Nervi presaţi

Babelor,

Acelea dintre voi care au curiozitatea să citească ce scriu îşi vor aminti poate că sunt bolnavă. Nimic grav, dar boala mă ţine în casă, oferindu-mi deci prilejul să fac lucruri mai curând plictisitoare, cum ar fi să răsfoiesc presa română pe net.
Zis şi făcut. Acum câteva zile, descopăr în Jurnalul Naţional, care este un fel de ziar, ditamai articolul, intitulat cu delicateţe „Ţigan în loc de rom”, a unei femei pe nume Gabriela Antoniu. Iar Gabriela zice aşa (cite doar începutul, restul îl puteţi găsi aici):

„Recrudescenţa infracţiunilor comise de ţigani în Italia şi nu numai, precum şi asocierea acestor fapte cu poporul român prezentat ca un popor de violatori, hoţi are efecte negative nu numai asupra ţării noastre ca imagine, ci şi asupra românilor de bună-credinţă care merg în străinătate să câştige un ban cinstit. S-a ajuns la situaţii paradoxale, în care România nu mai înseamnă pentru presa şi opinia publică din străinătate ţara Nadiei Comăneci, a lui Constantin Brâncuşi sau a lui George Enescu, nu mai este ţara cu tradiţii şi frumuseţi tulburătoare, ci o ţară de barbari care fură, violează, dau în cap. Şi totul porneşte de la o nefericită confuzie de termeni: rom/români, termeni care în alte limbi, cum ar fi italiana – rom-rumeno, se aseamănă foarte mult, iar diferenţele dispar în mentalul colectiv, astfel că aceste cuvinte devin sinonime şi nimeni nu mai ştie dacă acela care a furat sau a violat este român sau rom. Ca urmare, Jurnalul Naţional propune printr-un proiect de lege revenirea la folosirea cuvântului „ţigan” în loc de „rom”, atât în plan intern, cât şi internaţional pentru a evita confuzia. În plan intern, folosirea cuvântului „rom” este reglementată printr-un memorandum emis în anul 2000 în urma unor presiuni interne asupra autorităţilor române de a schimba un alt memorandum din 1995 care instituise folosirea termenului de ţigan.”

Bun, babelor. Aţi înţeles despre ce este vorba, nu? Jurnalul Naţionalist „propune printr-un proiect de lege” (aşa aflu şi eu că ziarele pot să propună proiecte de lege) ca romilor să li se spună „ţigani”, ca să nu mai fie confundaţi cu românii.

Hm. Mă întreb cum şi de unde să încep analiza acestui text. Probabil că nu ar trebui s-o încep de nicăieri, ci să mă duc la sediul ziarului şi să iau pe cineva la palme. Dar, cum spuneam, boala, nu pot să ies din casă…

Deci cum să încep? Să mă iau mai întâi de stil, poate. Gabi zice aşa:

„are efecte negative nu numai asupra ţării noastre ca imagine”

Ori, babelor, mie alcătuirea asta îmi pute. Sună greşit, deşi poate că nu este, dar sună mai ales urât, îmi zgârie toate simţurile. Să continuăm cu logica autoarei:

„totul porneşte de la o nefericită confuzie de termeni: rom/români, termeni care în alte limbi, cum ar fi italiana – rom-rumeno, se aseamănă foarte mult, iar diferenţele dispar în mentalul colectiv, astfel că aceste cuvinte devin sinonime”

Să înţeleg, aşadar, că două cuvinte care se aseamănă tind să devină sinonime? Bar-par? Curat-murat? Auto-aut? Supă-superb? Român-rumen? Vrabie-vraişte?
Cum naiba nu mi-am dat seama de asta până acum? De ce nu mi s-a întâmplat niciodată să cer cuiva un cui şi persoana respectivă să îmi dea un pui? De ce controlorii nu acceptă două bile în locul unui bilet? Cum se face că garderobiera de la operă nu mi-a adus niciodată o hienă în loc de haină?
Întrebări peste întrebări, cum vedeţi. La care „mentalul colectiv” (yeah, whatever…) nu îmi poate răspunde.
Nu, acum pe bune, vouă vi se pare că „rom/rumeno” se aseamănă chiar într-atât? Mie nu.

