Un pas înainte pentru omenire.

Babelor,

Aseară mă plimbam pe facebook. Mai un like în stânga, mai o prietenie în dreapta, şi brusc porţile iadului s-au deschis şi din ele au început să curgă cauze.
Pentru cele dintre voi care nu ştiu ce sunt alea cauze (corect: „Causes”), adică pentru Petronia, chestia e cam aşa: un om îşi închipuie în mod complet greşit că problema lui chinuieşte întreaga omenire, şi că împreună cu alte câteva zeci/sute/mii de oameni el o va putea rezolva. Drept care creează o cauză pe facebook şi o trimite altor oameni, care o pot semna, ca pe o petiţie. În momentul în care o cauză are destui semnatari, cu ea nu se întâmplă nimic, ci se pierde în anonimatul facebookian.

Partea proastă, sau partea şi mai proastă, este că până deunăzi primeam zilnic vreo 8-9 cereri de a mă alătura unei cauze. De exemplu, cauzei „De ce a fost omorât Senior la facultatea de medicină veterinară?”. Senior este un cal, iar textul era scris, ca mai toate cauzele, cu caps lock. Alte cauze celebre sunt: „Pentru introducerea transportului în comun pe timp de noapte în Bucureşti”, „România, ţara mea: hai să strângem un milion de voturi pentru cauza României”, etc. Pe mine una, aceste cauze imbecile mă scoteau din sărite. Nu îmi pasă de cal, nu îmi pasă de un clip cu poze din care reiese ce frumoasă e România, şi chiar dacă mă interesează transportul nocturn, nu cred că o cauză pe facebook va duce la realizarea lui, ci o şpagă dată de cine trebuie când trebuie cui trebuie.

Aşa că mare a fost fericirea mea când am aflat că, printr-un simplu clic, poţi arunca toate cauzele la gunoi, blocându-le pentru totdeauna.
Şi exact asta am făcut.

Vă pup,

Rhetta

Furia de sfârşit de an.

Babelor,

Anul e pe terminate, ceea ce a făcut juma’ de internet să se întrebe cum să îmbunătăţească ceva ce funcţionează ok.

Primii au fost cei de la yahoo, care au inventat minunata funcţie prin care eşti dată afară din mail la o secundă după ce te-ai logat. Bravo, yahoo!

Au urmat gazdele noastre de la WordPress, care şi-au zis că eu vreau neapărat să ştiu că ceva numit Akismet a hotărât că un comentariu nu este spam. Nu, dragă WP, nu mă interesează chestia asta câtuşi de puţin, mă doare drept în cur de Akismet; nu vreau să-l văd în faţa ochilor, nu vreau să văd că un comentariu al meu însămi nu este spam – ştiam asta deja – şi în general fă ca totul să fie ca mai înainte. (nu vă speriaţi că văd fantome; e vorba de ceva ce îmi apare doar mie, în meniul de administrare al blogului.)

În fine, în ultimul rând, prietenii noştri de la facebook şi-au zis că hai să profite de haosul de la yahoo (care în plus încearcă din când în când să-mi bage pe gât o versiune nouă a mailului, în care mai e incorporat şi chatul), schimbând întrucâtva felul în care arată profilul, astfel încât acum nimic nu mai este unde era sau unde ar trebui să fie. În schimb, diverse informaţii suplimentare şi absolut neimportante, cum ar fi facultatea pe care a absolvit-o userul sau câţi metri pătraţi are bucătăria sa, apar în header. De ce? Cine v-a cerut asta? Vă fut în gură, facebook.

Bine, îmi bat gura de pomană şi ştiu asta. Lucrurile se vor schimba întotdeauna din rău în mai rău, din urât în mai urât, pentru că cineva crede că asta ar trebui să se întâmple. Nu trebuie. Oamenii tineri care lucrează la fb, yahoo şi wp sunt nişte cretini lipsiţi de bun-simţ, bun-gust şi orice brumă de creier. Oamenii bătrâni care vor ca totul să rămână mereu la fel au dreptate şi ar trebui să conducă lumea. Oameni ca mine. Sau ca Silvio Berlusconi.

Vă pup,

Rhetta

Viitorul sună bine

Oamenilor,

În sfârşit am dat de ceva cu care sunt acord în legătură cu zilioanele mereu crescânde de reţele sociale care nu te lasă nici reţeta de zacuscă s-o ţii pentru tine. În cazul în care ea ar exista, aşa, metaforic. Iată despre ce e vorba:

“One day… Facebook, Youtube, MySpace and Friendster will come together as one. It will be called FookYouMyFriend”.

