De ce s-a angajat Vlad Craioveanu la un post manelist?

La ora la care scriu aceste rânduri, în cu totul altă parte a oraşului are loc o scenă cruntă.

Dobrovolschi, şpicherul Radio Gorila, cu doi de l şi doi de a, discută la telefon cu un poliţist. E îngrijorat. Spune încontinuu ceva de genul ce să fac, ce să fac, ce să fac. Poliţistul, de la celălalt capăt al firului, îi răspunde ceva mai calm:

– Craioveanu? Vlad Craioveanu aţi spus că-l cheamă?

– Da. E colegul meu. Prieten, de fapt. A fost răpit de o gaşcă sinistră. De manelişti. Ţigani, cred. Nu ştiu.

– Înţreleg. Aţi spus că sunt periculoşi?

– Periculoşi? urlă Dobrovolschi. Letali! Genocidali! Pun Coco Jambo de dimineaţă până seara unei ţări întregi!

– Pun ce?

– Muzică de căcat! Coco Jambo, nu ştiţi ce-i aia? Sau sunteţi mai tânăr. Cum era căcatu ăla de Ace of Base, ba chiar mai rău. Sau na, Lambada, poftim, Britney Spears, Selin Dion, Gamgam Style, labe din astea cutremurătoare! Spală lumea pe creieri cu hituri imbecile, lucru cu care el nu e obişnuit şi poate suferi un şoc. Trebuie să-l salvăm!

– Am înţeles. Mai deţineţi orice alte informaţii despre aceşti indivizi?

– Da! Se numesc Radio 21 şi sunt nişte cocalari. Ştiu adresa, hai să mergem! Bă, mai eşti acolo? Domnu ofiţer!

Din receptor o pauză, care spune multe însă.

Într-un târziu:

– Domnu Dobrovolschi, dar noi avem informaţia cum că domnu Craioveanu s-a dus acolo de bună voie.

– Da, dar muzica…

– Ştim, domnule, ştim. Dar noi avem şi informaţia conform căreia domnul Craioveanu nu-şi lua banii la timp.

– Aşa, şi? El nu e conştient, trebuie doar să-i deschidem ochii…

– Poftim, domnu Dobrovolschi? Poftim? Vă rugăm frumos să nu ne mai deranjaţi şi poate aţi face mai bine să vă împăcaţi cu situaţia.

Discuţia se opreşte brusc. Moment în care Dobrovolschi se prăbuşeşte urlând pe o piatră, blestemând toţi şefii şi toate muzicile pământului, inclusiv cele pe care le ascultă el. Asta ca să nu mai vorbim despre funcţionarii departamentului financiar-contabil.

craioveanu la manelisti

Reclame

De ce e muzica românească dance de căcat

Se dă un nume: Florin Grozea. Nu știm cine e. Îi punem atunci poza:

Florin_Grozea

 

Degeaba. Tot nu știm cine e.

Ok. Florin Grozea este unul dintre membrii trupei HI-Q. Ce-i aia HI-Q? veți întreba. Nicio problemă, nimeni nu știe, deși Florin e convins de contrariu.

Ei bine HI-Q este o trupă care făcea cândva muzică de dance de căcat și care a ieșit tot cândva în față cu o piesă de genul „Gașca mea nu poate sta liniștită”, sau așa ceva. Și în care cânta sau cântă nevasta lu Dragoș Bucur și oligofrenul ăla care s-a înscris în PSD, Mihai Sturzu.

Bine și ce căcat vrei cu el? veți urla, exasperați. Nimic.

Nimic mai mult decât că omul a scos o carte. Bine, o să ziceți acuma că am ceva cu oamenii care scriu cărți, care vrea ca să se exprime și ei, ca să zic așa. Ei bine, nu, n-am. Doar că nea Florinache a scos o carte (la o editură mare, nu mai zic care, că iar îmi ridic lumea în cap) în care ne oferă sfaturile lui despre cum să devii o vedetă.

Voi purcede la a vă cita câteva dintre acești pași pe care-i enumeră el, cu riscul de vă face să credeți că asta e noua mea tactică de a face trafic pe blog. Nu, nu e, deși tactica e bună, ca dovadă că piticigratis ne-a plagiat ideea de la postul cu Tudor Chirilă dând cu toate puterile în blogul unui amărât de cetățean, care blog se numește Blogu lu Otravă. Nu dau link, firește, că nu doresc să fac trafic niciuna dintre ei. În fine, revenind, iată câteva dintre sfaturile marelui Florin Grozea de care n-a auzit nimeni, în cartea Hit Yourself.

