus, bag chiar acum pe blog ce mi-ai zis.
– Mersi, a zis el.
Ne-am strâns mâna şi am mers fiecare la treburile lui. Sper că aţi înţeles mesajul: iubiţi-vă şi fiţi calmi. În rest, o zi bună şi vă pup.

Rhetta

Reclame