De ce nu este Uniți Salvăm Partidul Gezi (și nici nu va fi prea curînd)

Fetelor, deschid presa de săptămîna asta…

…nicio veste despre recentul înființat partid Gezi. Nu tu Contributors, nu tu Criticatac, nu tu nimic. Singur, totb a lăsat să-i scape o preluare din Spiegel. Și vorba aia, acolo s-a luptat serios, dîrz, s-a murit ca la Rovine, nu ca la Piața Victoriei unde au scăpat jandarmii vreo două fumigene bășite. Cu atît mai important mi s-ar fi părut, prin urmare, comentariul avizat referitor la oficializarea relației acestor turci de ispravă cu politica. Sigur, a unei anume părți dintre ei, aia mai practică, pentru că pînă la urmă nu toți au fost de-acord. În orișice caz, cam subțire să acoperi în halul ăsta un asemenea eveniment în presa alternativă de la noi. Pentru că, pînă la urmă, pentru ce-și mai merită numele de alternativă, dacă nu ne spune și nouă cineva priceput ce crede despre o paralelă absolut evidentă, și anume cea cu Uniți Salvăm? Și pentru ce această tăcere absolut nedreaptă, dacă, să recunoaștem, fără exemplul Gezi nu ar fi existat niciodată acest Salvation Army al României?

Știm însă că la noi lucrurile se petrec mai greu, uneori cu zeci de ani întîrziere. E valabil pentru orice, de la sositul trei șaișoptului în stație pînă la mișcările de stradă și iată, comentariul politic. Să ne gîndim atunci că poate același motiv îi face pe aceeași Uniți Salvăm să întîrzie în degringoladă? Păi care degringoladă, veți spune. Uniți a cîștigat lupta – am cîștigat lupta, de fapt, că și eu am ieșit în stradă odată cu ei. Păi nu-i așa, pentru că adevărul e că am avut noroc. Deja în ultimele trei săptămâni arătam (noi, gloata) ca un boxer din ăla super-costeliv, cu 12 fani în public și hăituit de o grămadă de pitbuli nervoși, care la o adică ar fi putut să fie și badigarzii de la intrare. Sau jandarmii de pe marginea coloanei. Norocul nostru că a existat o mișcare de inerție a masei critice de pe 15 septembrie, cînd în stradă au fost cîteva zeci de mii de oameni. Adică cel puțin două. Deci noroc cu asta, pentru că dacă se opinteau ăștia puțin treceau și legea și nici nu mai ieșea nimeni pe ștrase.

Cît despre proiect, știm bine că el există în continuare și așteaptă „decît” o crăpătură în ușă chiar și cît o pizdă de porumbel și tot se va instala la Roșia. Deci de asta n-am cîștigat meciul și de fapt nu asta discutăm, pentru că e ceva de domeniul evidenței. Ce discutăm, de fapt, este de unde această insistență a Uniți Salvăm de a nu se coagula într-o mișcare politică. Ok, că nu se poate, că nu sunt lideri, că blablabla și tot căcatul de rigoare. Moment în care îmi vine totuși să întreb: nu se vrea a fi lideri, sau ei sunt slabi spre foarte slabi și deci nu i-ar crede și nici urma nimeni? Care e adevărul? Cîte puțin din fiecare, firește, Uniți are toate motivele să creadă că dacă va scoate pe cineva în față, ăla sau aia va fi mîncat în trei zile, în buna tradiție a prieteniei și sociabilității ființei românești. Dar pe de altă parte știe la fel de bine că nimic din ce deține oferta existentă n-ar convinge și atunci mai bine stă în banca lui. Sau cel puțin eu așa cred, că știe treaba asta și de-aia nu iese la înaintare.

Dacă însă la mijloc e numai orgoliul de a promova egalitarismul la firul ierbii cooperativei, atunci această mișcare are o problemă cît căcatul de taur. Pentru că, așa cum o știe cel mai bine echipa adversă, care chiar deține puterea, nu te poți lupa la infinit din această poziție în mod evident lipsită de privilegii. Și nu mă refer la privilegiile alde mașină la scară și alte căcaturi, normal. Nu, mă refer de privilegiul de a te lupta la același nivel cu ei, de a mînca legile pe pîine, de a purta costum dacă e cazul și, nu în ultimul rînd, de a înțelege un lucru relativ simplu și anume că Politics is the new war și că acest new war presupune o anumită reprezentativitate într-un loc unde există niște fotolii. Multe fotolii, dar niciodată suficiente. Așadar, ce va fi, Uniți Salvăm? Brigăzi amorfe și semi-desculțe trimise cînd la Pungești, cînd la Izvoarele, cînd la parlament? Sau o platformă program cu scopurile deja existente, dar cu ceva mai multă credibilitate? Uită-te la Gezi: deja au enunțat democrația participativă online, o idee pe care am auzit-o vehiculată în piață, dar care, pentru că suntem în România, se va duce probabil pulii de suflet.

Pe de altă parte, nu-i așa, lasă-mă să ghicesc: un alt motiv pentru care nu devii un partid e cît se poate de simplu și de neaoș: tu nu vrei să-l superi pe cutărică, care e văr cu tine și care vine iarna la tine la o sarma, că la o adică ce-ar zice el dacă ai trece peste cuvîntu lui de bun sfetnic, s-ar supăra, nu-i așa, drept care la anul n-ar mai veni la sarma și eventual ți-ar pune și-un căcat pe clanță, să te știe tot satu. Hai, că ăsta e motivu, te-am ghicit, nu-i așa? Ei bine, Uniți Salvăm, dacă realmente asta e cauza, atunci dă-mi voie să-ți spun că ești un bou. Sau o vacă, dupe caz. Pentru că dacă l-ai sacrifica pe acest imbecil de văr al tău, de grija căruia nu poți nici să te caci cum trebuie, te asigur că ai cîștiga suficienți oameni în locul lui cît să faci cu adevărat o diferență nu doar în stradă, ci și în sistem. Nemaivorbind că parcă altfel te bați pentru interzicerea mineritului cu cianuri cînd ești un partid, fie el și mic.

Da tu să nu care cumva să faci asta, că se supără cutare și nu te mai salută pe stradă.