Etică profesională my ass.

Babelor,

Pe scurt: după o altă noapte nedormită din motive cât se poate de neserioase, îmi mijesc ochii şi încerc să citesc un articol pe site-ul ziarului Gândul. Articolul zice aşa:

„O treime dintre ziarişti îl consideră pe Cristian Tudor Popescu un model pentru mediul jurnalistic, în ceea ce priveşte respectarea eticii profesionale, se arată într-o cercetare realizată de Agenţia de Monitorizare a Presei şi Centrul pentru Jurnalism Independent.”

Aflu mai departe că „potrivit cercetării, cei mai mulţi jurnalişti intervievaţi (83%) au menţionat „corectitudinea” drept cea mai importantă valoare a meseriei pe care o practică, aceasta fiind urmată de „echidistanţă” (69%) şi „interes public” (68%).”

Ok, îmi zic. Corectitudine, echidistanţă, interes public. Ţinem minte, dăm pagina, citim următoarele:

„Senior-Editori (ai ziarului Gândul, nota Rhettei Marx):
Lelia Munteanu, Rodica Ciobanu
Cristina Modreanu, Cristian Tudor Popescu
Marian Sultănoiu,Liliana Ruse”

Remarcăm lipsa unui spaţiu între virgulă şi numele Lilianei Ruse. Citim şi mai departe:

„Acţionari Gândul: PubliMedia International – 80%, Cristian Tudor Popescu – 14%, Bogdan Chirieac – 6%”

Şi cădem pe gânduri. Deci cum vine asta, în ziarul celui mai corect şi echidistant jurnalist apare un articol din care aflăm că jurnalistul respectiv este cel mai corect şi echidistant?

Hm.

Babelor, Eu am mai zis că lauda de sine nu miroase-a bine, şi nu pot decât să mă repet.
Şi mai îmi vine în minte cuvântul „penibil”, dar nu ştiu exact de ce.
Voi?

Revista presei

Babelor,

Ca în fiecare a treia joi a lunii, astăzi am făcut un mic tur al presei româneşti. Ca de obicei am sărit peste politică, pentru că de ce aş citi rubrica aia în vreun ziar, şi m-am uitat mai mult la cultură/media/lifestyle (în mod ciudat, o mare parte a presei nu prea vede vreo diferenţă între aceşti trei termeni).
Şi pe ce mi-au căzut ochii? Păi, am descoperit că în Cotidianul există trei rubrici despre bloguri: Analiza de blog, Top 5 cele mai interesante postări de pe bloguri (da, chiar aşa se numeşte rubrica…) şi Bloggerii despre Cotidianul. Nu dau linkuri, că nu merită.
De asemenea, şi în Gândul am găsit un articol despre bloguri: Cele mai comentate subiecte din blogosferă în materie de film, scris de Ruxandra Şandru. Care RŞ a copiat nişte liste de pe zelist.ro şi a zis ce scrie în ele. Aflăm aşadar că cel mai comentat film este Poliţist, Adjectiv (266 de comentarii), cea mai comentată actriţă Maja Morgenstern (229), actor Dan Puric (1008) şi regizor Nicolaescu (601). De ce aflăm asta? Nu ştiu.
Citind prostiile înşirate în Cotidianul şi Gândul, mi-am pus totuşi o întrebare, dovadă că au şi articolele astea un folos: oare ele au fost scrise şi publicate (cel puţin pe site-uri) pentru că presa română a descoperit, în sfârşit, importanţa blogosferei, sau pur şi simplu pentru că cei care le-au scris n-au avut chef să caute subiecte adevărate şi şi-au zis că, dacă tot o freacă pe net toată ziua, ar putea să şi scrie despre asta?

