Cum să faci un film din Noul Val Românesc

Babelor,

Între noi fie vorba, chestia cu „Românul s-a născut poet” e o prostie. De fapt, românul s-a născut regizor. Din păcate, totodată românul s-a născut român, drept care filmele pe care le regizează fac parte din Noul Val al Filmului Românesc. Și pentru că unii dintre voi n-au apucat încă să debuteze pentru că nu și-au scris încă scenariile, vă voi oferi aici un scurt compendiu menit să vă ușureze calea către glorie. Așadar:

1. Dacă filmul vostru are muzică, aceasta este diegetică. Adică este muzica pe care o ascultă personajele atunci când ascultă muzică. Astfel, dacă două personaje se sărută, nu se aude Richard Cleyderman decât dacă cei doi îl ascultă la combina din încăperea în care se află. Altfel nu (vezi „Aurora” și „Polițist, adjectiv”).

2. Acțiunea din filmul vostru se petrece într-o singură zi (vezi „Felicia înainte de toate”).

3. În primul cadru, eroul sau eroina se află într-un pat și doarme, pentru că așa își încep oamenii ziua: dormind (vezi „Felicia înainte de toate”, dar și „Marți, după crăciun” și multe altele).

4. Conflictul din filmul vostru este unul familial. Pentru că familia este singura celulă a societății cu care ați intrat vreodată în contact și despre care știți, așadar, câte ceva. Nu faceți filme cu relații între necunoscuți, nu faceți filme în care personajele au un loc de muncă; faceți filme care se petrec în sânul unei familii (vezi „Felicia înainte de toate”, „Marți, după crăciun”, „Poziția Copilului”).

5. Între cine să fie conflictul? Mamă și fiică – nu (s-a făcut în „Felicia înainte de toate”). Soți, nu – s-a făcut în „Marți, după Crăciun”). Mamă și fiu – nu (s-a făcut în „Poziția Copilului” și „Din dragoste cu cele mai bune intenții”). Tată și fiu – nu (s-a făcut în „Principii de viață” și „Rocker”). Ce rămâne, deci? Exact: tată și fiică!

6. Ok, aveți deja cam jumătate de film: conflictul este între tată și fiică, iar în prima scenă cineva doarme. Cine doarme? Păi, de obicei eroul. Cine este eroul vostru? De obicei („Felicia înainte de toate”, „Din dragoste cu cele mai bune intenții”), personajul mai tânăr. Deci fiica.

7. Așadar, în prima scenă fiica doarme. Câți ani are fiica? Să zicem 23, este studentă. De ce doarme? Pentru că s-a culcat târziu. Din cauza asta, doarme mult, așa că puteți băga un cadru de vreo cinci minute cu fiica dormind, iar apoi trezindu-se încet (știu, până aici este leit „Felicia înainte de toate”, dar nu face nimic, pentru că este un film românesc, și deci nu-i nici o rușine să fie ca toate celelalte filme românești).

8. Bine, și ce face tatăl în timpul ăsta? Păi, simplu: tatăl este în bucătărie și își face un ou. Iar mama? Mama este la mătușa Rodica, pe care o ajută cu pregătirile pentru parastasul unchiului Ionel.

9. Dacă fata este studentă și stă cu părinții, ea este din București, pentru că acolo se petrece filmul.

10. Fetei îi sună telefonul. Deși trăim în era smartphone-urilor, fata are totuși un Nokia rablagit. Nu ni se explică de ce, așa are, și gata. De fapt, telefonul nu sună, ci vibrează. Fata nu îl aude. Telefonul se oprește din vibrat, apoi începe din nou. Fata se întinde către noptieră, ia telefonul, se uită somnoroasă la ecran. Pe ecran scrie „Dana”. Fata respinge apelul și pune telefonul la loc pe noptieră.

11. Telefonul sună din nou. Fata se uită iarăși la el. Este tot Dana. Fata răspunde. Cu o voce obosită, o întreabă pe Dana ce vrea de la ea.