Subscriu râzând cu lacrimi la ideea unei lumi în care oamenii ar recunoaşte cam cât îi interesează din lucrurile privind vieţile celorlalţi cu care-şi pierd vremea online. Sau în care şi-ar da seama că atunci când eşti dorit în viaţa cuiva sau suficient de important pentru cineva, eşti păstrat pur şi simplu. Sau că 3932184309 de prieteni înseamnă mai puţin decât 10.

În final, zic că YouTube nu cred că e de acelaşi tip, dar era necesar în ecuaţie.

VENI, VIDI, HASHTAG

Baboaicelor, aseara am avut una din cele mai stranii discutii din viata mea. Eram cu sor-mea si cu vara Petronia la o masa si alaturi de noi mai era o persoana care ne povestea ca fusese amenintata cu un topor de cineva care iesise dintr-o padure.

Acuma, desi nu vreau sa am de-a face cu persoane care ajung in situatia asta, eram gata sa trec totul cu vederea cand un porumbel scapat de mine pe gura a inflamat discutia si mai tare. Mai exact acest eveniment, la care urma sa merg a doua zi, adica azi.

Bine, dar de ce te duci? m-a intrebat persoana respectiva. Ce treaba ai tu cu new media? Nu amesteci lucrurile?

Numai ca intrebarile ei ricosau din pereti si se intorceau fara raspuns, pentru ca nu ai ce sa-i spui unei persoane nu tocmai informata. Cum ar fi faptul ca daca tii un blog, si inca unul bun, e bine sa mergi la evenimentele astea fie si numa’ ca sa iei pulsul onlinerimii in carne si oase.

___________________________________________________________

Desigur ca, inca o data, am avut dreptate. O certifica unul din speakeri si anume Neil Perkin, autorul Only Dead Fish. Adica un fel de Zoso al Angliei. Sau, ma rog, unul din cei cativa Zoso pe care ii detine Anglia, pentru ca acolo totul e, evident, la alta scara.

Omul foarte pertinent si cu niste slide-uri foarte misto, in care oferea unghiuri de vedere babane despre ecosistem twitter, gruparea de sisteme politice virtuale Wikipedia, relatia biunivoca consumator – progres tehnologic. Si, desigur, opinii despre felul in care industria (ca asta e) a schimbat definitiv fatza lumii + alte recomandari pe care vi le pasez spre aruncat ocheane.

Trendsmap { ce se vorbeste real-time pe twitter in diverse colturi ale lumii }

Funtheory { care probabil ar putea fi si mai misto cu mine si sor-mea }

L-am abordat la iesirea din sala (pe bune, adica) explicandu-i existenta mea si a sora-mii. Cu acordul lui (iar pe bune) reproduc ca am palavragit vrute si nevrute la un fursec, eu inaintandu-i teoria mea vis-a-vis de proiectia vesnicei aspiratii umanifere de imortalitate in inventia numita internet.

El a zambit, spunand ca nu s-a gandit la asta, dar ca, intr-adevar, omenirea e mai aproape ca niciodata de o atare conditie, cauzata de conditia insasi a internetului. Am concluzionat, spunand ca toata povestea asta nu e pentru mine decat un nou Turn Babel (pe orizontala, cum a sugerat Mr. Circular).

___________________________________________________________

Au urmat discutii si cu alte persoane, cum ar fi CM, care ne-a explicat avantajele si dezavantajele investitiei in bloguri. Unul din ele fiind, se pare, imposibilitatea actuala de cuantifica un ROI concret data fiind neputinta de raportare la ROI-urile celorlalti investitori.

Ha?

Return of investment. Piata nereglementata, si cer squze cu ocazia asta celor care vor citi printre randuri lipsa mea de experienta in domeniu. E totul pentru un scop mai mare.

Ca sa-i imbunez, declar pe propria raspundere ca la standul de carti se prezenta urmatoarea chestie, via Prior & Books. Adica Macbeth, ca sa iau doar un exemplu, repovestit in tweets. Si retweets de ce nu?! – Eu m-am simtit un pic ca Victor Hugo care protesta la auzul faptului ca se va construi metrou in Paris. Voi?

P.S. – Neil, the trackback is only my way of showing appreciation as to what concerns your proficient speech 🙂

Fata lu’ aşa are o poză aşa. Sau: mare brânză.

