Să moară Dedeman

Oamenilor,

M-am întors din subsolul unde poate distilez acid polistirenic, poate nu, cu o propunere. O propunere cât se poate de serioasă, care face parte dintr-un plan şi mai serios. Hai să scriem o carte de poezii colective. Sigur că dacă aţi mai citit măcar o postare din blogul ăsta ştiţi că mie nu îmi place poezia, pentru că e ca şi cum te-ai scărpina cu mâna dreaptă după urechea stângă ocolind pe Ecuator şi îmbolnăvindu-te de febră tifoidă în proces. Aşa că probabil vă miră propunerea, ceea ce nu o să se mai întâmple după ce vă povestesc tot.

Hai să scriem, aşadar, o carte de poezii colectivă. Ea va fi de fapt o replică la un alt ansamblu cam la fel de literar ca şi ce o să ne iasă nouă, dar peste ani cele două o să fie la fel de faimoase şi studiate cum e corespondenţa dintre Abélard şi Héloïse, sau ca sonetele lui Michelangelo. Acum că probabil vedeţi gloria şi-i simţiţi mirosul (vă zic eu, miroase a cuibar de raţă), nu mai trebuie decât să vă spun despre ce-i vorba ca să săriţi cu rima.

Sunt ani de când Dedeman, firma de faianţă şi veceuri, ne omoară cu rimele cocoţate pe pancarte pe unde te aştepţi mai puţin. Stai la un semafor şi te uiţi să vezi dacă s-a făcut verde, dai cu ochii de două versuri despre chiuvete. Motocoasele îţi sar în cap de pe blocuri, căzile ţi se încovoaie în jurul gâtului şi parchetul îl simţi pavându-ţi drumul spre iad. Pentru că există pe lumea asta oameni suficient de proşti pentru absolut orice. Pentru dat foc râgâielilor, pentru sărit în lacuri cu crocodili şi pentru muşcat garduri electrificate.  Aşa că există şi oameni suficient de proşti încât să nu-şi dea seama că orice fiinţă cu creier în cap care vede nişte rime sinistre pe post de declaraţie de amor via veceu o să facă un atac de furie oarbă şi sau o să sughiţe de râs până turbează, dar sub nici o formă nu o să cumpere nici măcar un metru de furtun cu care să se spânzure de la Dedeman.

Sigur că în toţi aceşti ani aţi înnebunit şi voi de râs sau de mirare că aşa ceva poate să existe şi că oamenii sunt şi probabil plătiţi pentru asemenea tâmpenii cu recidivă. Dar dacă v-a trecut prin minte înaintea mea să compuneţi o carte de replici gigantică, pe care apoi să le-o daţi în cap responsabililor până-i scoateţi pe la antipod, rău pentru voi că n-aţi zis înaintea mea. Pentru că aşa trebuie să deschid eu sesiunea de creaţie artistică „Dece,man?”. Şi o fac astfel:

 

Rimele-ţi mă enervează

Te rog mori ieri la amiază.

 

Poezia de vândut chiuveta

Îţi aduce manichiura cu maceta.

 

La minunile ce debitezi despre parchet,

Te sfătuiesc să nu mai bagi în tine aracet.

 

Decât efort să pui motocoasa-n versuri,

Mai bine faci spre sinucidere demersuri.

 

Zici să te-ascult cum îmi dedici faianţa?

Prefer la morgă să te car cu tărăboanţa.

 

Nu-i trist că pui sanitarele-n cuvinte,

Ci că-nainte ţi-ai donat juma’ de minte.

 

Când faci pseudo-versuri aşa de proaste,

Teribil mă tentezi să-ţi rup vreo doişpe coaste.

 

De crezi că poţi cu poezii sinistre să vinzi o cadă,

Meriţi cu limba să speli un veac pe stradă.

 

Am zis că io cu poezia nu prea bem ceaiul de la ora 5 împreună, na. Încerc doar să le vorbesc oamenilor ălora într-o limbă pe care s-o înţeleagă.

Go. Să facem ceva bun pentru posteritate.

Anunțuri