12. Are loc o conversație scurtă între fată și Dana. Nu înțelegem mare lucru, dar nu-i nimic. Fata spune că o să ajungă (nu știm unde) pe la unu. Din bucătărie, tatăl o strigă. Întreabă dacă s-a trezit. Fata zice că da. Tatăl o întreabă dacă vrea un ou. Fata zice că nu.

13. Fata se ridică. Se uită pe geam. Este vară. Îl deschide.

14. Fata nu este nici urâtă, nici frumoasă. Fetele din filmele românești sunt întotdeauna așa. Fata poartă o pijama, pentru că fetele din filmele românești nu se dezbracă niciodată, și nici sex nu fac.

15. Fata se duce în bucătărie, unde are loc o discuție cu tatăl ei. O discuție normală, dar ne dăm totuși seama că există pe undeva o tensiune între cei doi. Nu ne este clar de ce.

16. A trecut ceva timp. Fata iese din casă. Camera o urmărește pe străzi. Trec alte cinci minute.

17. Fata se întâlnește cu Dana. Din dialogul lor aflăm că fata s-a culcat târziu pentru că și-a petrecut o bună parte din noapte alături de un tip. Tipul are nevoie de un nume. Îi vom zice Vlad.

18. Scenariul este aproape gata. Miza sa? Simplu: va ajunge fata la parastasul unchiului Ionel? Da, va ajunge. Va avea ea o criză de nervi? Desigur. Îi va reproșa tatălui că nu o lasă să își vadă de viață, pentru că tatăl spune o vorbă dezaprobatoare despre Vlad? Bineînțeles. Îi va reproșa fata tatălui că din cauza generației lui generația ei duce o viață de căcat și trebuie să emigreze? Ba bine că nu. Va fi avut fata ceva mai înainte o discuție cu Vlad în care acesta (student la medicină) îi va fi zis că are de gând să plece în Germania după stagiatură? Evident.

19. Și tot așa. Filmul îi va lăsa pe spectatori cu un gust amar și cu impresia că au văzut ceva ce nu i-a interesat câtuși de puțin. Va câștiga un premiu la un festival de categoria B. Va avea 1200 de spectatori în România și 8400 în Europa de Vest.

20. Un an mai târziu, veți face alt film din Noul Val al Filmului Românesc. Pentru inspirație, veți intra din nou pe acest blog, unde veți găsi un nou scenariu, foarte asemănător cu cel de mai sus.

21. Veți avea o viață lungă și interesantă, doi copii (Andrei și Corina), un Hyundai Santa Fe și o pisică tărcată. Îmi veți fi etern recunoscători pentru această postare, dar nu veți recunoaște acest lucru niciodată. Mâncarea voastră preferată va fi ciorba de perișoare.