Babelor,

Citesc pe diferite site-uri, inclusiv Caţavencu şi rămăşiţele Cotidianului (sau Voxpublica, whatever…), o ştire de ultimă oră: „Ana Geoană rupe facebookul” (este vorba despre fata lui Mircea Geoană, logic). Cum şi eu am cont pe facebook şi sunt uneori destul de plictisită cât să fiu interesată de acest site, am dat o citire ca să văd despre ce este vorba. Şi am aflat (din Caţavencu) că fata a postat acolo o poză cu ea în costum de baie, şi… În fine. Ca de obicei în presa noastră, comentariul este cretin, misogin şi stupid. Ok, fata are 14 ani, cont pe facebook şi ceva poze. Da, şi ce? Pe cine ar trebui să fută grija de chestia asta? Pe mine nu. Se întâmplă lucruri mai importante în România, din câte ştiu.

Concluzie: ce ne spune întregul articol despre Ana Geoană este că este o fată normală. Ce ne spune articolul despre Caţavencu este ceea ce ştiam de fapt de mult: că este o bucată de hârtie pe care sunt scrise litere şi tipărite poze. Nimic mai mult.

Fara titlu.

Stateam si ma gandeam mai ieri, mai azi, la una-alta. La ce se-ntampla, de exemplu, cu contul de feisbuk al unui om care moare. N-am gasit un raspuns. Voi, care le stiti pe toate, puteti sa raspundeti la asta? Eu simt doar ca acest feisbuk insumeaza perfect gregaritatea acestor vremuri. De-asta m-am si decuplat de la el.

Da, zilele trecute mi-am auto-distrus contul de feisbuk. Pentru ca daca el inca e Trendul, e cam trist, recunoasteti. De ce sa nu-mi propun eu – mie un trend, in care sa nu am de-a face cu o asemenea Imbecilitate. Pentru ca pe bune-acuma, recunoasteti ca asta e.

Dupa care m-am mai gandit ce-o sa fie cu sor-mea dupa ce io n-o sa mai fiu. Cre’ c-o sa se plictiseasca ca o tampita, si-o sa scrie posturi de una singura, la care o sa-si raspunda tot singura. Din cand in cand o sa se dea cu capu’ de usi. Si tot din cand in cand o sa se-ntrebe cum e acolo unde sunt io. O sa bea mult, poate, din cand in cand o sa se si bucure, da’ la finalu’ zilei o sa se cace pe ea, si n-o sa mai fiu io s-o sterg la cur.

E de asemenea foarte probabil ca citind postul asta sa va-ntrebati ce se-ntampla cu mine. Bine, probabil ca totusi n-o sa va-ntrebati, pentru ca voi aveti, nu-i asa, Raspunsurile. Dar daca o faceti, va zic doar atat: buna-ntrebare.

Brainstorming session la surorile Marx.

Babelor,

Îmi stricam ochii pe facebook, zgâindu-mă la o listă interminabilă de aplicaţii. Printre cele mai populare se numără:

– Friend Facts: Have you ever wondered what your friends REALLY think about you? Take the Quiz and find out! Over 3 BILLION questions answered! (trebuie să recunosc că mi se rupe ce gândesc prietenii mei despre mine. Şi oricum ştiu ce gândesc: că sunt o tipă mişto. Dacă nu, nu îmi sunt prieteni. Deci?)
– Find Your Exact Age: Take this application to find out your exact age. Display it on your profile. (aplicaţie pentru idioţii care nu sunt în stare să facă o mică operaţiune de scădere, adică anul în care ne aflăm minus anul în care s-au născut)
– My Magic Mirror: Consult the magic mirror to see what he will tell on you! (Că sunt cea mai frumoasă din ţară. Ce alt rost poate avea o oglindă magică?!?)
– Enemy of the Day: Find out who is your enemy of the day? (Moartea. Alt inamic nu are nimeni, trust me…)
– I bet i can find out your favorite color in 7 questions. (I bet I can find out your address in 7 questions. I also bet that I can stick my Chevy Suburban up your ass. Wanna bet? Yes?)

Şi tot aşa, babelor, sute de mii de aplicaţii care nu au nici un alt rost în afară de a ne fura o bucăţică din timpul şi aşa prea scurt pe care îl avem de petrecut pe această planetă.

