Felicia înainte de nimic.

Babelor,

Am fost la film. Ăla din titlu, regia Răzvan Rădulescu şi o olandeză, scenariul probabil tot ei, în rolul principal Ozana Oancea.
Pe scurt: Felicia trăieşte în Olanda, este în vizită în România la părinţi, are avion către Amsterdam la 12:10, îl pierde, caută alt avion, trebuie să ajungă a doua zi în Olanda, să-şi copilul din tabără. Conflict major cu mama, tatăl este bolnav (poate chiar grav), conflict minor cu soră-sa, conflict aşa-şi-aşa la telefon cu fostul soţ olandez.
Dialogurile, magistrale. Jocul actorilor, perfect. Filmul, de o plictiseală de nedescris. De furie am mâncat trei scaune, am rupt podeaua, am inundat sala cu o aureolă neagră. Inimaginabil, inimaginabil, inimaginabil, pentru că nu m-a interesat nici cât negru sub unghie de femeia aia sau de părinţii ei sau de căcatul ei de dramoletă de două parale.
Dar repet, foarte bine jucat.
Păcat.
Şi întreb: oare în România se va mai face vreodată un film în care scenaristul şi regizorul să dea dovadă de un dram cât de mic de imaginaţie, sau ne axăm pe vecie pe drame sociale despre oameni de care nu îi pasă nimănui?
Dar vai, ştiu răspunsul.
Iarăşi păcat.

Vă pup, şi vă implor să nu mergeţi. Spre binele vostru.

Rhetta