Vă pup,

Rhetta

BI DONUL LINIŞTIT, Editorial 26 nov

Stăm cu pălăria pe cap, cu fusta pe umeri, mestecăm cozonac făcut de bucătăreasă şi căscăm ochii la Box Office-ul filmelor din România lunii noiembrie. * Informaţii care ne vin pe Net. *  Noi, pentru că aşa ne-a spus bucătăreasa, nu urmărim decât box office-ul filmelor româneşti, alea cu Downey Junior, Bruce Willis şi Angelina Jolie nu ne interesează, nici nu există şi aşa mai departe. * Ia să vedem: Autobiografia lui Nicolae Ceausescu, in 7 săptămâni de proiectie în 7 săli din ţară a avut 800 de intrări. * Box Office-ul nu contabilizează decât plătitorii de bilete. * Am citit bine? Da, am citi bine, 800. * Şi când te gândeşti cât l-au plimbat pe Ujică pe la televiziuni, că e genial,  că cum a vrut el să spună nu ştim ce şi uite că documentarul lui atât de premiat n-a trezit niciun interes în ţară. * Mai departe: Nuntă în Basarabia, regie Napoleon Helmis, in 7 săptămâni de proiecţie în 2 săli a avut 17 intrări. * Fără comentarii. * Marţi, după Crăciun, al lui Radu Munteanu, în 7 săptămâni de proiecţie în 4 săli a avut 1000 de intrări. * Un mare succes, pentru regizorul care se laudă că a desluşit taina convieţuirii în cuplu la români. * Medalia de Onoare, datorat lui Călin Netzer, în 5 săptămâni de rulare în 7 săli a avut vreo 900 de intrări. Cam puţin după gustul nostru, acest film meritând încasări mai bune. * Mai încercăm odată: Morgen, al lui Cumva Iacob sau Cristi şi aşa mai departe, a avut 5 săptămâni de proiecţii în 4 săli şi a trezit interesul a 100 de spectatori. * Nu mai continuăm. * Devine însă necesară o întrebare: Cui se adresează filmul românesc. *  Pentru că nu corespunde nici unei nevoie  sociale sau culturale, zicem noi, filmul românesc nu se adresează nimănui şi atunci are năvala de spectatori pe care o merită. * Să luăm, de exemplu, Moartea dlui Lăzărescu. Are el vreo treabă cu noi? Nu ştim ce-i prin spitalele româneşti? * Sau Poliţist, adjectiv. * Sau Marţi, după Crăciun. * De ce să ne pierdem timpul cu ele atâta timp cât sunt făcute de oameni care n-au înţeles rostul vremii pe care-l trăim? * Aceşti regizori n-au o privire de ansamblu asupra societăţii noastre, asupra Europei, asupra vieţii, ceea ce contează cel mai mult. * Cum să vorbeşti despre viaţa de cuplu, vezi Radu Munteanu, când în filmele sale nu-l vezi decât pe Mimi Brănescu trecând dintr-un pat în altul, iar când nu filmează îl vedem noi trecând pe strada Academiei? * Societatea falimentară care este România are filme pe măsură zicem noi, ca să scurtăm editorialul, deşi n-ar trebui. * Să nu se creadă însă că însănătoşirea ei, a societăţii,  înseamnă filme ca Nunta Mută, Viaţa mea Sexuală sau ca ăla care apare acum cu Maia Morgenstern în regia lui Geo Saizescu, că i-am uitat numele de emoţie. *  Nene, ce discuţie am stârnit, cum o să scadă dolarul la toate bursele, cum o sa ajungă nord coreenii la Bucureşti cu bomba şi cum o să creadă Dulcedeea că va juca în următorul film românesc. Hm!!

Marţi, după crăciun

Babelor,

Ieri mă uitam pe geam şi mă gândeam la ale mele, când pe stradă a trecut o babă cunoscută. Salut-salut, ce faci, bine, tu, şi eu, din vorbă-n vorbă am aflat că baba respectivă mergea la MŢR să vadă un film. „Ce film?”, zic. „Păi, Marţi, după Crăciun, ultimul film al lui Radu Muntean. M-am bucurat (abia mai târziu aveam să aflu că este ultimul film în ordine cronologică, nu ultimul film pentru că omul s-a apucat de altă meserie, aşa cum crezusem pe moment), mi-am pus nişte haine oarecare, am băut o duşcă de cafea şi am plecat cu ea.
Ajunse la MŢR, nu ne-a venit să ne credem ochilor: lumă câtă frunză şi iarbă, mult tineret dar şi ceva bătrânet, fiecare cărându-şi câte o bancă, câte un scăunel ca să stea pe el şi să vadă proiecţia. Odată cu fluxul de oameni creştea şi enervarea mea, pentru că toată lumea vorbea simultan despre nimic care m-ar fi putut interesa, şi când a început filmul şi mi-am dat seama că 1) nu se aude nimic şi 2) subtitrarea e în franceză, am dat cu băncuţa de pământ, i-am dat unui om aparent nevinovat cu un ghiveci în cap şi mi-am luat tălpăşiţa. Mai întâi am mers în Expirat, unde fusesem invitat de nişte prieteni, dar acolo un bărbat cu aspect de cerşetor securist mi-a explicat că intrarea e 10 lei. Cum nu am înţeles de ce, am tuşit supărată şi am plecat în Green Hours, unde alţi cunoscuţi stăteau cuminţi la o masă şi se gândeau să meargă în Revenge. Drept care mi-am terminat berea şi m-am întors acasă, încercând o senzaţie de neîmplinire, neînţelegere şi nebunie.

