Moţiune sub centură

Babelor,

Înainte de decembrie ’89, adică până ca fusilatul să joace un mic un, doi, trei, la perete stai ! cu plutonul de execuţie (şi ce să vezi, a stat) treaba era aşa: ăla care se trezea să facă politică avea ceva şanse (adică riscuri) să ajungă după gratii. Acum văd că e invers: un mic stagiu la ocna cu trei capace, cu suspendare au ba, poate să fie un plus pentru o carieră promiţătoare de om politic de primă mărime.

De ce zic asta ? Fincă aud că o proporţie deloc neglijabilă din legislativul proaspăt înscăunat ar fi deja niţel şifonată după ceva randevuuri cu braţul lung, păros, bronzat şi musculos al legii. Pe care lege cică respectivii ar fi frecventat-o nu în calitate de justiţiari, ci de justiţiabili. Îmi place chestia asta cu în calitate de, sună splendid, mult mai mişto decât un E7#9. Dumneavoastră în ce calitate… ?

Ăhm, ce ziceam ? A, da. Eu zic că nu e rău, şi asta din cel puţin două motive. Unu: avem un parlament câtă frunză şi iarbă vara, cât nisip în Sahara şi cât reumatism la Amara. Sau câte fire în mustaţa lui madam Petculeanu de la scara B. A propos, la cât de mare e parlamentul ăsta – şi nu vorbesc de sediu – o să se vadă de pe Lună cu ochiul liber, chiar şi în şedinţă restrânsă. Şi până strigă catalogul trece un mandat. Da’ avem ? Avem. Buuun. Acuma, fiţi atenţi. Cu cât e mai numeros, cu atât trebe să fie mai reprezentativ. Deci. Dacă e să fie reprezentativ, atunci musai să găsim înăuntru acelaşi procent de biochimişti, brutărese, cartofori, ceferişti, neurochirurgi, infractori, clarinetişti sau electricieni ca şi-n rândul ălora care l-au ales. De unde necesitatea unui grup cu cazier pe post de curriculum vitae. Doi: în orişice adunătură de indivizi, ei bine, cu cât sunt mai muţi puşcăriaşi, cu atât sunt mai puţin puşcăriabili. Aşa şi cu… At least we know where we stand.

Şi atunci, babelor, io zic aşa: ca să nu mai fie probleme de interpretare, credeţi că unui stat de drept am putea să-i spunem stat de drept comun ?

Hai, gata, pa,

Vă pup,

Fiţi cuminţi