Cum să faci un film din Noul Val Românesc

Babelor,

Între noi fie vorba, chestia cu „Românul s-a născut poet” e o prostie. De fapt, românul s-a născut regizor. Din păcate, totodată românul s-a născut român, drept care filmele pe care le regizează fac parte din Noul Val al Filmului Românesc. Și pentru că unii dintre voi n-au apucat încă să debuteze pentru că nu și-au scris încă scenariile, vă voi oferi aici un scurt compendiu menit să vă ușureze calea către glorie. Așadar:

1. Dacă filmul vostru are muzică, aceasta este diegetică. Adică este muzica pe care o ascultă personajele atunci când ascultă muzică. Astfel, dacă două personaje se sărută, nu se aude Richard Cleyderman decât dacă cei doi îl ascultă la combina din încăperea în care se află. Altfel nu (vezi „Aurora” și „Polițist, adjectiv”).

2. Acțiunea din filmul vostru se petrece într-o singură zi (vezi „Felicia înainte de toate”).

3. În primul cadru, eroul sau eroina se află într-un pat și doarme, pentru că așa își încep oamenii ziua: dormind (vezi „Felicia înainte de toate”, dar și „Marți, după crăciun” și multe altele).

4. Conflictul din filmul vostru este unul familial. Pentru că familia este singura celulă a societății cu care ați intrat vreodată în contact și despre care știți, așadar, câte ceva. Nu faceți filme cu relații între necunoscuți, nu faceți filme în care personajele au un loc de muncă; faceți filme care se petrec în sânul unei familii (vezi „Felicia înainte de toate”, „Marți, după crăciun”, „Poziția Copilului”).

5. Între cine să fie conflictul? Mamă și fiică – nu (s-a făcut în „Felicia înainte de toate”). Soți, nu – s-a făcut în „Marți, după Crăciun”). Mamă și fiu – nu (s-a făcut în „Poziția Copilului” și „Din dragoste cu cele mai bune intenții”). Tată și fiu – nu (s-a făcut în „Principii de viață” și „Rocker”). Ce rămâne, deci? Exact: tată și fiică!

6. Ok, aveți deja cam jumătate de film: conflictul este între tată și fiică, iar în prima scenă cineva doarme. Cine doarme? Păi, de obicei eroul. Cine este eroul vostru? De obicei („Felicia înainte de toate”, „Din dragoste cu cele mai bune intenții”), personajul mai tânăr. Deci fiica.

7. Așadar, în prima scenă fiica doarme. Câți ani are fiica? Să zicem 23, este studentă. De ce doarme? Pentru că s-a culcat târziu. Din cauza asta, doarme mult, așa că puteți băga un cadru de vreo cinci minute cu fiica dormind, iar apoi trezindu-se încet (știu, până aici este leit „Felicia înainte de toate”, dar nu face nimic, pentru că este un film românesc, și deci nu-i nici o rușine să fie ca toate celelalte filme românești).

8. Bine, și ce face tatăl în timpul ăsta? Păi, simplu: tatăl este în bucătărie și își face un ou. Iar mama? Mama este la mătușa Rodica, pe care o ajută cu pregătirile pentru parastasul unchiului Ionel.

9. Dacă fata este studentă și stă cu părinții, ea este din București, pentru că acolo se petrece filmul.

10. Fetei îi sună telefonul. Deși trăim în era smartphone-urilor, fata are totuși un Nokia rablagit. Nu ni se explică de ce, așa are, și gata. De fapt, telefonul nu sună, ci vibrează. Fata nu îl aude. Telefonul se oprește din vibrat, apoi începe din nou. Fata se întinde către noptieră, ia telefonul, se uită somnoroasă la ecran. Pe ecran scrie „Dana”. Fata respinge apelul și pune telefonul la loc pe noptieră.

11. Telefonul sună din nou. Fata se uită iarăși la el. Este tot Dana. Fata răspunde. Cu o voce obosită, o întreabă pe Dana ce vrea de la ea.