Presa, politica şi alte nimicuri

Babelor,

Ascult Nat King Cole şi am ceva aşa, ca o idee. V-o spun şi vouă.
Este vorba despre presă. Eu citesc ziare din Vest, despre care aş putea spune următoarele:
The Times este conservativ. Daily Telegraph este conservativ. The Guardian este de stânga. New York Times este de stânga. The Washington Post este moderat, cu tendinţe de stânga. Los Angeles Times este de stânga. The Wall Street Journal, ca si celelalte ziare din trustul News Inc., este de dreapta. Le Monde si Liberation sunt de stanga. Frankfurter Rundschau este de stânga. Frankfurter Allgemeine Zeitung este de dreapta. Die Welt este de dreapta. Neue Zuercher Zeitung este mai curând de dreapta. La Repubblica este de stânga.
Aţi prins ideea, da? Mai toate cotidianele din vestul Europei (şi de fapt din întreaga lume) au o oarecare poziţie politică, reprezentată într-o mai mică măsură în articolele de ştiri (de exemplu prin alegerea subiectelor) şi într-o mult mai mare măsură în articolele de fond (deşi multe ziare care se respectă au şi comentatori care reprezintă partea opusă, de exemplu David Brooks la New York Times şi Charles Krauthammer înaintea lui).
Şi acum, o întrebare: care este poziţia politică a Cotidianului? Dar a Evenimentului Zilei? Dar a României Libere? Dar a Adevărului? Dar a Jurnalului, pardon, Căcatului Naţional? Dar a Gândului?
Vă zic eu: nici una. Uneori par să fie de dreapta, alteori de stânga, de obicei nici-nici, pentru că preferă să vorbească despre Fenechiu (articol de top în EVZ), „interzicerea parcării pentru mârlanii de Dorobanţi” (Cotidianul – Top News) sau Bebeluşul 79 (Gândul).
Nu zic că ştirile astea nu sunt importante, sau că nu reflectă realitatea Românească. Dar… Dar sunt oare pe bună dreptate ştirile cele mai importante? Şi încă o întrebare: de ce pe site-ul Cotidianului o ştire intitulată „Elena Băsescu a dansat pe manele” (cu video!!!) este pusă înaintea uneia despre discursul lui Obama de la Cairo?
Aş putea să mă prefac că nu ştiu, să zic că de vină sunt exclusiv imbecilii care compun ziarele astea. Dar ştiu – şi ştim – prea bine că nu-i aşa. De vină sunt a) românii, pentru care dansul Elenei Băsescu este mai important decât vorbele lui Obama şi b) politicienii; da, românii sunt dezinteresaţi de politică, dar cine ar trebui să le trezească interesul? Presa? Nu, nu presa. Sau poate şi presa, dar în primul rând politicienii, cei care fac politica, cei care o gestionează, cei care fac ordinea de zi. Ziceam mai sus – şi poate că ar trebui să-mi cer scuze pentru cât de încurcat este postul ăsta – că ziarele din vest au poziţii politice. Da, dar şi partidele din vest au poziţii politice. Asta e toată şmecheria, de fapt. În toată Europa există conservatori, liberali, socialişti, care chiar asta sunt. În Germania, când un socialist atacă un conservator, o face cu argumente; poate zice, de exemplu, că conservatorul are de gând să reducă ajutorul de şomaj sau să reducă influenţa sindicatelor; de asemeni, un conservator va ataca un socialist motivând că acesta din urmă intenţionează să ridice impozitele pentru anumite pături sociale, ceea ce ar duce la o scădere a investiţiilor private şi aşa mai departe.
Ei, şi în România? Păi în România e aşa: nu contează din ce partid politic face cineva parte, şi mai ales nu contează pentru individul respectiv. Când o să îşi atace adversarul, atunci o s-o facă spunând că acesta are şapte case, se uită cruciş, poartă costume urâte, a fost securist, e prea gras, face afaceri cu cineva nasol, fură, are fărâmituri în barbă sau pur şi simplu este un idiot.
Bun, cam aşa stau lucrurile. Ce-i de făcut?
Poate o să răspund chiar eu cândva la întrebarea asta. Dar până atunci, propunerile, sugestiile şi comentariile voastre sunt mai mult decât binevenite.