Pe care… l-am băut (N° 17) : un premiu meritat

Da, mă babelor,

Marele premiu merge la domnişoara Mimi. Lauri, podium, standing ovation, confetti, şampanie, fanfară, poze pe scara avionului, contracte grase, tricouri cu dedicaţie, fundaţia Mimi, flacăra olimpică, brelocuri, copii pozaţi cu Mimi, bulevardul Mimi fost Dacia, noul Austin Mimi 1.8, 16V.

Fincă a găsit prima şi v-a mai dat şi un hint în plus, şi da, mulţi spun că e mai interesantă cartea decât filmul. Dacă tot nu v-aţi datără seama, e vorba de Fahrenheit 451.

Mai iau premiu domnişoara Corina, Afanasie Inorogovici Piticugrasov (cu menţiunea sto gram în ascunzişul din masă), Dan Sukhoi (pe credit), noul cititor care se ştie (cu menţiunea „Sufferin’ succotash!”), Petronia (cu menţiunea Petronia), draksor (cu menţiunea închis pentru renovare), cârcotaşul imobiliar (cu menţiunea la mansardă), Noemi von Kronstadt – Marx (cu menţiunea The Shorts – Annabelle, la plus belle fille de Bruxelles), iTaci (cu menţiunea fără menţiune), litera A (cu menţiunea Olympic ’64)  şi Raluca, printr-un miracol şi prin preajmă. Şi toţi pe care i-am uitat.

Monorail-ul ăla cu care se dădeau Julie Christie şi Oskar Werner (adică Guy Montag: Montag fincă ieri era luni, ja ?) chiar a existat. L-au făcut franţujii de la SAFEGE prin 1963 – construiseră un kilometru jumate de linie la Câteauneuf-sur-Loire, unde-l încercau – şi parascovenia chiar era să devie metrou parizian, pe o parte din traseul liniei opt. Aia mov, mă. N-a fost să fie, păcat. Au pus japonezii ideea-n practică la ei acasă, hai diridam şi sayonara. Peste ani de zile, vagonul ajunsese pe post de dependinţă şi coteţ în curtea unui răzeş franţuz; nişte entuziaşti l-au luat pe cinjmii de franci ca fier vechi şi l-au cărat la o unitate militară, cică să-l restaureze. N-a fost să fie: a.m.r. zero, hai liberare, unitatea s-a cărat, ciuciu vagon, casare, nici ăia de la URACA nu-l mai repară. Poza e luată de aici.

Iar casa e aia unde stătea Montag cu nevastă-sa (nu mai ştiu cum o chema, ăăă… Aa, da, Linda – Linda, you’re absolutely fantastic !), jucată tot de Julie Christie. Cică e de vânzare, merită ca rezidans segonder. Poza ciupita de aici. Fancy, numai că gazonul ăla e cam părăginit.

Gata, hai, să vie premiile ! Începem cu vinul şi scriem aşa:

Chiar şi pe vipia lipicioasă şi de sufleţi sleiţi a verii din Principate, cea care-mpinge cu puls proletar pulimea estivală afară din casă către hidratări ventripotente la umbra unei beri, preacinstitele noastre obrazuri boiereşti se răscumpărau cu fason şi dichis, criteriu şi panaş – a se citi l’art et la manière – la lumina unui pahar de vin. Jamais homme noble ne hait le bon vin, spunea Rabelais, iar astăzi, cu voluptatea conspirativă a saturnaliilor de budoar, am să vă torn în pahar un Grand Vin de Bordeaux. Pentru că pelerinajul de azi într-acolo e menit: către viile bordeleze, şi mai precis în Haut-Médoc, fief al bunului rege Henri IV.

În polisemia aiuritoare de parfumuri şi gusturi care înseamnă Bordeaux, vinurile de răsfăţ solar din Haut-Médoc au rasă, putere şi eleganţă de pur-sânge, complexitate, rafinament şi generozitate, toate învelite într-o cuminţenie aproape serafică.