Continuăm: „Jurnalul Naţional propune printr-un proiect de lege revenirea la folosirea cuvântului „ţigan” în loc de „rom”, atât în plan intern, cât şi internaţional”.

Mişto. Asta îmi place. Îmi place că JN cere ca lucrurile să se schimbe nu numai în România, dar pretutindeni, în plan internaţional. Foarte tare. În locul lor, aş fi cerut ca „român” să fie înlocuit „în plan internaţional” de „locuitor al ţării în care mierea curge gârlă şi codrul foşneşte cântece patriotice”. N-ar fi frumos?

În fine. Sau: „România nu mai înseamnă pentru presa şi opinia publică din străinătate ţara Nadiei Comăneci, a lui Constantin Brâncuşi sau a lui George Enescu”.
Da, asta chiar doare. Nu mai suntem ţara unei gimnaste pe care nu o mai ştie aproape nimeni în afară de noi, românii, al unui sculptor de excepţie, dar iarăşi nu tocmai celebru (să recunoaştem că numele lui Brâncuşi are o rezonanţă infinit mai mică în cercurile care nu sunt de specialitate decât Picasso sau Dali), şi al unui compozitor relativ mediocru, care nu face parte din repertoriul mai nici unei orchestre de prima mână.
Ei, nasol lucru, nu? N-o să mai vină turiştii la noi, neştiind că suntem ţara lui Enescu. Vom dispărea de pe harta lumii. Mare dramă mare.

În fine. Puteţi citi întreg textul, puteţi citi şi comentariile de la el, dar de fapt n-are nici un rost, fiind în întregime cretine. Aş mai avea însă de adăugat următoarele:

Eu personal sunt o babă destul de răutăcioasă, şi aş minţi dacă aş afirma că prejudecăţile rasiale îmi sunt străine. Nu îmi sunt. Dar totuşi nu pot trece cu vederea faptul că articolul de mai sus este absolut rasist. Absolut, nu parţial, nu în mod subtil, nu nimic. V-aţi putea imagina un asemenea text într-un ziar dintr-o ţară civilizată? Anglia? USA? Germania?
Eu una nu. Şi oricât aş fi eu de rasistă, niciodată nu mi-ar trece prin cap că am vreun drept să impun un nume unei etnii care, din câte ştiu, preferă să fie numită altfel. Când stau de vorbă cu un ţigan sau rom, nu îl întreb cum preferă să îl numesc, pentru că nu am de gând să îl numesc în nici un fel, nici ţigan, nici rom. Nu mi se pare că o etnie poate fi folosită drept apelativ, aşa că o să îi spun persoanei respective „domnule” sau, dacă este mai tânără decât mine, „tu”. Nu „ţigane”, nu „romule”, că n-am de ce – cum nici unui scoţian nu i-aş spune „scoţiene”.

Şi aş mai spune şi că articolul de mai sus ar trebui să fie mai jenant pentru un român decât dacă ar fi confundat cu un rom. Mie aşa mi se pare. Este dureros să ştii că faci parte dintr-un popor în care predomină o mentalitate asemănătoare cu cea a fetei care a scris articolul.

În fine. Sunt atât de enervată încât nici nu mai pot exprima ceea ce simt, cred şi ştiu. Totuşi, în încheiere vin cu o propunere, care are chiar gradul de proiect de lege:

Subsemnata Rhetta Marx cer ca Jurnalul Naţional să îşi schimbe numele, cel prezent fiind prea asemănător cu Furnalul Raţional, fapt care ar putea duce la confuzii nefericite. Cer aşadar ca Jurnalul Naţional să poarte începând de astăzi, 16 Martie 2009, atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional simplul şi potrivitul nume Căcat.