Tot ce enumăr mai jos pe sărite e foarte pe bune, mai puțin comentariile mele:

Sfatul numărul 3: Laudă-te singur (în fine, de fapt o să încerc să comentez cât mai puțin, din jenă pentru autor; prin urmare vă las să decideți singuri la ce se poate referi acest laudă-te singur, dar nu ne miră că Florin l-a amintit: e de altfel singurul care laudă muzica pe care o face, întâlnindu-se aici atât în postură de autor cât și de fan)

Sfatul numărul 4: Fă-ți o carte de vizită (nu, Florin, asta e ceva ce faci doar tu; alții fac muzică)

Sfatul numărul 6: Fă curățenie (idem cu 4)

Sfatul numărul 9: Împacă-te cu un dușman (cum?!?)

Sfatul numărul 12: Stai strâmb și gândește drept (e-te pula)

Sfatul numărul 15: Caută în coșul de gunoi (de toată jena și nici n-am început bine; autorul, desigur, sugerează prin asta să refolosești materiale și track-uri de-ale tale mai vechi, but still… îndemnul e prea simptomatic pentru cum sună muzica HI-Q, adică de-abia scoasă din tomberon)

Sfatul numărul 26: Folosește puterea obscenităților (nu e nicio fabricație, chiar asta scrie la pagina 70; Florinele mamă!!! Ești în toate mințile, cum adică?!?)

Sfatul numărul 28: Folosește cuvinte din mai multe limbi și dialecte (sigur, swahili, nbungubungu și tiroleza veche)

Sfatul numărul 30: Cântă despre altceva (sau taci despre altceva, în cazul HI-Q)

Sfatul numărul 51 (în capitolul 6 intitulat Cover-uri și sampling): Caută-ți stilul în stilul altora (Florinică, întreci măsura!! Ăsta e ultimul trend, să îndemni pe față la plagiat, mamă?! Un pic de discreție, ce Doamne iartă-mă?!)

Sfatul numărul 53: Folosește valul (astea vin rar în România din cauza digurilor; odată la câțiva ani, mai apare câte unu, totuși, e adevărat)

Sfatul numărul 54: Așază-te lângă clasici (dar nu sunt vii, Florine! Să stai pe un scăunel lângă mormântu lu Beethoven?)

Sfatul numărul 55: Caută voci ciudate și folosește-le pentru a surprinde (voci de morți, de stafii? Dar cum samplezi o stafie?)

Sfatul numărul 56: Folosește-te de muzica din domeniul public (hai că aici ai dat-o cu bâta-n baltă rău de tot; orice numa să nu cumva să îndemni oamenii la originalitate, nu-i așa? Păi ce crezi mă Florine, tată, că toată lumea e ca tine?)

Și în fine, ultimul pe care îl mai dau, că iar continuăm la infinit. Dar e și cel mai tare. Sunteți gata? Gata, da? Ei bine, ta-raaam:

Sfatul numărul 93, la pagina 185: Pune pe altcineva să cânte în locul tău

Poftim? Poftim, Florine? Poți să mai zici o dată, sau să mai scrii, că nu te cred. Mai ales că spui, în continuare: „Sfat nebunesc, știu. Dar în acest capitol încercăm tactici diferite, nu se știe de unde sare iepurele.”

Am încheiat citatul, nu e nicio glumă, cartea e de-abia apărută și se găsește în toate librăriile importante.

Închei amintind că opera lui Florin e recomandată de cârcotașul Mihai Găinușă, în cuvinte care ne aruncă oarece dubii asupra limpezimii minții lui.

Bine, cartea e recomandată sau auto-recomandată și de autor însuși, care recunoaște, mândru: „Sunt un compozitor și interpret român, fondatorul celui mai de succes grup pop din România”

Hai Florine, căcă-te și tu pe tine mai puțin, că până și Anda Adam e mai cunoscută ca tine (sau voi).

În fine, pentru cei care vor să dea lovitura în industrie să mai amintim și interviurile cu oameni care au „reușit” și pe care le găsim pe parcursul lecturii (oameni de același nivel cu el – Adrian Sînă, de la Akcent, Inna, Marius Moga etc.)

Să recunoaștem totuși că demersul, în sine, nu e deloc rău pentru noua generație de muzicieni dance care vine din spate. Dar nu din partea unui om cunoscut pentru o singură piesă (și aia proastă) și mai ales nu cu asemenea sfaturi. Sincer, ce să te mai miri că muzica dance românească e o ciorbă atât de obosită și tristă având în vedere mostrele de înțelepciune pe care le oferă (contra 26.94 RON) unul din exponenții ei. De evitat.