Vinul ăsta de azi, mezami, aproape că era să nu fie, pentru că după prăpădul filoxerei de la sfârşit de veac nouăsprezece, altă pacoste avea să pustiască aproape de tot viile prin partea locului. Prin 1923,  auzi dumneata: apropitarul de atunci, contele Tchernoff, rus cu sânge subţire, minte la fel şi apucături de cavalcadă de stepă, a şi-a pus în cap să crească el vaci în loc să facă vin. Numai că solul ăla neprimitor de pietriş, argilă şi calcar nu lasă să crească decât via. Şi ce vie, le hasard fait bien les choses, nu-i aşa ?

Dar să citim: Château Larose – Perganson 2000. Haut-Médoc. Cru Bourgeois, se-nţelege. Alcătuit simbiotic după didascaliile de alchimişti ale vrăjitorilor creatori de vinuri de acolo: vreo 55% Cabernet Sauvignon şi restul Merlot. Primul aduce matricea complexă, forţa, cuminţenia şi longevitatea, iar Merlot-ul, fruct, prospeţime şi rotunjime.

Odată scos din pimniţă şi trecut cu băgare de seamă în carafă vreo trei ceasuri, gata:

Roba: Rubiniu sprâncenat, dar vivace şi sclipitor.

Aroma: stare instantanee de vrie plată în răspântia dintre veacuri: foc de artificii şi festival de fructe roşii, cacao, prune uscate şi o notă furişată de lemn-dulce.

Gustul: putere, rotunjime şi generozitate, taninuri topite catifelat, un boisé discret.

Finalul: prelung şi absolut în afara vremii, bien-être ingenuu şi vorba franţuzului: on a volé la cuisse de Jupiter !

Haidi gata,

Fiţi cuminţi,

Vă pup.

Poşta redacţiei opşpe (n-ai un foc ?)

Babelor, mezami, mă copii,

Primit ieri scrisoare pe asdresa consulatului francez al blogului nostru. Expeditor este domnul Mititelu J. Hortensiu-Alain, şeful cazărmii de pompieri din Bucinişu Mărunt, România. Domnia-sa ne face părtaşi unei serioase dileme stârnite de anunţul comercializării exclusive – începând cu noiembrie 2011 – a ţigărilor care se sting între două fumuri. În româneasca jurnalistică post-proletară, astea se cheamă – cică – ţigări cu tendinţă redusă de aprindere. Tiens, tiens, hopa. În preambul, am să vă-ntreb dac-aţi văzut vreodată o ţigară care să aibă vreo tendinţă oarecare. Sau care să năzuiască. Sau care să tânjească după ceva anume. Eu nu. Da’ mă rog, să lăsăm, hai mai bine să vă spicuiesc din scrisoarea domnului Hortensiu-Alain Mititelu:

Stimati doamnilor babi şâ dumniavoastrâ, matali musiualixandru,

 

În primu rând, vriau mai întâi ca sâ ştiţ câ nuoi vâ urmârim cu niesaţ aişi cari ni plaşi tari-tari mult cum purtaţ lumia roatâ prin meandrieleli (sic!)vieţii că avieţ sfaturi practişi şâ mari drieptati şâ ni strânjim în fiicari siarâ la bruodbiend la buticu sătiesc ca sâ ştim.

 

Ieti ci sâ-ntâmplâ: cicâ di prin nuoiembrii anu curient, dupâ cum scrii aişi la jurnal, o sâ sâ vândâ numa ş’numa papiroasi cari sâ stinji sângurieli-sângurieli. Ca s’nu mai hii inşiendii, sâ zişi în articuol.