12. Are loc o conversație scurtă între fată și Dana. Nu înțelegem mare lucru, dar nu-i nimic. Fata spune că o să ajungă (nu știm unde) pe la unu. Din bucătărie, tatăl o strigă. Întreabă dacă s-a trezit. Fata zice că da. Tatăl o întreabă dacă vrea un ou. Fata zice că nu.

13. Fata se ridică. Se uită pe geam. Este vară. Îl deschide.

14. Fata nu este nici urâtă, nici frumoasă. Fetele din filmele românești sunt întotdeauna așa. Fata poartă o pijama, pentru că fetele din filmele românești nu se dezbracă niciodată, și nici sex nu fac.

15. Fata se duce în bucătărie, unde are loc o discuție cu tatăl ei. O discuție normală, dar ne dăm totuși seama că există pe undeva o tensiune între cei doi. Nu ne este clar de ce.

16. A trecut ceva timp. Fata iese din casă. Camera o urmărește pe străzi. Trec alte cinci minute.

17. Fata se întâlnește cu Dana. Din dialogul lor aflăm că fata s-a culcat târziu pentru că și-a petrecut o bună parte din noapte alături de un tip. Tipul are nevoie de un nume. Îi vom zice Vlad.

18. Scenariul este aproape gata. Miza sa? Simplu: va ajunge fata la parastasul unchiului Ionel? Da, va ajunge. Va avea ea o criză de nervi? Desigur. Îi va reproșa tatălui că nu o lasă să își vadă de viață, pentru că tatăl spune o vorbă dezaprobatoare despre Vlad? Bineînțeles. Îi va reproșa fata tatălui că din cauza generației lui generația ei duce o viață de căcat și trebuie să emigreze? Ba bine că nu. Va fi avut fata ceva mai înainte o discuție cu Vlad în care acesta (student la medicină) îi va fi zis că are de gând să plece în Germania după stagiatură? Evident.

19. Și tot așa. Filmul îi va lăsa pe spectatori cu un gust amar și cu impresia că au văzut ceva ce nu i-a interesat câtuși de puțin. Va câștiga un premiu la un festival de categoria B. Va avea 1200 de spectatori în România și 8400 în Europa de Vest.

20. Un an mai târziu, veți face alt film din Noul Val al Filmului Românesc. Pentru inspirație, veți intra din nou pe acest blog, unde veți găsi un nou scenariu, foarte asemănător cu cel de mai sus.

21. Veți avea o viață lungă și interesantă, doi copii (Andrei și Corina), un Hyundai Santa Fe și o pisică tărcată. Îmi veți fi etern recunoscători pentru această postare, dar nu veți recunoaște acest lucru niciodată. Mâncarea voastră preferată va fi ciorba de perișoare.

Vă pup,

Rhetta

Felicia înainte de nimic.

Babelor,

Am fost la film. Ăla din titlu, regia Răzvan Rădulescu şi o olandeză, scenariul probabil tot ei, în rolul principal Ozana Oancea.
Pe scurt: Felicia trăieşte în Olanda, este în vizită în România la părinţi, are avion către Amsterdam la 12:10, îl pierde, caută alt avion, trebuie să ajungă a doua zi în Olanda, să-şi copilul din tabără. Conflict major cu mama, tatăl este bolnav (poate chiar grav), conflict minor cu soră-sa, conflict aşa-şi-aşa la telefon cu fostul soţ olandez.
Dialogurile, magistrale. Jocul actorilor, perfect. Filmul, de o plictiseală de nedescris. De furie am mâncat trei scaune, am rupt podeaua, am inundat sala cu o aureolă neagră. Inimaginabil, inimaginabil, inimaginabil, pentru că nu m-a interesat nici cât negru sub unghie de femeia aia sau de părinţii ei sau de căcatul ei de dramoletă de două parale.
Dar repet, foarte bine jucat.
Păcat.
Şi întreb: oare în România se va mai face vreodată un film în care scenaristul şi regizorul să dea dovadă de un dram cât de mic de imaginaţie, sau ne axăm pe vecie pe drame sociale despre oameni de care nu îi pasă nimănui?
Dar vai, ştiu răspunsul.
Iarăşi păcat.

Vă pup, şi vă implor să nu mergeţi. Spre binele vostru.

Rhetta