Florin-Grozea__Hit-Yourself-100-de-idei-de-la-pasiune-la-marea-lovitura-130

Colecţia de chestii babane: Stockhausen

Mă copii,

Zău aşa, v-am lăsat – câte ? – şapte zile. O săptămână, şi n-aţi ştiut să-mi spuneţi nimic despre mizilicul ăla de jipeg din douăjdoi a opta curent. Pft. Şi acuma vreţi să vă zic io ce şi cum ? Mă rog, mbene, să vă zic, da, chiar aşa, de ce să nu vă zic, în fond ? Să vă zic, da să fim înţeleşi: de data asta ciuciu zero premii, nix, nada, zip, niet, că prea v-am răzgâiat. Adeverinţă de participare, ălora dintre voi care şi-au râcâit oleacă meningele şi au lăsat amprente pe clavir. Et encore. Ce să vă fac, mă, pusesem deoparte un Château Figeac, rezervasem nişte mese la restaurantul ăla de lângă ecluza de la Combleux, ăla minion ca un tableau de Monet, numărasem de două ori cu abacul borcanele cu dulceaţă de vişine… Eh ben tagada tsoin tsoin, turlututu chapeau pointu et tintin la bistouquette, report la categoria întâi, umflăm potul şi dublăm miza pentru data viitoare, întru fremătări de impacienţă şi amilaze salivare. Et toc, là, voilà, na !

Ce vă dădusem eu către ghicit – şi nici cu telefoane la madam Zelda n-aţi găsitără – e o felicitare, anume felicitare trimesă de Crăciun, A.D. 1969, de John Lennon & japoneza aia a lui plastică nimănui altcuiva decât lui Stockhausen. Karlheinz Stockhausen, mezami. Poftim degrabă şi ce scria înăuntru. Ămm, găurile alea erau perforate banal şi birotic întru îndosariere cuminte.

 

 

Aşa. Ce ziceam ? A, vă spusesem aniversare. A-ni-ver-sa-re, repetaţi după mine: aa-nii-veer-saa-re. Acum şapte zile, mă copii, carevas’zică pe douăjdoi, maestro Karlheinz Stockhausen – paix à son âme – ar fi împlinit optzeci şi trei de ani.

Karlheinz Stockhausen – să spunem onest dintru-nceput – nu se ascultă în buclă în preacinstitele case musiualexandreşti. Nu, fincă pe aici, graalul acordului perfect însemnează îngemănarea simbiotică mets-vin-hamac-musique, iar un Pommard sublimat de un col vert aux saveurs automnales nu se declină pe sunetele unui Gesang der Jünglinge. Nu. Şi totuşi, Stockhausen are locul lui în colecţia de chestii babane, sertarul de sus, iar momentele sale privilegiate, de haos controlat şi introspecţie nu lipsesc. Pataras et paff boum, cometa Stockhausen lovea de-adevăratelea Pamântul către mijlocul deceniului şase, deceniu edulcorat deja vrbi et orbi de zdrăngăneala I – IV – V, I – IV – V a altor comete, pour ne pas nommer Bill Haley şi acoliţii. Şi cum pentru apretul disciplinei raţionale a compoziţiei tradiţionale şi pentru canoanele highbrowish ale armoniei academicoase, geometria variabilă a sunetelor extraterestre ale lui Stockhausen a-nsemnat – malgré lui – un mare, imperial şi jubilatoriu şut în derier, nu miră pe nimeni că de la adulaţie la stigmatul sacrilegiului, de la extazul revelaţiei neaşteptate şi pe veci de viaţă schimbătoare şi până la repulsia timpanului zgâriat în cheie freaky, reacţiile au fost şi rămân pe veci la antipozi.

Când vine însă vorba de subiecte cu portativ – sau chiar şi cu partituri grafice (curată sinestezie, Herr Stockhausen, cum se cântă un tablou de Kandinsky ?), se cuvine infinită precauţie, pentru că orice judecată estetică ar trebui sa aibă ca fundament obiectul, la chose, şi nu modul de abordare, doar muzica ţine nu de concept, ci de sentiment, nu ? iar sufletul e o axiomă netrecută prin academii.

