Prăjiților, s-a terminat cu șmecheria: intră-n scenă Uleiosu’

Prieteni,

Ce e românul ecologist, de-acu încolo o să fie și mai și. Nu zic la mișto, chiar e bine să ne obișnuim fie și cu chestiile mărunte, gen să ducem peturile de Cola la Mega Imaju de la mine de la colț. Un pas mic pentru tine ca om, unu mare pentru ecologie, știți cum era treaba cu Armstrong ăla. Cît despre Mega Imaju de la noi, l-am adus în discuție pentru că e și singuru care are dulap din ăla de reciclat. Deci de-asta zic, încet-încet, un dulap din ăsta lîngă casa noastră, altu în Botoșani și tot așa, prin 2080 o să ne deprindem și noi să trăim civilizat. Mai devreme nu cred, la cît de îngălat și indolent e românu.

În fine. Lăsînd sarcasmu eften deoparte, chiar vreau să recomand o treabă în care cred. Anume pe Uleiosul, un băiat, sau de fapt o gașcă întreagă de oameni care vin și vă scapă de uleiu folosit la voi în bucătărie, la cartofii și la cîrnații și alte mizerii pe care probabil că le-ați făcut la greu de 1 decembrie. Nu e nicio glumă. Omul există, e pe bune, m-am întîlnit cu el, am vorbit și motivul pentru care scriu despre el este că numai popularizînd asemenea oameni și chestiile pe care le fac ei, vom putea ajunge să trăim vreodată într-o țară civilizată. Altfel nu cred. În fine, revenind: tocmai ați gătit cu spor și ați folosit 17 litri de ulei, așa cum faceți de obicei? Nu-l vărsați în chiuvetă, pentru numele lui Dumnezeu, pentru că nu dispare printr-un chepeng în vidul cosmic, așa cum vă imaginați, ci ajunge undeva unde nu face deloc bine, nici pămîntului, nici apei cu care intră în contact.

Prin urmare: înscrie-te în comunitatea lui Uleiosu, bagă mizeria aia din tigaie într-un recipient de plastic și dă-i un telefon să vină să-l ia. Se va întîmpla ceva foarte interesant, în sensu că imediat se va auzi un scîrțîit de roți, care însă nu vor fi de la vreun batmobil sau ceva, ci de la cargo-bike-ul din dotare. Pentru că da, ai înțeles bine, Uleiosu te lucrează ecologist de două ori, o dată prin chiar faptu că te scapă de ulei și a doua pentru că el nu vine la tine cu un camion ca să-ți facă curat în bucătărie și nici cu un petrolier sau o garnitură de cisterne, ci cu un mijloc de locomoție la fel de ecologist și de mișto ca întregul lui demers anti-uleios. După aia, ce face el cu el, e treaba lui, dar ca să înțelegi că treaba e gîndită frumos, află că îl duce unor băieți la fel de specializați ca și el, doar că nu ca middle-meni, adică să-ți facă ție treaba că nu vrei să-ți miști curu pînă la ei, ci ca punct terminus al întregului lanț trofic de căcat care este uleiul folosit la prăjeală.

În fine, cam asta e toată treaba. Restul de informații le aflați de la însuși Uleiosu, căruia înțeleg că i se poate spune și bateristu, pentru că te scapă și de baterii uzate. Bun. Deci eu v-am făcut lipeala, voi purcedeți la treabă și să nu mai aud vreodată că aruncați uleiu folosit în mațele canalizării, că vin peste voi și nu e bine. Să-nceapă Marea Uleiadă!

Uleiosu

Anunțuri

Fuck the climate.

Babelor,

Iarăşi n-aveam ce să fac, şi mă uitam la filme pe youtube. Recomandă-mi tu ceva, youtube, zic. Bine, zice youtube, uită-te la filmul ăsta, Earth. Bine. Apăs pe play, începe un film. Imagini frumoase, o voce din off, caldă, serioasă, îmi zice că sunt o criminală. Că din cauza mea, adică a oamenilor, planeta noastră e pe cale să se ducă la dracu’. Bine, zic, da’ de ce mă fuţi la cap cu asta? Arată-mi tigrul ăla filmat din elicopter, arată-mi cascada, arată-mi Amazonul şi Dâmboviţa şi Sahara şi lasă-mă să mă uit la ele, că sunt frumoase. Da, zice vocea din off, dar tocmai asta e ideea: ele sunt frumoase cât timp există, dar omenirea produce poluare şi încălzire globală şi catastrofa planetară este iminentă.
Bine, spun şi opresc filmul.
Încep să citesc aşa, presa din lume. Să văd ce, cum, cine, de ce. Dau peste un articol despre un film numit „The Age of Stupid”. Un film în care ni se arată cum va arăta lumea în anul 2055. Nu va mai arăta deloc, pentru că nu-i aşa, încălzirea globală, poluarea…
Din masochism citesc mai departe. Aflu că va avea loc (de fapt a avut deja, că articolul este mai vechi) premiera mondială a filmului respectiv, la New York. Aha, zic. Citesc următoarele:

