Greșit.

Babelor,

Cumva, în lume au avut loc evenimente. Unul dintre ele a fost în Spania, unde niște tineri s-au adunat să protesteze așa, în general.
Tineri din alte țări, văzând că-i pe-așa, au făcut și ei același lucru. Unii chiar în România. Se organizează pe facebook, scriu pe bloguri despre cum au protestat. Și sunt niște idioți.
De exemplu, unul care își zice Miliția Spirituală spune așa: „Statul autoritar vs. Democrația Reală Acum”. Ăsta e de fapt doar titlul postării. Dedesubt ne povestește că poliția a trimis niște jandarmi care să stea prin preajma demonstrației.
Bun, și? Asta înseamnă „stat autoritar” după puțintica lui minte? Că niște polițiști își petrec o duminică frumoasă de primăvară uitându-se la niște copii care calcă iarba? Vaaaaai! Ce autoritar e statul român! Dar cum se poate una ca asta?
Nu, puștiulică, glumesc. Dacă vrei să vezi ce înseamnă un stat autoritar, du-te pe youtube și caută „Syrian Army trophy videos of the massacre in Daraa”. Nu pun linkul, pentru că e cu sânge și creieri care se scurg din capete. Dar poate că ți-ai revizui părerea despre cât de curajos ești tu când stai pe iarbă în fața TNBului. Și despre cât de autoritar e un polițist care își scrie SMSuri cu gagica.

Ei, și mai avem și siteul Wrong.ro. Unde e publicat un fel de manifest. Zice așa:

„Te-ai indignat când ai văzut pe Youtube cum niște brute, îmbrăcate în armuri plătite din banii dați de oameni normali pe iPod-uri, cheeseburgeri și bilete pe o zi întreagă la Disneyland snopeau în bătaie niște tineri care cereau un lucru simplu: exprimare liberă.

Te-a frapat faptul că marile trusturi internaționale de mass-media nu au reflectat evenimentele din Placa del Sol sau Placa Catalunya, mărginindu-se să transmită în cel mai bun caz câteva imagini tratate în derizoriu.”

Păi bă Wrong, hai să-ți zic eu un lucru. Acele „trusturi internaționale de mass-media” erau ocupate să dea imagini cu creierii vărsați în Siria. De-aia nu i-au băgat în seamă pe spanioli. Pentru că nu sunt importanți. Pentru că protesează împotriva a nimic. Pentru că în Spania nu e dictatură (cum crezi tu probabil), în Siria însă da. Te-a frapat cumva faptul că trusturile de mass-media au transmis cât au putut de mult din Egipt – fără să arate imagini derizorii? Sau nici n-ai observat, pentru că pe youtube și facebook tocmai se dădeau episoade noi din Robotzi?

Mai zice Wrong: „Știi că, în ciuda aparențelor, în România avem un singur mare Partid, care, o dată la patru ani, se scindează în două sau trei grupări dintre care ești nevoit să alegi. Ești absolut sigur că oricare dintre membrii acestui Partid, odată ce a pus mâna pe putere, o să acționeze în interes propriu, interes care de cele mai multe ori se manifestă în detrimentul tău.”

Ok, băiete. Ești absolut sigur că toți sunt identici, că avem „un singur mare partid”? Ai observat cumva în vreunul dintre partidele astea o grupare care să aibă niște idealuri sau scopuri asemănătoare cu ale tale? Există în vreunul dintre el cineva care să lupte împotriva corupției și apatiei? Dacă crezi că nu, atunci poate că ar trebui să închizi youtube și să iei în mână un ziar-două, poate chiar trei sau patru, ca să îți faci o părere cât mai clară. Până atunci, nu faci decât să vorbești în necunoștință de cauză.

Wrong continuă: „Observi că majoritatea cetățenilor care te înconjoară sunt abrutizați de ignoranța pe care o folosesc ca mecanism de auto-apărare psihică. Știu toți că nu e corect ce li se întâmplă, că au ajuns niște sclavi mecanizați care plătesc tribut unor privilegiați ai Partidului, dar preferă să tacă. Se înconjoară de elementele unei rutine zilnice care-i face să uite starea de degradare umană la care i-a condus călcarea sistematică și repetată în picioare a demnității lor.”

Dar tu, Wrong, observi că nu faci altceva decât să faci pe deșteptul? Sigur, toți sunt „abrutizați de ignoranță” (wtf?!?), numai tu vezi clar și ai înțelepciunea necesară să înțelegi ce se întâmplă în jurul tău. Cam la fel credeau și Hitler, Lenin, Ceaușescu. Cum să spun, în momentul în care te pui deasupra maselor și le scuipi în cap, te pui și în afara lor. Degeaba pretinzi tu că le înțelegi, când de fapt doar le desconsideri. Poate că ei nu se cred degradați, poate că ei nu sunt chiar atât de idioți cum ți se pare ție. Poate că tu ești cel abrutizat de căcaturile stângiste pe care le ai în cap. Hm? Ce zici?

În fine, închei cu o ultimă zicală a lui Wrong: „Cultura promovată în mass-media e de cea mai proastă calitate, o simplă comparație cu perioada de acum 50, chiar 100 de ani, fiind edificatoare.”

Acum 50 de ani? Unde, în România? Vorbim deci despre România anului 1961? Ce cultură era promovată în mass-media, și ce mass-media exista în România acum 50 de ani? Dar acum 100? Ai citit tu ziarele de la 1911? Crezi că presa din celelalte părți ale lumii era mai bună atunci decât acum? Tu, de fapt, ce ziare citești? Sau mass-media înseamnă pentru tine doar posturile de televiziune, ca pentru mai toată lumea, care se uită la Dan Diaconescu și Acasă și se plânge că nu este informată?

Mdap. Bănuiam.

Hai că m-am înfuriat și acum pot să dorm bine.

Vă pup,

Rhetta