De-ale mele

Babelor,

Despre vacanţa pe care tocmai am încheiat-o voi vorbi zilele următoare mai pe larg, că am multe de zis. Acum, însă, tema e Madonna. Adică aşa mi-am propus.

Inutil de precizat, sper, că nu m-am dus la concert. Madonna mă plictiseşte chiar mai mult decât Michael Jackson, şi în plus mai şi trăieşte. Am trimis-o pe Veta, care s-a întors de acolo cu relatări destul de aiuritoare, din care nu am înţeles absolut nimic. Printre altele, mi-a povestit că la un momentdat Madonna a zis că să fim toleranţi cu ţiganii (se referea, bag de seamă, la noi, românii), şi publicul a fluierat-o sau huiduit-o sau aşa ceva.
Acum, nu stau să interpretez chestia asta. Eu am zis cu mult înaintea Madonnei că trebuie să fim toleranţi. Normal că ea a preluat apoi întreaga mea teorie, expusă cu rafinament şi umor undeva pe acest blog. În fine, nu contează, mi se fâlfâie ce zice Madonna. Interesant însă de urmărit reacţiile de după concert: oriunde intrai, în orice bar, stadion sau cafenea, lumea vorbea despre Madonna, şi despre câtă dreptate au avut sau n-au avut cei care au fluierat-o.
Ei bine, eu zic că n-au avut dreptate. Pentru că sunt nişte cretini. Pentru că dacă te duci la un concert Madonna, corect este să fluieri şi să huidui tot timpul, în semn că nu eşti de acord cu muzica de căcat pe care o face. Păi, şi dacă nu fluieri la muzică, reiese că eşti un bou lipsit de gust, ba chiar fluieratul tău înnobilează obiectul fluierăturilor.
Da, ştiu că am dreptate, dar aşa sunt eu.
Şi încă ceva: mă plimbam acum nişte zile prin Vama Veche. Acolo, într-un chioşc cu haleală, e o poză cu Ceauşescu. O poză uriaşă, alb-negru. Şi ce să zic: eu o huiduiesc de fiecare dată când trec pe lângă ea. O fluier. Strig „Muie”. Şi iarăşi am dreptate. Şi iarăşi e de prost gust să treci pe lângă ea fără să-i adresezi măcar o flegmă trasă la vinclu.
Nu râdeţi, că aşa e.