Românii. Un studiu aprofundat. Partea VI: România.

Babelor,

Uitaţi care-i treaba. Poate că ştiţi deja, poate că v-aţi prins chiar demult, nu-i greu.

România este o ţară din desenele animate. România este din Simpsons. În serialul respectiv, totul este o caricatură, fiecare personaj este o imagine comică, o parodie a realităţii: Mr. Burns este Capitalistul. Primarul este Politicianul. Otto este Şoferul De Autobuz. Şi aşa mai departe. Personajele nu sunt reale – pentru că The Simpsons nu este un serial realist, gen The Wire sau Sopranos – ci mai curând o exagerare a realităţii.
În mod ciudat, însă, aceste personaje ar părea reale dacă acţiunea serialului s-ar petrece în România: Primarul din Springfield ar putea fi cu adevărat primar în Bacău, Constanţa sau Bucureşti. Mr. Burns ar putea fi Dinu Patriciu sau Gigi Becali sau orice alt român cu o brumă de bani în buzunar. Până şi Otto ar fi şofer de autobuz în Bucureşti.
Din păcate, această parodie a realităţii se extinde, în România, şi la instituţii: Poliţia este caricatura unei Poliţii; Parlamentarii sunt caricatura unor Parlamentari; Miniştrii sunt caricaturi de Miniştri; Preşedintele (toţi preşedinţii de până acum ai României) – o caricatură; Spitalele, caricaturi; Francmasonii, caricaturi; Funcţionarii, caricaturi; totul, totul este o caricatură, o parodie, o glumă, o bătaie de joc. În afară de pompieri, din fericire, acesta fiind şi unicul motiv pentru care România continuă să existe. Şi poate că şi o parte din ceea ce înseamnă Cultură este adevărată.
Dar cam atât.

A, era să uit presa. Ar fi fost jenant. Citez aşadar de pe blogul lui Ciutacu, cel mai citit jurnalist according to Zelist:
„Ştiu că-s arogant şi genial, dar îmi place să mi-o spună şi alţii. Oare o să mă iertaţi vreodată că-s cel mai bun?”

Ăsta ar putea fi motto-ul României. Caricatura unui motto la caricatura unei ţări.