„The event, presented by NCM Fathom and Spanner Films, will feature a live procession on a green carpet (made of recycled soda bottles) as guests arrive at New York City’s Winder Garden by bicycle, solar car, rickshaw, sailboats and other low carbon methods.
The electricity used to power the event will be provided entirely from renewable sources, and all food and drink will be organic and locally sourced.”

Da, bă, zic. Da. Extraordinar. În plus, la premieră vor fi venit Moby, Thom Yorke de la Radiohead, dar nu personal, ci via VideoLink, Gillian Anderson, Heather Graham, Kofi Annan, Dumnezeu, Petre Ţuţea şi diverse alte celebrităţi.

Mda. Ca să ne spună nouă să nu mai zburăm cu avionul, să nu mai mâncăm iepuri, să nu mai mergem cu maşina, şi în general să închidem muzica şi să ne ducem la culcare.

Şi zic: Fuck you all, bă. Proştilor. Huo. Sictir.

Pentru că de fapt despre ce este vorba, babelor? Tot eu vă zic, că ştiu: Oamenii ăştia, Mobyii şi Thom Yorkeii şi Heather Grahamele, vor să ne arate că sunt mai buni decât noi. Şi cum pot ei să facă asta? Simplu: se scarpină de trei ori sub bărbie, se prefac că gândesc opt secunde, după care ne zic „planeta este într-un mare pericol, şi de vină este Omul. Omul trebuie să fie cuminte de acum încolo şi să nu mai polueze şi să nu mai consume energie şi să fie ecologist şi să aibă grijă de planetă, că alta n-are. Şi Omul trebuie să asculte de mine, pentru că eu sunt Thom Yorke de la Radiohead şi deci sunt mult mai deştept decât voi, şi fiind eu aşa deştept, mă gândesc toată ziua-bunăziua la binele omenirii şi al planetei şi am ajuns la această concluzie. Eu sunt Thom Yorke şi sunt mult mai deştept decât voi, şi ştiu lucruri pe care voi nu le ştiţi, pentru că sunteţi mai proşti, şi de-aia trebuie să ascultaţi de mine şi să opriţi industria chiar dacă toată lumea va deveni şomeră şi va muri de foame, şi trebuie să închideţi fabricile şi să nu mai mergeţi în vacanţă şi ştiu că este foarte greu când nu eşti ca mine milionar în dolari, lire şi euro, dar eu vă spun asta pentru că este spre binele vostru, şi de fapt la ce vă trebuie vouă vacanţă, că sunteţi nişte proşti, şi decât să staţi voi două săptămâni la soare după ce aţi muncit tot anul într-un birou nenorocit cu ochii în computer, mai bine, cu CO2ul economisit de voi dacă staţi acasă, zbor eu pentru patru ore în Islanda şi mângâi un gheţar. Şi vouă, cei care nu credeţi că omul este în stare să distrugă planeta, pentru că vi se pare absurd, da, vouă, da, ţie, Rhetta Marx, te văd, babo, te văd, de ce râzi? A, crezi că vorbesc aiurea, nu crezi în încălzirea globală, nu crezi că Omul este sursa întregului Rău de pe lume? Ba te înşeli! Şi Omul trebuie să se simtă mereu cu musca pe căciulă, pentru că este Rău! De-aia îi spun eu că e pe cale să distrugă planeta, ca să nu poată dormi liniştit! De ce să doarmă el liniştit în timp ce eu am coşmaruri, provocate ce-i drept şi de mici excese, haha, dar eu sunt artist, eu îmi permit aşa ceva, o şampanie, un fir de cocaină, ei, ce vrei acum, e normal! Oricum, lumea o să se ducă naibii şi voi o să fiţi de vină, dar nu eu, pentru că eu am zis că aşa o să se întâmple. Hei, babo, stai uşor, ce vrei să faci cu toporul ăla… babo, Rhetta, auăleu, fugiţi, oameni buni, că asta a înebunit!”

Trust me. I’m old.