A 377-a părere despre Nicușor Dan.

Babelor,

Pentru că ’Mnezeu e mort, lupta dintre bine și rău s-a mutat pe alt tărâm: pe cel al alegerilor locale din București. Unde Binele este reprezentat de Nicușor Dan (după părerea mea) și Răul de Sorin Oprescu. În ecuație apare, probabil pentru că are mustață, și Silviu Prigoană, dar dacă din ecuația respectivă scazi zero, Prigoană dispare ca prin minune.

Bun. Deci rămân ND și SO. Pe cel de-al doilea îl știm: este bucureștean, pentru că vorbește cu „pă” și „dă”, e doctor, are un discurs destul de ok și se laudă cu niște realizări mărețe, ignorând (dovadă că nu-i prost) să ne spună cât au costat. Bine, noi știm cât au costat, drept care dacă-l întrebăm de ce a făcut stadionul din Frankfurt la București, plătind dublu pentru el în condițiile în care forța de muncă este mai ieftină, ca și materialul, de altfel. SO ridică din umeri, zice „dă” și pleacă. Sau, de fapt, nu vine – pentru că a evitat (dovedind iarăși că nu-i prost) să i se pună întrebarea asta. în fine, nici noi nu suntem proști, și ne dăm seama că sub conducerea lui Oprescu niște buzunare s-au umplut și altele (adică ale noastre) s-au golit. Și decidem că SO e fie puțin hoț, fie puțin tolerant față de hoți. Drept care ne enervăm nemăsurat și ne propunem să votăm pe altcineva.

Din fericire, n-avem de ales între prea multă lume: Columbeanu e atât de mic încât se vede numai prin gaura cheii, Anghel Iordănescu ne terorizează de 26 de ani cu Cupa Campionilor, Prigoană dă cu pliciul în nevastă-sa, ceilalți candidați nu există decât pe hârtie. Deci ne îndreptăm privirile către Nicușor Dan.

Prima dată când facem acest lucru, îl trecem cu vederea, pentru că stă într-un colț și tace politicos. Îl batem pe umăr. Tresare și ne dă biografia la citit. Vedem că e matematician, că a înființat o școală superioară de (logic) matematică, că are o asociație prin care dă bilunar în judecată Primăria Bucureștiului pentru că a dărâmat sau a vrut să dărâme niște case. Bravo lui, zicem, strecurându-ne pe sub un teanc de postări ale prietenilor de pe Facebook, în care aceștia promit să îi ridice statuie, mausoleu și biserică lui ND. Dar iată că printre aceste postări binevoitoare încep să se strecoare și altele, mai puțin drăguțe. Unele conțin și linkuri, pe care le urmărim degrabă. Astfel ajungem pe Voxpublica, unde Alexandre Spahiu ia la bani mărunți programul lui ND, într-un articol intitulat „Întrebări adresate susținătorilor candidatului Nicușor Dan”.

Spahiu ne zice așa: „Mă întreb dacă nu cumva « lumea bună » a capitalei, încercînd să evite capuşele, nu a fost lovită de o epidemie de «orbul găinilor». Sau poate la concertul de susţinere al candidatului ND, pe lînga t-shirturi şi flyere, s-au distribuit şi ochelari de cal.”
Nu știu cine este A. Spahiu, pe Voxpublica nu mai apare decât o singură postare a lui, pe altă temă. Știu însă că ce face el mai fac și alții: întorc pe toate părțile programul lui ND până găsesc o bubă (are mai multe – de exemplu, nu înțeleg de ce nu a propus ca și taxiurile să poată folosi banda dedicată autobuzelor), doar că un lucru mă miră: n-am văzut până acum în rândurile criticilor lui ND o analiză la fel de amplă a programelor celorlalți candidați. De ce? De ce ștergi pe jos cu ND (parțial pe nedrept), dar nu și cu Oprescu, deși și el are un program? Ca să fii Gică Contra? Dar cum poți să fii Gică când te cheamă Alexandre?

Tot pe Voxpublica scrie un băiat pe nume Iulian Leca, care zice că nu crede că un singur om poate să ne salveze. „Daca nu am invatat in 23 de ani ca nu avem cu cine, ca astia nu pot, nu stiu sau nu vor, atunci sa renuntam macar a mai astepta ca ei sa aduca schimbarea. Sa le-o bagam noi pe gat si sa-i presam pana ii schimbam noi pe ei, indiferent cine vor fi ei”, spune el.

Logica e batabilă. În 23 de ani n-am avut cu cine să votăm, deci nici acum n-avem cu cine? În aceeași idee, Chelsea Londra ar fi putut remarca anul trecut că în 60 de ani, n-a câștigat niciodată Liga Campionilor, deci ce rost mai avea să participe? Dar uite că a avut. În fine, să zicem că domnul Leca s-a trezit că are de dat un număr oarecare de semne celor de la Voxpublica, și l-a dat. Altă valoare nu are textul său. Scuze, Iulian Leca, dar resemnarea e pentru fraieri.

Rămânem pe Voxpublica, pentru că acolo scrie unul din cei doi intelectuali de stânga ai României, Costi Rogozanu (pe care, mă întreb, cât de repede o să îl găsim în fruntea ICRului sau a vreunei organizații asemănătoare? Nu îl acuz de pupincurism, cred că este de stânga pe bune, și tocmai de-aia Ponta ar trebui să facă ceva cu el).
Lui Rogozanu nu îi (prea) place de ND pentru că reprezintă clasa de mijloc. Pentru că ND vrea un oraș turistic, și Rogozanu nu vede de ce ar fi nevoie de așa ceva (poate că nici măcar nu greșește). Pentru că ND vrea normalitate, civilizație, investiții, dar nu face nimic pentru săraci (aici, Rogozanu arată că nu a citit programul omului pe care îl atacă). Și atunci, ce e de făcut? Dacă nu normalitate, civilizație, investiții, atunci ne-am dori cumva opusul lor? Eu una, nu.