Şi ce-am făcut ca să scap de senzaţia asta? Am spălat nişte rufe albe, m-am culcat, m-am trezit, şi m-am dus cu baba de aseară la Patria, să văd naibii filmul lui Muntean. Care e aşa:

În primul rând, este compus din 32 de cadre (dacă am numărat bine). Ce am mai râs la sfârşit, citind pe generic că la film au lucrat DOI asistenţi de montaj! La ce e nevoie de trei monteuri ca să faci 32 de tăieturi? Râd şi acum, gândindu-mă că ăia trei au luat fiecare un ban cinstit pentru zece virgulă şaişase tăieturi.
În al doilea rând, m-a înveselit să observ că în continuare nimănui nu îi pasă dacă sunetul unui film românesc se înţelege sau nu. Ăsta se înţelegea cât de cât pe alocuri, dar nu şi pe alte alocuri. Mă întreb: nimănui nu i-a trecut vreodată prin cap să facă o vizionare într-un cinematograf tipic românesc, cum ar fi Patria? Sau pur şi simplu regizorul este conştient de plicticoşenia dialogului, şi atunci ce contează dacă acesta se aude?
În al treilea rând, să vă spun despre ce este vorba (aş putea probabil să vi-l povestesc cadru cu cadru, dar mi-e să nu uit vreunul, cadru 21 de exemplu, sau 25, sau 8, şi să nu se mai înţeleagă nimic): un bărbat (Mimi Brănescu, de parcă pe un bărbat ar putea să-l cheme Mimi!) stă în pat cu o gagică (Maria Popistaşu). Ambii spun vorbe, nu ştim exact ce, deducem că sunt amanţi, că bărbatul este căsătorit, etc. Mai târziu aflăm că el are chiar şi un copil. Ei, şi de-aici cum ar putea continua filmul? Cineva ar putea răpi copilul, de exemplu, şi am avea un thriller. Sau s-ar putea întâmpla cine ştie ce chestie, şi filmul ar deveni o comedie.
Dar nu. Este vorba despre un film românesc din noul val, aşa că ce se întâmplă sunt următoarele: bărbatul se duce acasă, mănâncă, nevastă-sa îl tunde, amândoi cumpără un snowboard pentru fetiţă, se duc cu fetiţa la dentist, aflăm că dentistul este însăşi amanta, apoi soţii se întâlnesc cu un cuplu prieten la un restaurant, el pretinde că merge să facă pipi şi o sună pe amantă, ea e în drum înspre Constanţa, el o întreabă dacă s-a supărat că a venit cu nevasta la cabinet, ea probabil că zice că nu, a doua zi sau aşa ceva el merge la Constanţa, mama amantei îl salută cu răceală, el stă de vorbă cu amanta, se întoarce la Bucureşti, şi cumva, stând cu nevasta în bucătărie, îi zice ăleia „Sunt foarte îndrăgostit. Am cunoscut pe altcineva”.
Ăsta e singurul moment mişto al filmului, pentru că felul în care spune el vorbele astea, faptul că ne ia pe nepregătite prin francheţea sa, ne cam dau pe spate. Foarte bine făcut, serios. Urmează o scenă foarte lungă cu nevasta, reproşuri, palme, „Mută-te”, „N-o să îţi dau niciodată copilul”, etc. Şi încă nişte neîntâmplări, şi la sfârşit sfârşitul, care ne duce cu gândul la 4,3,2 şi ne face să realizăm că felul în care este folosită muzica în filmul românesc din noul val a devenit aproape ridicol. Adică zău, mai bine deloc decât aşa!

Bun, ce altceva aş mai putea spune? Jocul actorilor, în general corect, cu ceva greşeli pe care regizorul ar fi putut/trebuit să le observe şi corecteze; dialogul, de o naturaleţe mult prea trasă de păr; plictiseala, măricică. Noul val m-a enervat de la bun început şi o face în continuare, iar filmul lui Muntean arată destul de bine de ce.

Vă pup,

Rhetta