Departe de a fi o delectare abstrusă de snobinarzi cu pretenţia exclusivistă a une cunoaşteri superioare sau o spuzeală aleatorie de zgomote – dixit neaşteptata posteritate revendicată de Miles Davis, Herbie Hancock, Lennon & McCartney (qui l’eût cru ?), ba chiar de Townshend şi Zappa – experimentul Stockhausen are virtutea neliniştitoare a curiozităţii de a afla cum funcţionează o astfel de minte de resort extraterestru, capabilă de a scrie pur şi simplu o altfel de cartografie a spaţiului muzical. Şi în astfel de cheie se şi ascultă.

Gata, hai,

Fiţi cuminţi,

Vă pup.

P.S. Stochausen e singurul compozitor dde pe coperta L.P.-ului Beatlesian al sergentului piper si al clubului său de inimi albastre.

Altă ghicitoare muzicală. Babană şi cu premii

Babelor şi voi ăştilanţi mai tinerei, aşa,

Se dă cântecelul de mai jos. Da ? Da. Buuun. Să se asculte atent şi na problemă: să se zică cine, ce, când.
Clar, simplu, onest, limpede, ferplei, fără scurtcircuite sau capcane tortuoase, să nu mai zică Dragonul că sunt maniac.

Şi vă mai dau şi hint, ba chiar vă dau două, că data trecută nu v-am dat deloc. Poftim hint unu – cireaşa de pe tort, ce mai: să zicem că trebuie doar să fiţi atent la cât durează.

Hint doi: alt cântecel, que voici:

Timp de gândire: până duminică după siestă.
Reguli: aceleaşi. Să scrieţi frumos, să nu pătaţi foaia, să nu faceţi ştersături. Aveţi dreptul la mai multe încercări, puneţi-vă şi copiii la contribuţie, ăia care aveţi copii; dacă nu, aranjaţi-vă cu Anaid să vi-l împrumute pe-al ei, face toţi banii.
Premiul: un vin absolut fabulos. Dacă ne-a mai rămas dulceaţă şi dacă găsesc unde a ascuns Rhetta făina, poate vă tratarisesc şi cu nişte clătite.

Hai, pă cai.
Fiţi cuminţi,
Vă pup.

Surorile Marx sustine:

Greseala gramaticala din titlu este voita, pentru cine se intreaba. Asadar, Surorile Marx sustine:

REMINDER!

Babe si mosi, tineri si batrani, dudes & dudettes,

Numai cateva zile pana la party-ul pe care il tragem la Bran, acelasi castel unde a fost gazduit Vlad Dracul acum niste sute de ani. Ati aflat deja probabil ca va fi muzica babana, exista un bonus consistent de filme dedicate genului horror, haleu ok, bautura si mai ok, visuals cat curpinde. Ati inteles, ne rupem capetele.

Daca mai aveti nevoie de alte incentives in afara de persoana mea, ok, iata: sambata seara avem lazer show + pirotehnie, ambele sincronizate pe beat. Vreau sa fie clar de la bun inceput ca eu nu stiu sa ma dau cu parapanta. Sunt mult prea batrana pentru asa ceva. Pentru cunoscatori, s-ar putea insa sa ofer dansul lui Daffy Duck. Moonwalkul e mic copil pe langa asta.

Pentru mosii, babele, duzii si dudettele aflate in cautarea mea, propun sa aveti agatzate de gat ceva hartoage cu nick-urile voastre asa cum apar ele pe blog. Facem ca la aeroport. Sau daca aveti alte modalitati mai bune de recunoastere, eu una sunt deschisa la orice.

Cam asta e tot. In buna tradite a surorilor marx, sunteti bineveniti si asteptati, fie voi tigani sau unguri, ciungi sau chiori, poponari sau lesbiene, negri sau albi, musulmani sau crestini. Ne doare-n cur ce hram purtati atata timp cat respectati singura notiune posibila pentru noi: aia de oameni.

Bring it in, deci. Bring it in la greu.

Bran fest

Suie Paparude s-au inscris la Eurovisionul copiilor!

bine, da, glumesc, nu s-au inscris la Eurovisionul copiilor, pentru ca nu aveau voie. dar in mod sigur mintile lor sunt intr-un „trip” ludic nasol…
stiu ca nu vorbesc ca o baba ce sunt, dar am auzit aceste cuvinte de la George, baiatul de la 9 de la mine din bloc, ala care i-a vandut televizorul maica-sii ca sa-si ia droguri si care era fan al formatiei asteia pana ieri.

in fine, poftim ultimul videoclip Suie:
watch?v=uULcomFqvOw

mai bine faceau ce fac baietii astia:

watch?v=uULcomFqvOwKaty-Perry