Parfumul, de Petronia Marcs. Ediția București

Oamenilor,

Bucureștiul pute mai rău ca de obicei azi, și nu e nici un fel de aluzie la referendum, pentru că ăla e exact cum mă așteptam să fie, iar urmările sunt doar comice, nu și puturoase.

Nu, Bucureștiul pute la propriu mai rău ca de obicei, nu știu din ce motiv. De azi dimineață, de când, n-am idee de ce, dar am ieșit din casă, mă izbesc din toate direcțiile duhori insuportabile. Posibil tocmai din cauză că am ieșit din casă, dar pe cuvânt că am mai făcut asemenea gesturi extreme și altădată, și nu mi-a venit chiar să mă încovrig pe asfalt de greață. Vă fac și o hartă, poftim: pe Calea Griviței la intersecția cu Titulescu puțea a varză murată stricată, pe Calea Victoriei la intersecția cu Sevastopol puțea a ou stricat, pe străzile din spatele Grădinii Icoanei (Calderon, Caragiale, Rosetti etc.) puțea, în ordine: a căcat, probabil din cauza grămezilor presărate din metru în metru (nu sunt sigură că toți căcații erau de câine, unul arăta de urs și mulți păreau umani), a borhot, a descompunere, a picioare nespălate și a găinaț, care tehnic știu că e tot căcat, doar că miroase altfel. Și a câine jegos și cu boli de piele care sigur ar aduce Nobelul cui s-ar încumeta să le cerceteze.

Nu săriți la mine, că vă vărsați cafeaua în poală și arsurile în zona inghinală sunt greu de tratat și oricum nu vă bagă nimeni în seamă la Urgențe. Știu că Bucureștiul e faimos pentru că pute. Și pentru că are gropi ca asta.

Dar azi e mai rău ca oricând, și io am un nas sensibil, deci știu despre ce vorbesc. Așa că vă întreb: a început un fel de grevă a gunoierilor și la noi? Nu de alta, dar văd că la incendii de pădure am intrat în rând cu lumea.

Înainte să apuce cineva să facă ceva iremediabil, adică să întrebe dacă nu cumva vreuna dintre noi lipsește nemotivat de prea mult timp sau dacă am aruncat recent în canal proviziile pe care le păstrăm pentru Apocalipsă, sau rezultatul încercării de a compune o zacuscă, răspunsul e nu.

Dacă știți vreo explicație plauzibilă și apolitică, ziceți-mi să nu mai arunc ouă stricate în geamurile celor de la 7 pentru că lasă gunoiul pe scară, poate săracii oameni chiar nu au de ales. Faceți-le un bine.

Sau pute tot Bucureștiul tocmai din cauză că arunc eu ouă stricate în geamurile unor vecini care nu știu ce se face cu gunoiul? Să fi pornit dorința mea de dreptate și civilizație vreun cerc vicios al duhorilor? Să mă lămurească cineva că nu e vina mea, că nu știu ce fac, dar nu fac a bine. Când mă apucă remușcările sunt capabilă de chestii groaznice, așa că dezvinovățiți-mă repede, cât mai e timp. S-ar putea să fac curat după aia în toată țara, și credeți-mă, nimeni nu vrea așa ceva. Sau s-ar putea să devin melancolică și să mă gândesc de două ori înainte să-mi pedepsesc vecinii nesimțiți, ceea ce, zău, vă doriți și mai puțin.