Dar lumea vrea să-şi-l piardă. Nimeni nu pare să aibă nici cea mai mică idee cum să-şi petreacă viaţa într-un mod cât de cât inteligent.
Şi observând acest lucru mi-am zis: dar de ce să nu facem şi noi aplicaţii din astea imbecile? Probabil că se lasă cumva şi cu nişte bani, că altfel nu ar fi fost făcute, nu? Cineva a fost plătit pentru ele, şi cu ce este cinevaul respectiv mai bun decât noi?
Aşa că propun să facem o mică sesiune de brainstorming, în scopul de a inventa noi aplicaţii fără rost, dar cât de cât amuzante. Încep eu, că sunt la mine acasă:

– Insult your friends! You always wanted to tell your oldest friends that you think they suck? Do it now with insult your friends – and make it public to everyone how much you despise them!
– How Large is Your Asshole? Find out what vegetable fits best inside it!
– What Do Your Genitals Smell Like? Is it vanilla, cinnamon, roses or fish?

OK, bănuiesc că aţi înţeles ideea. Iar acum este rândul vostru. Succes!

Mă simt neglijată

Da, babelor, chiar foarte neglijată, şi anume de voi. Poate că vă amintiţi că povesteam acum multe, multe săptămâni cum e cu facebookul. Ei bine, ăsta era doar un fel de a spune că am cont pe facebook, dar mai nici un prieten, adică numai doi: Lorena şi Marius. Mă gândeam că, auzind că am cont, mă veţi căuta, ca să ne împrietenim mai bine. Şi când colo, nimic. Nimeni. Şi mă întreb de ce: v-o fi oare greu să scrieţi „Rhetta Marx” în căsuţa aia unde scrie search? Sau poate mă ocoliţi din jenă? Sau din răutate? Mă tem că nu voi afla niciodată. Şi până atunci consum ca proasta sute de batistuţe de hârtie în fiecare zi, şi tot actualizez şi actualizez fereastra browserului, dar degeaba, absolut degeaba. Nimănui nu-i pasă de mine. Sunt singură, ca un monstru, ca o bestie, ca o meduză.
Of…

Modern times (and moms)

Nu, babelor, nu vreau să vă vorbesc despre filmul lui Chaplin, şi nici despre albumul lui Dylan (foarte bune amândouă). Nu. Nu.
Ci despre vremurile astea în care trăim, sau mai curând despre o fărâmă din ele.

Acum câteva săptămâni mi-am făcut un profil pe facebook, să mai schimb o vorbă, o părere, o impresie cu verişoara de la Buzău, prietena din Belgia, fostul amant din Orlando, FL. Şi alţii. Oameni ok, mai tineri decât mine, nepoţi, nepoate, nepoţii şi nepoatele lor, nepoţii şi nepoatele prietenelor mele. Lume tânără, ce să zic. Lume tânără care tocmai a făcut, cu metode specifice, un copil.
Aşa că zilnic îmi este dat să văd noi poze cu un om mic şi foarte urât, însoţit de comentarii fie banale („are 3,1 kilograme”), fie ruşinoase („iarăşi îi merge burta. N-am dormit toată noaptea, nu ştiu ce să mai fac”) fie complet idioate („iarăşi a făcut febră, am chemat doctorul, care a zis că nu-i nimic grav. Dar nu sunt sigură… Cunoaşte cineva un doctor bun?”).
Acum, babelor, poate o fi din cauză că sunt eu o persoană mai răutăcioasă, sau o fi din cauza vârstei, la 94 de ani nu-ţi mai arde de poze cu copii, dar mămicile astea tinere sunt foarte enervante. Pe vremuri nu erau, pentru că nu aveau posibilitatea să îmi invadeze ecranul cu puii lor bolnăvicioşi; dar acum, viaţa fiecărui copil pare să fie compusă dintr-un set interminabil de fotografii şi filme puse pe net. De ce? Copiii sunt relativ urâţi, nu spun nimic descifrabil multă vreme (deşi o mămică ar fi de altă părere: „astăzi a spus primul cuvânt: mgaamh”!!! Probabil că vroia să spună Mama!”) şi nu devin interesanţi decât pe la 14-15 ani.
Ştiu că vorbesc degeaba; ştiu că tinerele mame îşi văd copiii cu alţi ochi decât îi văd eu; ştiu că nu am nici o şansă, şi că în cel mult zece ani internetul nu va mai putea fi folosit, fiind inundat cu filme interminabile care ne vor arăta un bebeluş hidos dormind, eventual în 3D.
Dar nu sunt de-acord, babelor. Nu sunt de loc de acord, şi ţin să îmi exprim dezacordul.
Zis şi făcut.