Pentru că pe Voxpublica ni se pare că plouă, traversăm strada și intrăm în bistroul CriticAtac. La o masă o găsim pe Iulia Popovici, despre care credeam că se ocupă cu critica de teatru, dar aflăm că de cinci minute a început să o pasioneze politica (în mod amuzant, IP ne spune „citind felurite texte despre motivele pentru care ar trebui să-l votez pe Nicușor Dan, printre valențele de „administrator“ (dar orașul nu e o scară de bloc)[…]” – în aceeași logică, nici politica nu e scena TNBului, chiar dacă seamănă uneori).

Într-un text cam prea lung față de numărul de idei pe care îl conține, IP presupune că „cei care-l votează [o fac] nu în calitate de cetățeni ai unui oraș, ci de membri ai unui grup privilegiat vizionar, „de bun-simț“” – afirmație care se află undeva între „bănuială” și „aberație”. Nu mă simt vizionară pentru că îl votez pe Nicușor Dan, iar termenul „bun-simț” a fost deja atât de terfelit de toate partidele că nu mai înseamnă pentru mine decât șapte litere despărțite de o liniuță.
În fine, IP își încheie bălmăjeala concluzionând că „Nicușor Dan se transformă deja, fără să fie nevoie să cîștige la Primărie, în propria icoană desenată de susținătorii lui exclusiviști, pentru care doar definiția lor despre „cinste“ contează”. Și mă întreb: a cui definiție ar trebui să conteze? Cea a lui Sorin Oprescu? Cea a lui Prigoană? A lui Băse, a lui Vasile Ernu, a lui Nick Cave? Bineînțeles că oamenii care vor un primar cinstit îl aleg pe cel care pare cinstit după „propria definiție”. Cât despre susținători, de ce ar fi exclusiviști? Pentru că țin cu Nicușor Dan? E absurd!

Tot pe CriticAtac își dezlănțuie atacul critic un tânăr (după poză) numit Florin Poenaru. Articolul lui se numește „Nicușor Dan la primărie? Nu mulțumesc”.

împotriva așteptărilor trezite de titlu, Poenaru nu ne spune de ce nu mulțumește. Ne spune, însă, că „campania lui Nicușor Dan nu a reușit doar să mobilizeze rasismul intim al clasei de mijloc locale (prin diabolizarea cerșetorilor, a vânzătorilor săraci de pe stradă care strică aspectul orașului, a parcagiilor, etc.)” și că „prostimea nu a avut loc nici măcar în promisiunile de campanie ale candidatului Nicușor Dan”. Ca și Rogozanu, Poenaru nu pare să își fi dat osteneala să citească înainte să vorbească; campania lui ND include diverse proiecte în zonele sărace ale orașului – de la terenuri de sport la centre culturale la locuințe sociale. Lui Poenaru îi ajunge însă să constate că ND este de dreapta, că este rasist, că în lupta de clasă se află de partea clasei rele (adică de mijloc), și vine și cu o propunere (propusă mai întâi de Ciprian Șulea, după cum ne spune autorul) pe care probabil că o consideră inteligentă, dar nu este: să votăm alb. Pentru că Jose Saramago a scris într-o carte cum cade un guvern pentru că 83% din voturi sunt albe. Mișto argumentație, doar că literatura și realitatea sunt două lucruri distincte și deosebite. Mă rog, ideea e că un vot alb ar „produce o mini-revoluție, măcar la nivel de conștiință”. Hm. Adică n-ar produce nimic palpabil, nu? Pentru că primar e ăla care întrunește cele mai multe voturi din totalul de voturi date, indiferent dacă participarea la vot este de 94, 61 sau 17%. Vorba aia: whatever.

În încheiere, vin cu o mică predicție: dacă Nicușor Dan va lua 5%, voi fi dezamăgită. Dacă va lua 10% sau puțin peste, mi-ar împlini așteptările. Dacă sare de 16%, voi fi plăcut surprinsă, iar dacă ia peste 30% și câștigă, voi fi bucuroasă. Nu mi se pare imposibil să câștige. Nu mai imposibil decât ca Chelsea să treacă de Barcelona și Bayern, cel puțin.

Și tot în încheiere, deși nu îmi plac sfârșiturile duble cu care își strică de obicei filmele Steven Spielberg (mă refer la A.I. și Saving Private Ryan), mai spun că m-am săturat de defetismul, pre-dezamăgirea și imposibilismul pe care le afișează o mare parte din bucureșteni. Și m-am săturat și să citesc peste tot părerile unora și altora, care iau la puricat programul lui ND, găsesc un singur lucru cu care nu sunt de acord (câini, dărâmări, delta Văcărești) și decid că este de ajuns ca să nu îl aleagă. Plm, dacă nu sunteți dispuși să susțineți decât o persoană care are exact aceleași idei ca și voi, strângeți 35.000 de semnături și candidați naibii la Primărie!

Și o a treia încheiere: un alt număr de idioți susțin că ND a fost aruncat în cursă de Udrea ca să mănânce voturile lui Oprescu. Ceea ce nu este numai absurd, ci de-a dreptul tâmpit: ND va fi votat o grămadă de PDLiști dezamăgiți, iar dacă se plasează înaintea lui Prigoană, ceea ce mi se pare mai curând probabil decât posibil, Udrea ar cam trebui să își strângă gențile și pantofii de pe biroul ei de la PDL București, după ce a tras cu dinții să îl impună pe mustăcios. Ceea ce sper că se va întâmpla, de altfel.

Vă pup,

Rhetta