 

Vălieu, auz la iei şi mari prăstii, doamni babilor, saracan di mini ! Nainti pi vriemuri fumam papiroasi ca Carpaţ, Buşieji sau Mărăşieşt cari iera umpluti cu un sfiert tutun şâ riestu şpan, azboşimient, rădăşini di rafii şâ dibluri di paişpci cari nu s-aprindia pacatili mieli niş stropiti cu motorinâ şâ ni sâ ţuguia buzili di cât trăjiam din ieli şâ consumam cât o cutii jumati di chibrituri la o ţigarâ şâ nu iera doamnâ mai puţini inşiendii dicât dupâ rievolturâ când la căminu cultural s-o făcut butic di şiela şâ s-o găsât asos şâ lemeu şâ papiroasili aistea sâ pierpelea sângurieli-sângurieli dac’ nu ieşt atient şâ ajunjia la chiştuoc fărâ ca s’dai fălşi da nu sa criescut statistic aşa siemnificativ inşidienţa la inşiendii fincă făcurâm olec’ţâ di studii comparativi cu tiestu tâ mic şâ riegriesii lojisticâ şi tăti şieli statistişi di cuviinţâ şâ ieşâ câ p = 0,62.

 

Prăbliema uiti undi-i. Di fapt îs trii prăbliemi: una-i câ aşa-i, iesi mari pojar şâ prăpăd când uomu cari pufăi din ţigarâ aţipieşti câ vin Moş Ieni şâ cu Mistier Sendmien pi la jeni. I driept, am işât di douâ ori cu tulumbili dupâ rievolturâ. Întâi ca sâ stinjiem casa lu Ion Dominique Amăriucâi cari fuma chient opt şâ adormisi subit, aşa. Numa câ pi Ion îl diagnosticasi don’ duoctor di la dispiensaru’ cu platâ cu narcolepsii. Adicâ Ion adormia din nica. Câ cânta la harpâ, câ juca tabiniet, câ picta, ni une, ni deux, hop ! ti trieziai câ sforăia. Şâ dieci nu ieria vinovat chientu opt cari avia combustia singuricâ, vinovatâ ierea bolieşniţa lu Ion şâ aşa câ iesi din calculi. A doua oarâ am işât câ mistuia flăcărili primăria cari paznicu fuma tot o ţâgarâ cari sâ pierpeleşti singurâ şâ aţâpisi. Da’ aţâpisi câ iera addictid la bienzodiazipinişi şâ la barbiturişi şâ iar nu-i di vinâ papiroasa, i di vinâ farmacuopieia şâ iarâ iesi din statistişi. Adica nainti s’ni vândă papiroasi cari nu s’pierpeleşti diloc sâ sâ facâ aşa mai digrabâ campanii împotriva hipnuotişielor şâ diepiendienţei di bulini şâ s’nu mai aţipiascâ omu când nu-i voii.

 

Prăbliema doi i câ chiar nu pria mai ari ci sâ mai arzâ. Şientru di butielii nu mai iesti câ s-o făcut şnac-bar, rafinăria îi acuma scaiscrieipăr, păduri nu mai iesti câ s-o rietroşiedat şâ acuma-i tierien di guolf, undi mai pui c-am săvârşât cuontract cu miecduonald cari ni dă ulieiu di la friptieuzi pi cari-l punim în dizălu di la tractoari şâ di la gipu primăriii. Rămâni doar locuinţili. Şâ dac’ niş ieli casili nu mai ardi, je vous pose la question: noi şi ni faşim ? Şomieri ?

 

Şî probliema trii i câ-i şâ oliec’ţâ di cuonspiraţii di la ăia di la OPEC, cari câ să scumpi barilu sâ vidieţ voi cât o sâ cuosti brichetili mai mult dicât un bax şâ când ti gândieşt câ triebi şăsi brichieti la un pachiet di papiroasi din aşielea… Mari prăstii mari ! Voi şi zâşiţ ?

Babelor, eu aş fi tentat să-l sfătuiesc pe domnul Hortensiu-Alain Mititelu să nu se mai frământe degeaba, fiindcă într-o lume în care până şi prostia se vrea ignifugă, are totuşi posibilitatea să se reconvertească. I-am trimis un DVD cu Fahrenheit 451, sper să-i aducă niţel optimism. Vă las şi pe voi să-i răspundeţi, poate aveţi o idee mai bună.

Fiţi cuminţi,

Vă pup.